Cum să vînd, frate, casa de la ţară?

Publicat în Dilema Veche nr. 710 din 28 septembrie – 4 octombrie 2017
Cum să vînd, frate, casa de la ţară? jpeg

Acum nouă ani am avut un prim loc de muncă într-o bancă. Era o modă să-ți iei un credit, mai ales înainte de criză. Toți colegii aveau credit, era cumva deontologic să accesezi produse bancare (credite) dacă munceai în bancă, mai ales că te bucurai de condițiile preferențiale de angajat. Cînd o colegă a obținut un credit de mai multe zeci de mii de euro pentru a-și cumpăra un Audi A4 ipotecîndu-și apartamentul, am zis: „Pînă aici! Nu sînt deontologic fără credit și am să-mi iau unul ca să cumpăr ceva semnificativ, ceva care să rămînă în timp“. Era și un astfel de moment al vieții mele, în care aveam nevoie de un proiect, ceva care să mă țină-n priză pentru următorii ani, ceva care să dea un sens (relativ) modestelor mele venituri de atunci, cu care habar n-aveam ce să fac.

Am cumpărat o casă la țară, undeva aproape de București. Tencuiala de pe pereții casei stătea să cadă la interior, buruienile începuseră să triumfe peste vița care se chinuia să se agațe de parii băgați în pămînt acum multă vreme, un gard de sîrmă subțire împrejmuia casa, iar găinile vecinului erau toate la mine-n curte, și la fel și cîinii, care nu se sinchiseau de gard sau de prezența mea. N-aveam apă, gaze nu erau trase n sat, în camere erau sobe, dar n-aveam lemne și nu eram branșat la lumină. Nu cunoșteam vecinul din dreapta sau pe cel din stînga cînd am făcut achiziția, știam însă că va fi mult de muncă pînă avea să devină casa de vacanță la care visam, escapada perfectă din nebunia greoaie a Capitalei. Dar locul te alege întotdeauna, iar eu m-am supus forței locului cu un dram de teamă, multă nebunie și entuziasm pe măsură. Eram proprietar al unei case-n România rurală, fără a avea vreo rădăcină genealogică în locul în care cumpărasem. Oamenii s-au arătat binevoitori să-mi împărtășească de la început „vocea satului“: cine-i ăla și cine-i celălalt, cu cine se-nțelege și cu cine nu, care e tendința de afiliere politică a zonei (că la sat și asta vine odată cu casa!), cu cine pot să realizez diverse lucrări de restaurare, de la tencuială la montat rigips, tras șapă și schimbat acoperișul. Toate domeniile de interes erau „peste gard“, cum s-ar zice, și era (din nou) deontologic să lucrezi cu oamenii din partea locului. Mai ales că, trecîndu-ți pragul casei, îi cunoșteai și te cunoșteau. Aveam să constat că transparența este cea mai rapidă cale de a fi acceptat, mai ales cînd ai o curte goală și o casă și mai goală. Devenisem angajatorul vecinilor mei, dar fiind pui de ardelean, trăgeam cot la cot cu ei (și la fel și maică-mea). În apartamentul din București rar băteam un cui sau schimbam un bec, că asta-i viața la oraș. Dacă ai nevoie de chestii d-astea, dai din taste pe Internet și apare unul sau altul mai priceput; bani să ai! Am descoperit că-mi place să mă mozolesc, tencuiam după două săptămîni de parcă serveam cu abilitate de mare jucător de ping-pong, am pus gresie eu cu maică-mea, inegal și puțin cîș, dar cin’ se uită?! Îmi aduc aminte că plecam cu maică-mea dis-de-dimineață ca să trebăluim prin curte și mîncam parizer cu ardei capia cumpărat de pe drum și franzelă caldă, stînd pe treptele din fața ușii principale a casei, și asta după o zi întreagă de „robotit“ ca să scoatem curtea la liman. N-aveam un plan, nu știam noi despre construcții, vecinii se pricepeau mult mai puțin decît ne declaraseră, dar noi eram hotărîți să progresăm în fiecare an cu ceva, stima noastră de sine stătea în reușita micului nostru proiect. Anii au trecut și ne-am branșat la lumină, curtea devenea din ce în ce mai luminoasă, am schimbat gardul cu unul mai înalt din lemn, am tăiat cîțiva copaci bătrîni și uscați din curte și astfel am făcut rost de lemne. Nu spun că am fost acceptați din prima în sat, lucrurile astea se întîmplă în timp, pe măsură ce omul te cunoaște, pe măsură ce faci cîte ceva pentru el, îl ajuți cu ceva, iar el înțelege că primește sau poate primi ceva și de la tine. Terenul pe care-l cumpărasem era gol de ceva vreme, vecinul din dreapta și cel din stînga se obișnuiseră să arunce gunoaie peste gard, la noi în curte. Strîngeam, fără a le spune ceva, fără a le bate obrazul. Cu timpul, și vechile lor deprinderi aveau să se schimbe, cumva, într-un mod natural, încetînd genul ăsta de practici. Vecinul cu găinile ne aducea la sfîrșitul zilei 10-12 ouă proaspete (că doar din curtea noastră se făcea rodul) și o ajuta pe mama cu cositul, adresîndu-i se galant: „Băi, doamnă, mai faceți o pauză!“

Sînt nouă ani de atunci. Am progresat în fiecare an cu ceva și ăsta a fost scopul: să știm că nu am stat pe loc, să avem o dimensiune a perseverenței, a timpului care trece, o anume perspectivă a ceea ce aveam să facem în viitor. Gardul din lemn a fost schimbat, acoperișul la fel, la interior rigipsul e pus la boloboc, am schimbat ușile și geamurile, am construit singur un grătar cărămidă cu cărămidă, avem apă-n casă. Copiii vecinilor, care erau micuți acum niște ani și jucau mingea-n uliță, acum sînt mari și care nu-i plecat în Anglia sau Spania e la muncă-n București. M-am certat cu majoritatea vecinilor și m-am împăcat, am lemne pentru foc dacă am chef să merg iarna, iar mîncarea gătită cu răbdare, la foc de lemne sau la ceaun, îmi face apa-n gură în timp ce închei fraza.

Unele lucruri nu se schimbă (iar asta nu-i neapărat rău): cîinii vecinului sînt tot la mine-n curte, speculînd breșe încă nedeslușite, găinile-și trimit puii să ciugulească prin iarba deasă, o pereche de vulturi relaxați iscodesc în zbor rotat ce se petrece (că-mi vine să-l citez pe Lucian Blaga), gaze tot nu sînt, iar noi stăm și-acum pe treptele din fața ușii principale, contemplînd anii ce-au fost și ziua de mîine. Recent, am început să discutăm despre posibilitatea de a vinde casa de la țară. „Hai, că facem poze frumoase, fixăm un preț și o dăm!“, spuneam noi. Ce simplu! Facem poze, fixăm un preț și o dăm, de parcă numai casa o dăm, nu și anii. Dar ca să revin la oraș, ideea articolului mi-a venit la un concert al unei trupe care îmbină, într-un mod foarte actual, folclorul românesc cu un sound de gen hip-hop tribal, respectiv Subcarpați. În timpul concertului, ascultînd triluri de fluier, m-am trezit exclamînd cu ochii n lacrimi: „Cum să vînd, frate, casa de la țară?!“ Acum, cînd mă gîndesc, sînt născut la oraș, dar mă regăsesc mai degrabă în România rurală, pentru că realitatea satului, așa cum o văd acolo unde am o casă, e încă forma brută, aproape de autentic și neșlefuită a unui stil de viață liniștit. Așa cum mă sfătuia o femeie bătrînă care privea fără țintă ulița peste care se lasa răcoarea serii: „Orașu-i încă departe de noi, băiete, și așa trebuie să rămînă!“

Foto: adevarul.ro

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.