Vedere de centru

Irina POPESCU-CRIVEANU
Publicat în Dilema Veche nr. 368 din 3 - 9 martie 2011
Vedere de centru jpeg

Cînd eram eu mică-mică şi mergeam la grădiniţă, plecam de mînă cu străbunica mea pe Corneliu Botez, apoi făceam la stînga pe Icoanei, treceam pe „la pantofi“, la colţul cu Donici (unde cred că era deja o băcănie), traversam în diagonală strada ca să mergem pe Viitorului, înaintînd printre rădăcinile teilor care făceau din trotuar o potecă de munte şi continuam către biserica Silvestru. De atunci, ţin minte mirosul frunzelor ude de toamnă. Mai tîrziu, din drumul cu Miu spre şcoala de pe Tunari, ţin minte castanele de pe Dumbrava Roşie şi iarăşi frunzele foşnind, parcă mai puţin ude.

Mergeam la Cioboată şi la Făgădău să căutăm făină, la Moldova la cîrciumă, la biserică, la piaţa Gemeni (deşi se numea atunci Galaţi), toate în cartier, la Fondul Plastic cu Marilena (întîi pe Sahia, apoi pe Iorga) şi în Lipscănie cu mama, pentru tîrguieli mai serioase; acolo citeam firmele prăvăliilor. Cînd mergeam la mama tatei, pe Antim, mă simţeam în alt oraş. Mai ţin minte expediţiile la Cernica sau la Mărcuţa, un drum la biserica Bucur şi imaginea taluzului înverzit, pe-atunci, al Dîmboviţei, şi unele detalii: Omul de Fier de pe Episcopul Radu, statuile de la intrarea casei de pe Aurel Vlaicu, Pisica de pe strada Caragiale, casa roşie de pe Corbeni şi casa mică de pe Praporgescu (a cărei faţadă se schimba foarte des, în rău, după noile aspiraţii ale gospodarului). Pe atunci, stăteam într-o casă plină-ochi de oameni şi lucruri; în curtea noastră aveam căţei, pisici şi vecini – printre care un erou din război care stătea pe scăunel, sub vişin, arătîndu-ne piciorul în care intrase un glonţ – găini, lalele, zmeură, un piersic, un nuc, nenumăraţi corcoduşi, coacăze şi un heleşteu (care a fost astupat de vecinul Boboşca, pentru a construi o frumoasă platformă de gunoi). Tot în curte a încăput, mai tîrziu, şi coteţul lui Ghiţulică, crescut de Tanti Maria în scop mîrşav (pe care nu şi l-a atins întru totul, carnea de porc dîndu-se în acea iarnă şi, în mod neaşteptat, la liber). „Haide, Ghiţulică, vino cu mama la soare să ne mai bronzăm niţel“, îi spunea în vara lui ’89, cînd ea îl plimba liniştită în lesă prin curte, iar el nu avea perspectiva unui sfîrşit iminent. 

Aşa că oraşul – despre care trebuie să scriu acum de bine – păstrează, pentru mine, dulceaţa amestecului de lume, de vîrste şi de obiceiuri, dulceaţa neorînduirii, a schimbărilor, a castanilor, teilor şi firmelor cu haz; apoi, păstrează ordinea dată de drumuri, biserici şi cartiere. Crescînd, am încercat să îi conving pe ceilalţi că acesta este adevăratul oraş, vioi şi dezordonat, în care cerceluşul şi magnolia convieţuiesc paşnic, îngrijiţi cînd de Tanti Maria, cînd de danezul Frederik şi în care, fatal, îşi construiesc alături casele boierul, ţoapa şi mahalagiul, din cele mai vechi timpuri şi pînă astăzi, uşor deranjaţi de administraţia care, istoric, pare năucă. 

Occidentalului Jean-Marc îi place diversitatea oraşului. Cum l-ar caracteriza? Un oraş mare, care a suferit, cu farmec discret; un oraş odihnitor (ca parizian, nu este obişnuit să aibă atîtea parcuri în oraş). Diferenţe între Paris şi Bucureşti? Parisul e mai mic şi mai puţin verde. Aici sînt multe blocuri în oraş – la Paris sînt la periferie. Mai multe pieţe şi monumente la Paris (mda!). Cartierele vechi din Bucureşti şi casele frumoase sînt mai discrete. Puţine zone cu unitate („ansambluri“), poate în Lipscănie. Lîngă biserica Icoanei, găseşte un aer comun, dat de prezenţa grădinilor şi a caselor şi de străzile mici, pe care le-a cunoscut pavate; pentru el, este într-adevăr un cartier. Schimbări recente? Străzi refăcute („plus pratique, mais le caractère se perd“); blocuri care desfigurează cartierul. Idealul? Casele mici şi grădinile păstrate. 

Dacă stăm bine să ne gîndim, este ceea ce ne place şi nouă, unora. Ne plac casele vechi, geometria lor, copacii bătrîni, tihna curţilor şi faptul că, uneori, pe stradă, se mai aude cîte un pian – îmi spune Dima, care e bucureştean. Din ce e nou? Ne place că oraşul mai e, pe alocuri, gri, ne place că în parcuri nu au distrus toate peluzele şi că nu au vopsit toate aleile în albastru; ne place că nu toţi şi-au sluţit casele cu renovări tembele. Oamenii nu mai ştiu să îmbogăţească locurile – o spune tot el. 

Şi totuşi, cred că de douăzeci de ani s-a schimbat ceva. Oamenii sînt mai bine îmbrăcaţi, sînt din ce în ce mai multe cîrciumi şi farmacii, unele parcuri sînt îngrijite (şi rebotezate), unele blocuri sînt consolidate (şi vopsite în culorile războiului); avem gaze – şi aceasta este, cu siguranţă, o victorie. Printre multe mari şi rele, se văd gesturile mărunte ale oamenilor serioşi: cîteva case noi frumoase, cîteva case vechi restaurate cu migală, cîţiva copaci plantaţi de curînd, cîte un salon elegant. Noaptea şi duminica e chiar plăcut pe stradă. Şi s-a mai schimbat ceva. Vocile celor care iubesc oraşul se aud din ce în ce mai clar. Vehement sau elegant, critică inconştienţa, brutalitatea, incompetenţa şi, cîteodată, scriu sau povestesc despre locuri frumoase. Sînt ascultaţi? Nu ştiu. Ce ştiu însă cu siguranţă este că împotriva lor şi împotriva oraşului, a tihnei şi istoriei lui, luptă aprig o ceată de semidocţi. 

În acelaşi timp şi în ciuda tuturor celor lumeşti, oraşul se apără, păstrîndu-şi regula căutată de prea puţini, frumuseţea sa discretă şi, desigur, toleranţa sa aristocratică.

Irina Popescu-Criveanu este arhitect.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.