Să i se taie nasul

Publicat în Dilema Veche nr. 624 din 4-10 februarie 2016
Să i se taie nasul jpeg

Despre delicte şi pedepse este titlul unei cărţi care a schimbat Europa secolului al XVIII-lea. Cesare Beccaria a ajuns însă în ţările române abia prin 1826, printr-o traducere din limba greacă, datorată lui Vasile Vîrnav, şi a trecut aproape neobservat. Abia în epoca Regulamentelor Organice, guvernatorul rus Pavel Kiseleff propune alcătuirea unor noi coduri de legi „moderne“ şi corespunzătoare noilor timpuri. Dar lucurile nu se pot schimba peste noapte, aşa că cele două comisii legislative, întrunite pe la 1833, vor ajunge la un consens abia la 1864, cînd vor fi adoptate Codul Civil şi Codul Penal, utilizînd ca model Codul Napoleonian. Vă propun o întoarcere în timp, la vremurile cînd delictele şi pedepsele erau altfel decît cele de astăzi.

Pravilele şi codurile de legi folosite de Biserică, de domnie, de departamentele de judecată, de Marele Divan conţin o serie de pedepse în care violenţa, bătaia, mutilarea, pedeapsa capitală constituie elementele de bază. Îndreptarea legii (1652), Cartea românească de învăţătură (1646), Codul penal (1783), Manualele lui Mihai Fotino (1765, 1766, 1777), Legiuirea Caragea (1818), Condica criminalicească a Moldovei (1820, 1826) manifestă o preferinţă pentru sancţionarea aspră a delictelor: pedeapsa cu moartea, spînzurătoarea, arderea pe rug, decapitarea, „aruncarea la fiare sălbatice“, tăierea mîinilor, nasurilor, urechilor, „mădularului“, tunderea şi corecţia în piaţa publică, surghiunul, defăimarea, ocna, temniţa.

Bătaia este o pedeapsă comună. Ea este de mai multe tipuri: „bătaia la piatră“, „bătaia la scară“, „bătaia la scara Mitropoliei“, „bătaia la falangă“ sau „bătaia la tălpi“, „bătaia pe uliţă“, „bătaia cu biciul“. Orice vinovat, dovedit sau nedovedit, poate primi „certare cu bătaie“; panorama personajelor este foarte largă şi include de la ţărani răzvrătiţi la soţii nesupuse, de la soţi rău-platnici la prostituate, de la fii rebeli la preoţi „greşiţi“, de la călugări desfrînaţi la negustori necinstiţi, de la mahalagii certăreţi la muieri limbute, de la hoţi mărunţi la tîlhari de drumul mare. Şi pentru a fi eficientă, ea se pune în aplicare într-un loc public. Publicitatea pedepsei reiese din atributul asociat acesteia: „la scară“, „la Mitropolie“, la porţile divanului, „pe uliţă“, „la poarta Curţii domneşti“, în tîrg, „la uşile puşcăriei“, la locul unde s-a desfăşurat fapta, în zi de iarmaroc etc. Bătaia nu este decît o parte din ceea ce devine pedeapsă. Să luăm cîteva exemple concrete.

Hoţul se pedepseşte în funcţie de ce fură, cum fură, de la cine fură, de cîte ori fură. Iată ce scrie Codul Penal (1783): „Furii de dobitoace la fapta întîi să să bată, la a doua faptă, bătîndu-se, să se izgonească, iar de vor face şi a treia oară să li se taie mîinile“. Sau „hoţii de vor fi săraci şi lipsiţi, neavînd cu ce plăti, unii ca aceia, bătîndu-se să se izgonească, iar de s-au prins de mai multe ori la hoţie, să li se taie mîinile“. Hoţul căzut în patima hoţiei fără lecuire trebuie însemnat, aşa că i se aplică bourul în frunte, aşa cum scrie la Condica Criminalicească. De pildă, Vasile Gălăţeanu, „vechi tîlharu, care în multe rînduri au fost la temniţă pentru furtişaguri de cai şi boi, îndestule pedepse au suferit la temniţă cu bătăi“, nu „se părăseşte“ de vechiul nărav. Judecătorii departamentului de judecată din Iaşi cer grea pedeapsă, iar Vodă confirmă sentinţa lor: „să i se puie bour în frunte şi să să poarte pe uliţile tîrgului (în Iaşi – n.n.) ca să fie văzut spre pilda şi înfrînarea şi altora următori şi înrădăcinaţi în furtişaguri de potriva lui şi să să triimată la închisoarea ocnii şi acolo să stei în bună pază tăind sare“.

Hoţul nu este însă tîlhar. Considerat mult mai periculos pentru societate, tîlharul este spînzurat la drumul mare: „tîlharii cei vestiţi, acolo să să spînzure la locul unde au tîlhărit“.

Tăierea mîinilor nu se aplică doar hoţilor, calpuzanii sînt pedepsiţi în acelaşi mod: „Cel ce face monedă mincinoasă, cu cei ce veri în ce chip le vor fi de ajutor, sau lucrîndu, să li se taie mîinile“, scrie Codul Penal. Dacă tăierea mîinilor este pedeapsa pentru calpuzani, tăierea nasului şi darea prin tîrg se aplică celor care fac amestecare de sînge.

Pentru Damian Tricolici din satul Voronteţele, ţinutul Orheiului, care are o legătură cu fiica vitregă, se propune de către judecători: „să i să tai nasul ca să fie văzut şi cunoscut şi de alţii după fapta ce au lucrat, şi să se poarte şi pe uliţele oraşului Eşi ca să să bată la 3 locuri şi apoi să se trimiiată la închisoarea ocnii“. Aceeaşi pedeapsă este aplicată şi preacurvarilor, adică a celor care comit un adulter: „Preacurvarii, bătîndu-se şi tunzîndu se, să li se taie nasurile“. Or fi fost atît de mulţi şi din toate clasele sociale, de la marii domni şi dregători, pînă la tîrgoveţi şi popi, că le-o fi fost greu judecătorilor să treacă la punerea în aplicare a unei astfel de pedepse.

Plastografii sînt pedepsiţi în funcţie de obraz. Iată ce scrie Condica Criminalicească: „cel ce va preface act domnesc sau judecătoresc, cum şi cel ce va face mincinoase iscălituri sau peceţi, unul ca acesta, după împrejurările faptii să va pedepsi. Adecă, de va fi vinovatul din cei proşti, să va bate la poarta Curţii gospod (domneşti) cu toiage şi să va osîndi la groapa ocnii pentru un an de zile. Iar de va fi din cei mai de ispravă, îmbrăcîndu se în straie ţărăneşti să va trimite la monastire pentru un an de zile“.

Clevetirea şi calomnia intră şi ea sub incidenţa pedepselor. Definiţia este „vătămarea cinstii cuiva se face ori prin cuvînt sau prin faptă. Prin cuvînt să face cînd ocăreşte cineva pre altul, prin vorbe, sau în scris, prin faptă, cînd va bate pre altul“. Calomnia se pedepseşte cu globirea la Cutia Milelor şi trimiterea la mănăstire pentru o anumită perioadă de timp, asta dacă obrazul ce a făcut necinstirea aparţine celor mari şi din tagma boierească. Dacă însă este din cei proşti (norod), pedeapsa este bătaia la poarta curţii domneşti. Cutia Milelor este un fel de „fond“ folosit pentru ajutorarea celor săraci.

Aşa că propun reînfiinţarea acestei pedepse, că la cîţi „clevetitori mari“ se perindă zilnic pe ecranele televizoarelor şi prin paginile jurnalelor, Cutia Milelor ar fi plină şi săracii s-ar mai împuţina.

Constanța Vintilă-Ghițulescu este cercetătoare la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga“. Cea mai recentă carte publicată: Patimă și desfătare. Despre lucrurile mărunte ale vieții cotidiene în societatea românească, 1750-1860, Humanitas, 2015.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.