Profesori nefericiți

La o agapă, foști colegi rememorau ce le făceau profesorilor din liceu înainte de 1989. E drept că și profesorii făceau elevilor diverse lucruri, fiindcă pe vremea aceea exista obiceiul pedepselor fizice sau al terorizării prin note, amenințări cu corijența (mai ales înainte de examene importante pe care le puteai pierde), extemporale și altele. Cum nu se prea puteau pune cu „teroriștii“ liceului, de cele mai multe ori elevii se „răzbunau“ pe niște bieți profesori care nu știau sau nu voiau să se apere de ei.

Un asemenea „cal de bătaie“ era o profesoară de biologie, care nici nu mai e, sărmana. N-o să-i pronunțăm numele, deși chiar și acesta era subiect de bancuri. O fostă elevă își amintește cum, după ce profesoara făcea prezența, unii colegi ieșeau din laborator „cu ursul“. Se foloseau adică de marele urs împăiat care era într-un colț. Se ascundeau în spatele lui și-l împingeau ușor-ușor spre ușă. Evident că toți ceilalți rîdeau, spre nedumerirea profesoarei care nu înțelegea ce se întîmplă. Ursul „făcea pași“, iar odată ajuns în apropierea ușii, cel ascuns în spatele lui aștepta un moment prielnic, de obicei cînd profesoara scria ceva pe tablă, și se strecura afară. Un altul muta apoi ursul la loc sub ochii profesoarei, care tot nu înțelegea nimic, pentru următorul elev care voia să iasă, care lua manevra de la capăt cu animalul către ușă. Ursul se tot plimba așa pînă la ușă și înapoi în timpul orei, iar la sfîrșit în clasă rămîneau foarte puțini elevi, spre nedumerirea profesoarei.

Dincolo de asta, unii aruncau cu bucăți de cretă în profesoară în timp ce scria la tablă sau, odată, un coleg zis „Piticul“ a pătruns în diorama cu Delta Dunării din spatele clasei. Surprins acolo de apariția inopinată a profesoarei, s-a ascuns printre mistreți, pelicani și stuf. Pe la jumătatea orei, în timp ce vorbea, profesoara l-a văzut, în vitrină. A amuțit brusc. Credea că diorama aceea e încuiată cu cheia și nu pricepea ce poate căuta un elev înăuntru. Întrebîndu-l, acesta a răspuns speriat ceva de genul „Păi, eu eram aici“. A stîrnit un haz de nedescris. O singură dată profesoara de biologie chiar s-a supărat serios, cînd cineva a aruncat în acvariu o pungă întreagă cu purici de baltă. Peștii au mîncat tot și au fost găsiți a doua zi cu burțile în sus. Cel care a săvîrșit „peșticidul“ nu știuse, probabil, că peștii mănîncă pînă crapă. În orice caz, în ciuda anchetei declanșate de profesoară, nu s-a aflat niciodată cine a fost.

Pe profesorul de filozofie îl înnebuneau frecînd sub talpa piciorului (mai mulți în același timp) cîte un creion cu muchii. Astfel, în clasă se producea un fel de hîrîială generală care bruia discursul despre marxism al profesorului. Uneori, omul se uita atent pe sub bănci să vadă ce se întîmplă, dar atunci mișcarea se oprea. Creioanele erau scurte și nu se vedeau de sub pantofi. La un moment dat însă, „filozoful“ a înțeles că zgomotul e legat de mișcarea picioarelor. De atunci, de cîte ori auzea hîrîitul acela, se întorcea brusc către un elev din zona respectivă, pironindu-l cu vorbele: „De ce freci talpa, tovarășe elev?“ Negările erau de-a dreptul teatrale. Se prefăceau teribil de ultragiați de asemenea acuzații, mai ales că de multe ori bietul profesor nici nu-l nimerea pe adevăratul „vinovat“. Oricum, în timp ce unii „frecau talpa“, alții din ultimele bănci jucau cărți (deja e o dispută, astăzi, dacă whist sau șeptică).

În fine, în catalogul din arhivă existînd și numele profesorilor, și-au adus aminte de unul care, altfel, cu siguranță s-ar fi pierdut complet în negura timpurilor, în ciuda faptului că-l chema Bășică. Preda o materie care se numea UTLM. Și-au adus aminte inițialele astea ca prin vis. Pe Google, am descoperit că sînt acronimul de la Utilajul și Tehnologia Lucrărilor Mecanice. Cei de la clasele industriale făceau MUI, adică Mașini și Utilaje Industriale. La fel de interesant. Unii dintre profesorii aceștia erau și ei jenați sau timorați că, prin imbecilitatea regimului de atunci, erau obligați să predea asemenea materii unor elevi care, evident, aveau cu totul alte interese și preocupări. Iar domnului Bășică i s-a întîmplat ca, în timp ce se plimba în fața clasei, să-i apară printre picioare o minge lansată de pe rîndurile dintre bănci. Prima oară a zîmbit și, luînd-o în mîini, a pus-o pe ultima bancă. Mingea a apărut însă și a doua oară. Era deci ceva intenționat și omul s-a enervat. A băgat mingea sub catedră. A treia oară a apărut însă altă minge, mai mică. S-a lovit de peretele de sub tablă și s-a întors rapid printre rînduri, făcîndu-se nevăzută. Tovarășul Bășică a intrat în alertă. Se vedea că pîndește o nouă apariție a mingii pentru a o confisca și pe aceea. La un moment dat, lansatorul a prins momentul să-i dea drumul din nou rapid printre rînduri, ca la popice. Prea repede pentru ca profesorul (grăsuț) s-o poată prinde cu mîna. Cel mult putea să i dea un șut, ceea ce a și încercat, înainte ca mingea să dispară iar printre rînduri. N-a nimerit-o însă și s-a izbit cu pantoful de piciorul de fier al primei bănci. I-au dat lacrimile de durere și de ciudă. După cîteva secunde, însă, vorbea în continuare despre UTLM-ul lui, ca și cum nimic nu s-ar fi întîmplat.

Foto: flickr