Paiul din ochiul celuilalt

Publicat în Dilema Veche nr. 718 din 23-29 noiembrie 2017
Paiul din ochiul celuilalt jpeg

Cîinele muşcă. Doctorul face injecţii. Miliţianul bate. Sînt stereotipurile (sau, mai degrabă, constructele) care ne ajută să operăm atunci cînd nu avem informaţiile necesare sau ne e lene să le căutăm, ca să cunoaştem individul. Dar românul, românul cum e? Dar ungurul? Dar ţiganul (romul)? Dar neamţul? Şi, în general, celălalt?

Două sondaje de opinie, primul de la mijlocul anilor ’90, al doilea din 2001, au investigat eşantioane reprezentative pentru principalele grupuri etnice (români, maghiari, romi). Rezulta că, atunci cînd li se cerea să se autodefinească prin alegerea unor atribute, românii se autocaracterizau cel mai frecvent drept primitori şi cumsecade (în ordinea numărului de menţiuni). În acelaşi sondaj, maghiarii se caracterizau drept harnici şi primitori, iar romii – drept primitori şi harnici. Previzibil, nici un grup etnic nu se autodefineşte predominant prin atribute negative, dar dintre toate atributele negative propuse, cel mai frecvent era ales, în toate cele trei subeşantioane, acela de dezbinaţi; dar nu cu aceeaşi frecvenţă: 27% în cazul romilor, 14% în al maghiarilor şi numai 8% în cel al românilor. Nu poate să nu uimească această coincidenţă a autodefiniţiilor.

Diferenţele apăreau atunci cînd membrii unui grup etnic defineau un alt grup. Astfel, referindu-se la români, maghiarii invocau cel mai frecvent atributul religioşi. Pentru maghiari, românii erau de acord cu aceştia pentru harnici, dar şi orgolioşi şi egoişti. Romii erau şi ei de acord că maghiarii ar fi harnici şi cumsecade, dar adăugau dezbinaţi şi ostili. Atît românii, cît şi maghiarii folosesc pentru romi, majoritar, etichete negative. Pe baza datelor cercetării din 2001, se poate observa că „maghiarii au reprezentări mai puţin stereotipizate şi mai puţin omogene despre români decît cele ale românilor despre maghiari“.

În schimb, cînd e vorba de definirea unor etnii care păstrează mai degrabă semnificaţie simbolică (din păcate, ele sînt atît de reduse numeric, încît nu mai putem vorbi de interacţiune practică cu celelalte comunităţi), lucrurile sînt diferite. Imaginile etniilor „evanescente“ sînt mult mai diferenţiate şi mai bine conturate: atît românii, cît şi maghiarii şi romii au ales pentru germani, cel mai frecvent, epitetele civilizaţi şi harnici; despre evrei, au fost de acord că ar fi întreprinzători şi religioşi.

Între iubire şi ură

Relaţiile interetnice au fost permanent un subiect de dispută în spaţiul românesc (de fapt, în întreaga zonă balcanică). Au fost tensiuni între germani, stăpîni-fondatori ai burgurilor transilvane, şi românii din Hinterland, între robii romi şi stăpînii români sau unguri, între unguri şi românii cu veleităţi de supremaţie în Ardeal, între cămătarii evrei şi ţăranii români. Nu o dată, tensiunile au dus la crime colective, transformate apoi în resentimente mai mult sau mai puţin declarate.

Există în sociologie un instrument clasic pentru măsurarea gradului în care membrii unei comunităţi acceptă relaţionarea cu un alt grup (aici, etnic) – scala distanţei sociale (Bogardus). Ea a fost utilizată în cercetarea din 1994 citată mai sus, dar şi într-o serie de studii, ultimul din anul acesta, realizate de Kantar-TNS pentru Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel“. Găsesc că interpretarea dată de autori, că „se menține un număr destul de scăzut (sub 2 din 10 respondenți) care ar accepta să aibă în familie sau în grupul de prieteni persoane care aparțin unor minorități etnice“ este exagerată, pentru că 1) itemii din scală fiind cumulativi (acceptînd pe cineva în familie se presupune că-l accepţi şi ca prieten), procentajele înregistrate trebuie însumate; 2) cei care acceptă unul din grupurile etnice nu-s neapărat aceiaşi cu cei care acceptă un alt grup, deci cei care acceptă cel puţin unul sînt mai mulţi decît cei care acceptă fiecare grup în parte şi 3) pentru că „persoane care aparțin unor minorități etnice“ nu înseamnă doar evrei, maghiari, romi şi arabi (sînt arabii o minoritate etnică?), ci şi, de exemplu, germani – care ne aşteptăm, conform altor cercetări, să aibă un grad de acceptare mai mare.

Neavînd la îndemînă studii comparative, care să ne arate cît de mare este distanţa socială dintre grupul majoritar şi cele minoritare în alte zone, putem remarca o tendinţă: în 1994, 55% din respondenţi spuneau că nu ar accepta romii în nici una din variantele propuse (puţin modificate faţă de varianta-standard). În 2015 (studiul Kantar-TNS), proporţia celor care spuneau despre romi că „nu ar trebui să vină în România“ era de 30%, iar în 2017 – de 26%. Ca o constantă, toate cercetările au evidenţiat un grad mare de respingere faţă de grupul romilor, unul mai scăzut (sub 15%) faţă de maghiari şi unul foarte scăzut (sub 10%) faţă de evrei şi germani.

Deci, cît de primitori sînt, de fapt, românii? Pentru a depăşi zona imaginarului colectiv, ar fi util să ne comparăm cu alţii. Avem datele din cel mai recent val (2012) al studiului World Values Survey, în care au fost investigate eşantioane naţionale din mai multe ţări europene (Cipru, Estonia, Germania, Olanda, Polonia, România, Spania, Suedia). Întrebaţi dacă ar dori să aibă ca vecini persoane care vorbesc altă limbă decît ei, românii înregistrează cea mai mare proporţie (17%) a răspunsurilor negative. În legătură cu afirmaţia că “atunci cînd există puţine locuri de muncă, patronii ar trebui să dea întîietate românilor în faţa imigranţilor (străinilor)“, conaţionalii noştri sînt de acord în proporţie de 73%, asemănător altor estici (Cipru – 81%, Estonia – 79%, Polonia – 73%); popoarele vestice se dovedesc mult mai primitoare, gradul de acord cu afirmaţia invocată fiind mult mai redus (Spania – 55%, Germania – 41%, Olanda – 38%, Suedia – 14%). Nu doar sondajele de opinie, dar şi recentele evoluţiile politice recente au arătat că ţările din spaţiul ex-sovietic manifestă tendinţe xenofobe mai accentuate decît restul europenilor – probabil, datorită izolării la care au fost supuse sub regimurile comuniste.

Poate că întrebările din acest sondaj sînt prea abstracte. Ar trebui văzut cum reacţionează oamenii în legătură cu situaţii concrete, cum ar fi criza refugiaţilor. Sondajele Eurobarometru au întrebat în mai multe rînduri cetăţenii din toate ţările Uniunii Europene în ce măsură ar fi de acord ca ţara lor să sprijine refugiaţii. În toamna lui 2015, cînd valul de imigranţi orientali era mai degrabă latent, opiniile românilor erau oarecum echilibrate: 53% de acord, 36% împotrivă. În primăvara lui 2016, cînd imigranţii deveniseră o problemă reală şi chiar se punea problema primirii lor, ne situam printre europenii cel mai puţin favorabili ideii că ar trebui să le acordăm ajutor – doar 36%, în timp ce la nivelul celor 28 de state membre acordul era de 63%; proporţii mai mici ale acordului se înregistrau doar în Cehia (21%), Ungaria (27%), Bulgaria (29%) şi Slovacia (30%). În toamna aceluiaşi an, proporţia acordului crescuse la 43%, rămînînd însă mult sub media europeană (66%).

Fără a fi maliţios, mi-aş dori să văd reluate studiile de acum 15-20 de ani. Acum, după ce, conform sondajelor INSCOP, ponderea celor care nu erau de acord ca refugiaţii din zonele de conflict să se stabilească în România creştea de la 65% (septembrie 2015) la 80% (noiembrie 2015) şi apoi la 85% (martie 2016). Acum, cînd un cadru didactic care admonestează public o studentă purtătoare de hijab stîrneşte valuri de simpatie şi solidaritate în mediul online. Mai credem oare despre noi înşine că sîntem un popor eminamente primitor? 

Mircea Kivu este sociolog.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.