– interviu cu Cristian PÂRVAN, președinte al Patronatului Investitorilor Autohtoni (PIAROM) și secretar general al Asociației Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) –

Din studiul recent pe care l-a făcut PIAROM legat de dinamica pieței muncii din România, rezultă o creștere a numărului de contracte individuale de muncă, a numărului de angajări deci. E o creștere obișnuită, așa cum se întîmplă în orice economie normală, sau e un salt special?

Așa cum știu cei care au învățat la Academia de Științe Economice, în orice economie, cel puțin în perioadele clasice, crește numărul celor care muncesc. Acum, evident că teoriile se mai schimbă odată cu tehnologizarea și așa mai departe, dar pînă la urmă oamenii nu pot fi deocamdată total eliminați și să stea numai să se distreze. Noi urmărim evoluția numerică și calitativă (și asta e ceea ce s a surprins în mod special în cea de a treia ediție a acestui studiu) a pieței forței de muncă în România. Asta pentru că toată lumea vrea salarii, toată lumea are pretenții și toată ziua împărțim o plăcintă fără să ne punem problema dacă această plăcintă e mai mare și putem obține mai mult, fie la stat, fie la privat. La stat a fost simplu, am decretat creșterea salariilor fără legătură cu munca, termenele, obligațiile, calitatea etc. La privat, lucrurile stau mai prost.

Reiese din studiu că în ultimii ani a crescut în mod semnificativ numărul angajaților în administrația publică.

Asta este lovitura care s-a dat mediului de afaceri. Mediul de afaceri privat nu găsește angajați pentru că sectorul public face o concurență neloială prin salariile mărite. Și ca efecte spectaculoase, dacă vreți, și în București se caută angajați pe care privatul nu-i găsește. În schimb, la primărie, cele 22 de societăți promovate de doamna Firea au scos pe piață două mii de locuri de muncă pentru care s-au prezentat șase mii de aplicanți. Din asta rezultă că oferta de acolo e foarte generoasă.

Aici avem ca exemplu clasic experiența Greciei, care s-a dovedit periculoasă.

Nu cred că o comparație cu Grecia e potrivită, avînd în vedere că e vorba de țări cu dimensiuni diferite, istorii diferite și condiții geografice și economice foarte diferite. E o comparație tentantă, dar nu relevantă. Noi avem o populație de 15, 16, 19 milioane, sau cîte or mai fi rămas, avem niște fenomene foarte grave care nu cred că se petrec în Grecia și care afectează și influențează piața forței de muncă. Pe de-o parte, avem o natalitate scăzută și o pierdere de populație de cinci mii de oameni pe lună, deci pe an pierdem cam 60.000 de oameni, avînd mai mulți morți decît nou-născuți. Pe de altă parte, avem continuarea fluxului de oameni care pleacă din țară, cu o cifră publică pentru anul trecut de 100.000. Iar cel mai grav, o statistică pe care cred că n-o urmărește nimeni, cei care au plecat încep să-și ia și familiile, și copiii. Se poate urmări numărul copiilor care dau Bacalaureatul, de exemplu, și care scade de la an la an. Deci e clar că vin din urmă mai puțini tineri.

Și pleacă în special oameni calificați?

Pleacă din toate categoriile. Dar prin Revisal se poate urmări evoluția anumitor categorii de persoane și rezultă că, în principiu, pleacă oameni care au competențe medii și înalte. Pleacă mai puțini necalificați, dar bănuiesc că aceștia nici nu pleacă definitiv, ci fac parte din masa pe care, iarăși, n-o urmărește nimeni, a celor care stau afară două, trei, patru, cinci luni, lucrează la negru în tot felul de activități și apoi revin în țară. Dar, cu siguranță, pierdem forță de muncă mediu calificată. Prin aceste fenomene combinate s-a ajuns ca, în categoria industriei prelucrătoare (cel mai mare angajator) și în cea a industriei de mașini (unde se creează valoare adăugată mai mare), angajații în meserii de gen strungar, frezor, rabotor să aibă în proporție de peste 70% vîrste de peste 50 de ani. Asta atestă că în curînd vom rămîne fără asemenea lucrători și cu atît mai mult va fi așa dacă punem la socoteală și pensionarea anticipată decisă recent.

Dar și nivelul salarizării în România este totuși pe penultimul loc, mi se pare, în UE.

Da, dar să nu-și închipuie cineva că un angajator n-ar plăti un sudor bun, de exemplu, cu patru-cinci mii de lei net. Problema e că, din păcate, în România, așa cum se poate sesiza din codurile de activități, avem de-a face în continuare cu o economie low-tech. Or, dacă tu mergi cu o astfel de economie, ce să facă ăia cu competențe peste medie sau chiar medie? Pentru că, de fapt, se cer mulți muncitori, competențe reduse și plățile sînt în consecință. Cinstit vorbind, dacă deschizi un magazin, ce salariu îi dai unui vînzător? Salariul minim, ar răspunde toată lumea cinstită. Dar dacă noi creăm locuri de muncă doar pentru supermarket-uri sau pentru call-center, adică pentru niște oameni care stau cu telefonul în mînă și dau numai răspunsuri prefabricate? Ce salariu poți să le dai acestora? Problema structurală pe care o are România este că nu se orientează (și nici politicile economice ale guvernului nu o ajută) către domenii de vîrf. Scandalos este că pentru marele proiect de la Măgurele, de exemplu, cu care toți ne lăudăm, nu sîntem în stare să facem măcar un drum cu patru benzi din centrul Capitalei. E nevoie de o legătură rutieră ca lumea. Lipsa ei împiedică venirea specialiștilor și dezvoltarea afacerilor acolo. Și ajungem în situația caraghioasă că un consiliu județean dă în judecată Ministerul Fondurilor Europene pentru că a pierdut bani europeni pentru o lucrare de genul ăsta. La noi numărul de locuri de muncă a crescut la hoteluri și restaurante (nu spune nimeni că nu-i bine) și la șoferi de TIR. Din păcate, însă, la aceste locuri se cer competențe inferioare și, în consecință, sînt și salarizări inferioare.

O altă problemă semnalată în raportul PIAROM este cronicizarea decalajelor între unele zone și altele, din punct de vedere al locurilor de muncă.

Da, atîta timp cît ai primele cinci județe cu peste 45% din totalul contractelor de muncă din țară, iar ultimele cinci județe cu 3,5% din acest total, e clar că e un dezechilibru major de oferire de locuri de muncă între diverse regiuni.

Cine și ce ar trebui să facă ceva pentru rezolvarea acestei probleme?

Nu trebuie să inventăm noi nimic, pentru că au inventat alții. Dar uite că nu sîntem în stare nici să preluăm ce au inventat alții. E vorba de infrastructură. De toate felurile, începînd cu cea rutieră, continuînd cu cea feroviară, Internetul… Noi avem încă pete albe, adică zone în care n-a existat interes din partea operatorilor și nu s-au dezvoltat antene și sisteme, pe cablu sau oricum o fi. Avem viteză mare la Internet în București și alte orașe mari, dar sînt încă și aceste pete albe. Locurile alea fără Internet sînt condamnate la subdezvoltare, e clar. Veți vedea pe site-ul PIAROM, din analiza angajărilor în IT, că în primele zece județe sînt zeci de mii de contracte de IT-iști, iar în ultimele zece județe numărul lor e de ordinul a 30-40. Pe județ! Păi, cum să faci dezvoltare tehnologică IT acolo?

Pare a fi o controversă permanentă între unii care spun că nu avem oameni calificați pentru că nu există un învățămînt și o pregătire de calitate, pentru că oamenii nu vor să muncească și așa mai departe, și alții care observă că totuși românii se descurcă și muncesc foarte bine atunci cînd pleacă în străinătate. Cum vedeți lucrurile?

Legat de prima afirmație, e un complex de factori. În ce-i privește pe cei care pleacă, ei muncesc foarte bine pentru că intră în niște sisteme mai bine reglate decît la noi, cu o definire clară a responsabilității și se pot încadra bine în pătrățica alocată. În țară, din păcate, unii trebuie să inventeze cum să facă, dacă vor să facă ceva, iar dacă nu vor să facă, nu li se întîmplă nimic.

Asta nu ține de organizare?

Ține de organizare la nivelul întregii societăți. Am avut o discuție apropo de reîntoarcerea românilor condiționată de salarii. Da, salariile sînt o condiție. Dacă nu obțin salarii cu doar 20% mai -mici decît în Vest, nu se întorc. Dar și dacă le-ai da atîta sau poate și mai mult, trebuie luată în considerare și funcționarea instituțiilor statului în raport cu ce-tă-țeanul. O funcționare pe care ei acolo o găsesc bine organizată, mai birocratică, dar eficientă (la noi e un mit legat de prea multa birocrație, cînd de fapt avem de-a face cu un haos, nu cu o birocrație). Funcționarea instituțiilor de aici îl lasă pe om pur și simplu fără să înțeleagă cum poate să se descurce. Problema salarizării e deci foarte importantă, dar nu e singura.

Mai e o chestiune care se discută tot mai mult, aceea a productivității muncii, care la noi e foarte scăzută. Care e cauza?

De obicei, problema asta se prezintă într-un mod gazetăresc care nu lămurește lumea. În anumite zone economice avem productivități la fel sau chiar mai mari decît în Occident, iar în alte zone productivitatea e mult mai scăzută pentru că se cer activități lipsite de productivitate. În Occident se fac avioane, medicamente și alte asemenea produse cu valoare adăugată mare, din cauza cărora productivitatea socotită pe întreaga economie iese mult mai mare. Asta nu e pentru că Ionescu sau Popescu de la noi sînt mai leneși decît John sau François. Pur și simplu, structura economică le permite lor să facă lucruri cu valoare adăugată mai mare și, în consecință, să aibă productivitate mai mare socotită valoric. Iar asta se reflectă în faptul că, dacă vrei să ai un instalator în Franța sau în Germania, îl plătești de zece ori mai mult decît în România. De ce? Pentru că acela care-l cheamă pe instalator cîștigă și el de zece ori mai mult decît în România. Lumea nu explică, de obicei, de unde provine această diferență de productivitate. O fi și dintr-o lipsă de hărnicie, dar hărnicia apare și dacă-mi permiți să fiu harnic. Dacă nu mă ajuți să fiu harnic, fac și eu ce pot. Problema majoră pe care o avem este că, de 28 de ani, politica guvernelor (indiferent de culoarea lor) în domeniul stimulării mediului de afaceri și al creării locurilor de muncă ne-a făcut să fim unde sîntem. Problemele s-au acumulat de la un guvern la altul, iar economia nu cunoaște miracole.

a consemnat Andrei MANOLESCU