Revelioanele şi reveioanele vremurilor trecute

Publicat în Dilema Veche nr. 671 din 29 decembrie 2016
Revelioanele şi reveioanele vremurilor trecute jpeg

Mai întîi, o precizare. „Réveillon“ desemnează, în ţările occidentale, cu precădere sărbătoarea din noaptea ajunului Crăciunului – spre deosebire de ce susţine DEX. Se petrece pînă în zori, se mănîncă bine, la localurile de variétés au oferte speciale… Sărbătoarea Anului Nou este, acolo, mai puţin semnificativă. (A crescut în importanţă odată cu afirmarea multiculturalismului.) Cam aşa se pare că era şi la noi în perioada interbelică. De fapt, în zonele în care tradiţiile sînt încă puternice, aşa era pînă de curînd (poate mai e şi acum). La un Crăciun petrecut acum vreo 40 de ani într-un sat din Maramureş, totul începea la miezul nopţii (cu slujba de la biserică) şi continua pînă în zori, cînd cetele de colindători (formate din adulţi) intrau din casă în casă, unde intonau colinde, beau, mîncau, se veseleau.

Regimul comunist, în care Crăciunul nu era sărbătoare legală, a făcut imposibilă celebrarea prelungită a Naşterii Domnului (căci în ziua de Crăciun se lucra, şi anume cu prezenţa controlată „la sînge“). Aşa se face că românii şi-au mutat marele dezmăţ în noaptea de Anul Nou, cînd urmau două zile libere (dacă era noroc şi de o „punte“, chiar mai multe).

Orăşenii aveau două moduri distincte de a petrece „noaptea dintre ani“ (ca să folosesc unul din poncifele epocii): revelionul şi reveionul.

Revelionul era al oamenilor aşezaţi, al familiştilor, care se adunau în grupuri mici (nu mai mult de patru cupluri) în faţa televizorului şi a unei mese mai mult sau mai puţin îmbelşugate. Oaspeţii erau primiţi cu televizorul deschis şi aşa rămînea, pînă dimineaţa. Scenografia era întotdeauna aceeaşi. Latura lungă şi cele scurte ocupate de meseni, a patra liberă, cu deschidere la televizor. Masa aranjată frumos, cu faţa de masă şi tacîmurile cele bune, printre ele decoraţii diverse, de sezon (crenguţe de brad, globuri de sticlă, lumînări colorate).

Şi aveau motive întemeiate. În comparaţie cu restul anului, programul de Revelion al Televiziunii Române era un regal. Toată floarea revistei româneşti, orchestrată de regizori fără cusur (Lazarov, Bocăneţ). Pînă la 12, cînd se transmitea discursul Conducătorului, nu prea aveai ce vedea. Pluguşoare, coruri, muzică şi dansuri populare prelucrate de activiştii căminelor culturale, magistrala albastră, macarale rîd în soare argintii. Tocmai bine pentru ca gospodinele să aibă timp să pună pe masă salata de boeuf şi să încălzească sarmalele. În pauzele dintre feluri, se juca o carte (canasta) sau un remi, după obiceiul casei, dar mereu cu un ochi la televizor. Cui are noroc la cărţi în prima noapte îi merge bine tot anul.

După miezul nopţii, nodul de la cravată se lărgea, vigilenţa proletară se înmuia şi puteau fi văzute balerine decoltate decent, formaţii pop (Sincron, niciodată Phoenix), ba chiar (pe programul 2) producţii din ţările prietene. În unii ani predominau scheciurile îndrăzneţe (Mircea Crişan, Toma Caragiu), în alţii – mai de brigadă artistică (Radu Zaharescu, Stela şi Arşinel). Muzică uşoară mobilizatoare sau chiar mai decadentă, după cum băteau vînturile prin Comitetul Central. Un istoric cu metodă ar putea chiar întemeia, vizionînd programele de Revelion de-a lungul timpului, un interesant studiu despre evoluţia ideologiei oficiale, ale fluxurilor şi refluxurilor cenzurii comuniste.

Reveionul era altfel, era cu „gaşca“. (Cine nu avea gaşcă era trist şi petrecea Revelionul cu familia.) Cu media de vîrstă mai scăzută şi participare mai numeroasă. De obicei, cu contribuţie. Întîi se stabilea gazda. Trebuia să aibă o casă suficient de spaţioasă şi putere de muncă (să rînească la sfîrşit), şi vesélă de sacrificat. La categoria tineret, trebuia să aibă şi părinţii plecaţi de acasă. Apoi, lista de participanţi – de regulă, cam acelaşi nucleu, de la un an la altul, cu gazda prin rotaţie, plus „achiziţiile“ mai recente. Trebuia alcătuită cu mare grijă, astfel încît să se asigure un cît mai perfect echilibru de gen. Apoi, se făcea lista de materiale necesare. Inconturnabile erau: salata de boeuf, piftia, sarmalele, friptura, salata de fructe (asta a devenit, după ce am dobîndit statut de familist, specialitatea noastră), tortul. Urma alocarea responsabilităţilor (conform principiului din Critica programului de la Gotha: de la fiecare după capacităţi). Tu aduci aia, tu ailaltă… Cei necăsătoriţi erau de obicei însărcinaţi cu procurarea băuturilor. Şi, cum la Reveioanele cu mai mulţi tineri erau, statistic, mai mulţi becheri, acolo era şi mai multă băutură. Se întîmpla adeseori să apară şi invitaţi neprogramaţi (un amic care tocmai se certase cu iubita, altul care tocmai se împrietenise cu unul din „oficiali“); erau bine primiţi, de obicei nu veneau nici ei cu mîna goală – găseau pe acasă un cozonac, o piftie, o legumă.

Mai era un personaj important: omul cu muzica. Posesor al unui magnetofon (mai tîrziu, casetofon) cît mai performant şi al unei colecţii substanţiale de înregistrări cu muzica din topurile New Musical Express şi Billboard la zi – şi neapărat pe gustul membrilor grupului. Era şi el scutit de contribuţia în produse. Se venea de pe la 11 (în afară de „comitetul restrîns“, care venea mai din timp, să strîngă covoarele, să mute mobilele ca să rămînă cît mai mult spaţiu liber), astfel încît la miezul nopţii toată lumea să fie pe poziţii. Se dansa în draci, aproape non-stop, se flirta, se rîdea, se mînca (niciodată la masă, ca la Revelioane), se legau cunoştinţe, se cimentau prietenii sau, dimpotrivă, aveau loc rupturi mai mult sau mai puţin iremediabile. În momentele de pauză pentru schimbarea benzii de magnetofon se spuneau bancuri şi se depănau amintiri de la Reveioanele trecute. Un Reveion reuşit era cel care se termina mult după ce afară se luminase de a binelea şi de la care nimeni nu pleca singur.

Pe 1 ianuarie, urma prolongé-ul. Asta însemna că, după cîteva ore de somn şi un eventual prînz în­tîrziat în familie, petrecăreţii reveneau la locul faptei, pentru a consuma ceea ce nu putuse fi consumat în noaptea precedentă. De data asta, petrecerea era mai relaxată, în ţinută mai puţin spectaculoasă, cu participare mai restrînsă (cei care nu făceau parte din „nucleul dur“ preferau să rămînă cu familia sau să fructifice relaţiile încropite în noaptea precedentă). Începea cu o ședinţă de spălat vase, dar, pînă la urmă, se încingea şi de data asta un dans, mai aşezat, mai între cupluri consolidate.

Trebuie precizat că se pare că existau şi alte feluri de a întîmpina Anul Nou, un fel de vanghelioane, cum ar fi „Revelionul tineretului“, unde petreceau mari mase de utecişti (mi se pare, la actualul Romexpo). De regulă, ni se arătau la televizor, la jurnalele de ştiri din zilele următoare, imagini de acolo. Eu însă nu pot să povestesc nimic despre ele pentru că nu am întîlnit niciodată, nicăieri, vreun om care să fi participat la unul din ele. 

Mircea Kivu este sociolog.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.