Ne e mai frică de singurătate decît de „onoare“

Dragoş NICOLAE
Publicat în Dilema Veche nr. 760 din 13-19 septembrie 2018
Ne e mai frică de singurătate decît de „onoare“ jpeg

Nu am nevoie de prieteni. Vreau să zic acum, la aproape 39 de ani. Sau poate că nu am nevoie de prieteni noi, nu pot să-mi dau seama. Prietenia e și greu de definit. Dacă știu exact ce înseamnă coleg, iubită sau soție, e mai greu să spun ce-i un prieten. Ce-l face să fie cel mai bun prieten sau cum împart prietenii pe criterii de apropiere și afecțiune. Am un prieten mai bun decît altul și ce face ca asta să fie posibil? Prieteniile mi s-au părut valoroase și necesare în copilărie și adolescență, cînd se formează grupurile în funcție de afinități, de activități comune sau pur și simplu la întîmplare. Prieteniile din viața de adult sînt altfel. Nu ne mai vedem săptămînal sau chiar zilnic, pentru că viețile noastre sînt acum foarte diferite.

Frecvența cu care mă întîlnesc cu prietenii e tot mai rară pe măsură ce trec anii, iar eu petrec mai mult timp pe mare decît pe uscat. Totuși, am prieteni cu care nu mă văd cu lunile, poate chiar cu anii, dar cu care păstrez o legătură aparent strînsă. Prietenia cu ei poate fi reluată oricînd, însă pentru scurtă vreme, și mi se pare menținută mai degrabă de imaginar și de trecut. Prietenii cu care mă vedeam la zile de naștere, la terase sau la terenul de baschet nu îmi lipsesc așa cum m-aș fi așteptat cu ani în urmă. Vreau să spun că absența lor fizică din viața mea nu mă afectează, atîta timp cît știu că ei există undeva. Mai întîi să clarific puțin. N-am făcut niciodată parte dintr-o gașcă, în mod „oficial“. Gașca de la facultate sau gașca cu care la un moment dat am împărțit o casă. Sau o cameră la cămin. Am stat cumva departe de găști, probabil pentru că, în momentul în care faci parte dintr-una, ai automat un rol pe care trebuie să ți-l asumi din cînd în cînd. De exemplu, la ziua unuia dintre ei, eu sînt cel care aduce vinul. Și de la care pot lipsi numai dacă am un motiv special. Așa că am preferat să fiu mai degrabă tangent cu un grup sau altul. Oricum, găștile ar putea fi doar o reminiscență a tribului ancestral, de care nu avem neapărat nevoie acum și care mai există pentru că oamenilor le e teamă să nu rămînă singuri și fără ajutorul celorlalți.

Trăim într-o epocă în care sîntem obligați să avem prieteni, reali și virtuali. Numărul de prieteni ne confirmă popularitatea. Și nu doar popularitatea, ci succesul. Practic, nici o realizare personală nu contează dacă nu e apreciată de prieteni. Și asta e iar o chestie greu de explicat. Imediat cum obținem ceva, simțim nevoia să împărtășim cu prietenii pe Facebook. Relațiile de prietenie sînt și nelipsite de competitivitate, ceea ce înseamnă că automat sînt o sursă de invidie. Invidia în grupurile de prieteni e ca gravitația, invizibilă și permanentă. O fi ea tabu, însă gîndește-te că cel mai bun prieten al tău a cîștigat la Loto și urmează să-și cumpere o vilă cu piscină într-o țară exotică, unde se va muta curînd și va avea o existență lipsită de griji și plină de plăceri. E greu să nu se strecoare un fir roșu de invidie, avînd în vedere că tu mai ai douăzeci de ani de plătit rata la garsonieră, deși într-o lume perfectă norocul prietenului ar trebui să fie exclusiv o sursă de bucurie. Sigur, aș putea continua cu exemplul asta exagerat, spunînd că într-o lume perfectă prietenul norocos ar plăti el rata la garsoniera mea, însă ce s-ar întîmpla dacă el are zece prieteni în aceeași situație? Gradul de invidie determină, probabil, calitatea relației și cantitatea de bîrfă pe care o generează în interiorul grupurilor de prieteni. Și asta face ca prieteniile să fie, în mod evident, nelipsite de compromisuri, pentru că ne e mai frică de singurătate decît de „onoare“, deși vom susține pînă la capăt contrariul. Însă n-aș zice că prieteniile din viața de adult sînt dominate doar de absență și invidie, pentru că există prietenii sincere și complet dezinteresate, motivate strict de plăcerea de a fi în compania acelui om. 

Dragoș Nicolae este jurnalist și lucrează la SOS Méditerranée France.

Foto: Mircea Struţeanu

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Poliția avertizează cu privire la un nou mod de înșelăciune, prin apeluri telefonice. Cum funcționează spoofingul
Poliția Română avertizează cu privire la spoofing, o formă de înșelăciune, în care atacatorii se folosesc de tehnologia Voice over IP (VoIP) pentru a-și ,,masca” numărul real de telefon, făcându-l să apară ca și cum ar fi un număr legitim sau asociat cu o instituție cunoscută.
image
Vila din Sinaia a prințului Paul de România, vândută de ANAF. Prețul obținut la licitație a uimit experții imobiliari
După două licitații eșuate, Fiscul a reușit în cele din urmă să vândă vila de lux deținută de Prințul Paul Philippe al României, situată la Sinaia. Nepotul regelui Carol al II-lea a fost condamnat definitiv în 2020, în dosarul „Ferma Băneasa”.
image
Ce mâncau bucureștenii în postul din anul 1869: melci, stridii, halva cu miros de trandafir, nuga și unt-de-lemn de Toscana
În secolul al XIX-lea, magazinele de profil din București se aprovizionau cu delicatese din toată Europa, pentru ca oamenii să treacă mai ușor peste post.

HIstoria.ro

image
Wall Street-ul Bucureștiului interbelic
În perioada interbelică, pe Wall Street-ul local, existau nu mai puțin de 80 de bănci, dintre care 50 erau cu dotări la standarde moderne, desfășurându-și activitățile în adevărate opere arhitectonice, care rivalizau cu City-urile marilor capitale europene. 

image
Bacalaureatul de tip nou din 1948: „Aspecte de la un examen care nu mai seamănă cu cele din trecut“
În 1948, elevii şi cadrele didactice erau puse în faţa Bacalaureatului de tip nou.
image
Cine a fost cel mai impunător reprezentant al vechii boierimi?
Tânărul Cantacuzino va urma cursurile Facultății de Drept din Paris, unde își ia și doctoratul în 1858.