Despre pedagogia spaimei

Publicat în Dilema Veche nr. 334 din 8-14 iulie 2010
Despre pedagogia spaimei jpeg

Vorbeam deunăzi cu părinţii unor copii mici. Amîndoi erau iritaţi că bunicii îşi educau nepoţii în spiritul Bau-Bau-ului tradiţional ori de cîte ori voiau să-i determine să mănînce. Vă amintiţi, probabil, şi dumneavoastră, din copilărie, vechiul şi aparent benignul îndemn pedagogic: „Dacă nu papi tot, te spun/dau lui Bau-Bau!“. E drept, puţini copii au reacţionat, bănuiesc, la feerica ameninţare, de-a lungul diverselor epoci. Măcar Lupul-din-Pădure, Nenea Poliţaiul, Dulăul Grivei, Ţiganul Monel sau Mama Omida au materialitate, îi poţi vedea cu ochii tăi şi, ameninţat că le vei fi predat în regim de urgenţă, ai fi tentat, la rigoare, să îngurgitezi pasta nedefinită din farfurie, doar pentru a evita o experienţă exotică, dar Bau-Bau are, pe lîngă natura lui complet abstractă, şi ceva comic în identificarea propriu-zisă.

Şi, totuşi, doamna din cuplul amintit pornise o veritabilă cruciadă împotriva hilarului erou negativ şi, implicit, a lipsei de vocaţie paideică demonstrate de bunici. „Copilul creşte într-o lume a simbolurilor false“, argumenta ea – trebuie să recunosc, destul de convingător – „unde viaţa, la un moment dat, îşi va demonstra absenţa consistenţei. Ce se întîmplă atunci cu copilul – devenit, între timp, adolescent? Îşi pierde credinţa în tot ceea ce îl înconjoară. Vede pretutindeni măşti gata să cadă, ipocrizie şi duplicitate. Va fi tentat să nege realitatea, pentru că reperele sale morale sînt distruse. Bau-Bau constituie o mare greşeală formativă. Şi, ca să fiu sinceră pînă la capăt, pe aceeaşi linie ideologică, şi pe Moş Crăciun îl consider un impostor extrem de nociv.“ Să adaug faptul că mama în cauză este psiholog, iar, în tinereţe, a scris şi poezii.

Este foarte adevărat că ne jucăm – uneori, iresponsabil – cu imaginaţia (sănătoasă) a celor mici, manipulîndu-i într-un mod lipsit, frecvent, de fair-play (am scris eu însumi, în trecut, despre astfel de „obiceiuri“ mature, neetice pînă la urmă), dar stau şi mă întreb dacă „obiceiurile“ în chestiune reprezintă nişte deprinderi culturale, nişte comportamente dobîndite (aşa cum părea să sugereze interlocutoarea mea) ori, dimpotrivă, nişte reflexe condiţionate ale naturii umane înseşi, nişte reacţii atavice de apărare (pe care le dezvoltăm la vîrsta infantilă, pentru a le perpetua apoi – ca exerciţii pedagogice – la maturitate)? Sîntem, ca atare, în relaţia noastră ancestrală cu Bau-Bau, victimele unor construcţii strămoşeşti sau ale unor instincte de adîncime, cît se poate de fireşti? În locul unui răspuns teoretic – oricum, fără premisele exhaustivităţii – vă voi relata o întîmplare reală, petrecută în anii şaptezeci, într-un bloc comunist, proaspăt inaugurat la vremea respectivă.

Locuiam eu însumi acolo, „băiet fiind“, împreună cu părinţii şi sora mea mai mică. O bună prietenă şi vecină de-a noastră îşi aducea, cîteodată, fiul (de acelaşi leat cu soră-mea) pentru a încinge o joacă alături de amica lui preşcolară. Eu, „şcoler“ în toată regula (mai mare cu şase ani decît ei), îi priveam cu îngăduinţă adultă, exersînd indiferenţa crasă (deşi maşinuţele strălucitoare ale lui Marian – băiatul menţionat – îmi făceau şi mie încă, adesea, cu ochiul). O activitate favorită a celor doi prieteni era săritul cu putere pe podea şi chiuitul acompaniator. Deşi nici unul dintre ei nu cîntărea mai mult de douăzeci de kilograme, iar glasurile le rămăseseră (deocamdată) cristalin-puerile, trebuie să recunosc faptul că o anume bulversare se simţea în tînăra clădire de „prefabricate“, la fiecare salt în duet. Vecinul de dedesubt, un jurnalist fără familie şi cu nervii, se pare, destul de zdruncinaţi, îşi crease reflexul ca, la prima zdruncinătură, să vină val-vîrtej la uşa noastră şi să protesteze vehement, ameninţîndu-ne că ne „va da la ziar“.Părinţii au început, tot mai intens, să-i liniştească pe copii, spunîndu-le că nu e de glumit cu „nenea de la doi“. În discuţiile dintre ei însă, nu-şi ascundeau repulsia pentru natura colerică a vecinului ziarist, comentînd acid gestica şi vocabularul său. Îmi amintesc clar cum o dată, venind să-l ia pe Marian şi fiind informată despre o nouă izbucnire a individului de pe palierul inferior, prietena noastră a exclamat iritată: „Extraordinar, domnule! Ce tupeu să vii aşa la uşa omului! Ce tupeu, ce tupeu!“. A doua zi s-a întîmplat un lucru nemaivăzut. Marian şi soră-mea erau de nerecunoscut. Se jucau într-o linişte desăvîrşită, abia îndrăznind să atingă maşinuţele şi păpuşile, altădată aruncate frenetic în cele patru puncte cardinale. De cînd cu crizele de isterie ale vecinului, un matur (sau, la limită, un copil mai mare, în speţă sussemnatul, cum spuneam, deja elev „de primară“ pe atunci) trebuia să-i supravegheze, în chip necesar, pe cei doi, întrucît, mai repede decît te-ai fi aşteptat, lucrurile scăpau de sub orice control. De data aceasta, atmosfera era de-a dreptul sepulcrală, stîrnind chiar aprehensiuni (nu cumva au febră micuţii?, oare nu-i doare burtica?, nu sînt cam palizi? ş.a.m.d.).

Eu – aflat, probabil, sub poescul „impuls al perversităţii“ – m-am aplecat, într-un tîrziu, protector, deasupra jocului silenţios al celor doi şi am întrebat, cu surîs discret diabolic: „Nu vreţi să săriţi puţin aici, în centrul covorului, şi să vedeţi care dintre voi poate să strige mai tare?“. Privirile lor rotunde şi înfricoşate, ridicate spre mine într-un fel de implorare teurgică, vor supravieţui în memoria mea pentru totdeauna, ca simboluri, prin excelenţă, ale traumei sufleteşti. „Şşşt!“, a şoptit Marian cu degetul lipit strîns de buze. „Să nu facem gălăgie că vine Tupeul!“. Am rămas stupefiat. Cîtă vreme vecinul recalcitrant nu avea identitate, se plasa, pentru copii, în spaţiul purei abstracţiuni. Cînd un „nume“ – Tupeul – a fost însă deconspirat, simpla sa menţionare a răspîndit teroare. De aceea nu sînt deocamdată convins că Bau-Bau e doar o invenţie populară şi nu o teamă atavică, pe care noi, în entuziasmul nostru lingvistic, am numit-o (hilar şi benign, cum spuneam mai devreme), „eliberînd-o“ astfel din cutia Pandorei. 

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.