Reflecții din izolare

25 aprilie 2020
Reflecții din izolare jpeg

Frica ce o simțim în această perioadă este mare. Frica de a nu ne îmbolnăvi, de a nu muri, de a nu se îmbolnăvi cei apropiați, alături de situația financiară vulnerabilă, distanța față de ceilalți, ieșitul pe stradă de parcă sîntem într-o distopie dintr-un roman pe care nu mai vrem să-l citim, ne-am culcat într-o lume și ne-am trezit în alta, pe care nu o dorim.

Conștientizarea că nu ne vom mai întoarce la aceeași viață este o evidență a fiecărei zile care trece, conștientizarea că lucrurile vor fi altfel, vom fi nevoiți să păstrăm distanța socială, multe evenimente nu vor mai fi posibile în următoarea perioadă pînă la apariția vaccinului sau a unui tratament clar, ceea ce va însemna cel puțin un an de zile.

Starea de anxietate este crescută și este firesc să fie așa, sînt multe necunoscute, iar predictibilitatea vieții ce părea că o avem a dispărut. Totul este nou și ne solicită mecanismele de adaptare. Mulți oameni, sub presiunea izolării și a situației financiare precare, și nu numai, vor fi afectați psihic; pentru unii, situația aceasta este un factor ce va potența consumul crescut de alcool sau droguri, din dorința de a-și anestezia anxietatea ce o simt. Sîntem în plină traumă socială, iar efectele se văd deja la unele persoane. Cei care deja erau la limită sînt acum mult mai expuși riscului de a dezvolta o tulburarea psihică. Ulterior pandemiei, tulburările psihice, cum ar fi tulburarea de stres posttraumatic, tulburarea de panică, tulburarea depresivă vor crește ca număr, iar unele tulburări de personalitate se vor accentua. Avem nevoie să destigmatizăm bolile psihice și să le tratăm la fel cum tratăm orice altă boală, întrucît vom fi mulți cei afectați și, la fel ca în orice boală, nu putem alege ce boală să avem.

Odată un pacient care era diagnosticat cu tulburarea depresivă, fiind sub tratament medicamentos și în proces psihoterapeutic, mi-a spus că ar fi preferat să aibă cancer decît depresie, într-atît de mult se rușina cu boala sa, fiind convins că este responsabil de ea și că este un om slab pentru că s-a îmbolnăvit. Tiparul acesta cognitiv este necesar să-l schimbăm, nimeni nu își alege boala, ea vine, sigur, uneori ca rezultat al acțiunilor noastre lipsite de grijă față de noi, dar este bine să ne centrăm pe soluție, adică cum să ne vindecăm și nicidecum să ne învinovățim. A rumina, a rula gîndurile în felul acesta, este profund toxic pentru sănătatea noastră psihică și nu face decît să ne mențină blocați și să încetinească sau chiar să stopeze procesul de însănătoșire, să adîncească starea de suferință, tocmai de aceea un proces psihoterapeutic ajută și susține persoana în cauză să se vindece sau să amelioreze suferința, acolo unde vindecarea totală nu poate să se realizeze.

Mulți oameni în această perioadă dezvoltă reacții fizice specifice anxietății, cum ar fi: transpirație, tulburări gastrointestinale, tensiune musculară, tahicardie, insomnii, dificultate în a se concentra, întrucît sistemul nostru psihic este acum în stare de alertă, bombardat de multe știri și informații, pentru care are nevoie de timp să le poată procesa pentru a le internaliza și a putea fi funcțional.

Recomandările standard le putem citi oriunde, sînt scrise de diferiți specialiști, sînt articole atît în limba română, cît și pe site-urile marilor universități; ele sînt necesare în perioada aceasta, care va fi una lungă, mult mai lungă decît ne-o dorim noi. S-ar putea ca spre finalul anului viitor să ne putem relaxa, după apariția vaccinului, și de-abia atunci vom putea să reconstruim și să reparăm efectele acestei crize pe care am parcurs-o. Nu ne vom mai întoarce la viața ce am avut-o, ar fi o setare și o așteptare nerealiste, e ca și cum am funcționa după tiparul cognitiv magic specific zonei infantile - „dacă eu mă prefac că nu văd această problemă, ea nu există”. Această perioadă a existat și există prin urmele ce le-a lăsat atît la nivel individual, cît și la nivel colectiv. Înapoi nu ne vom putea întoarce, să reluăm de unde am lăsat viața noastră înainte de pandemie. Nu, acest lucru nu va fi posibil, dar ce cred că va fi posibil și la îndemîna noastră este faptul că vom construi din momentul prezent, integrînd trauma acestei perioade pe care o traversăm. Cred că este important să fim blînzi cu noi, să acceptăm că ne afectează și e normal să fie așa, să acceptăm frica și insecuritatea ce o simțim și o vom resimți în continuare. E normal să fie așa. Unii dintre noi ne vom confrunta cu uitarea diferitelor lucruri, memoria este unul din procesele psihice ce devine mecanism de apărare în traumă - pentru a ne proteja de suferință, blochează unele informații; atunci cînd se întîmplă acest fenomen înseamnă că dimensiunea suferinței noastre este una crescută și avem nevoie să putem să-i facem față, uitînd diferite lucruri pentru a ne proteja.

Încărcarea psihică a acestei perioade este crescută, ceea ce duce la o stare de iritabilitate crescută, iar permanența ei va crește abuzul față de noi prin diferite adicții și o stare de abandon, chiar și față de membrii familiei. Va mai dura, iar cu trecerea timpului mulți se vor decompensa. Cred că trebuie să ne pregătim psihic pentru cel puțin un an cu schimbări majore în viața noastră și să ne protejăm resursele psihice. Dacă vom reuși să setăm așteptările și să acceptăm ce nu putem schimba, vom gestiona mai sănătos întreaga criză pe care o traversăm.

Să stăm cu noi acum este greu. Cu toții am funcționat într-o fugă de sine, de cine sîntem noi în eul nostru cel mai profund, prin activități cotidiene ce ne umpleau mintea și care încet ne-au distanțat de noi înșine. Deși unii ar spune că știu cine sînt și ce vor, acum, cînd timpul ne este favorabil pentru a sta cu noi, mulți nu se pot regăsi și conecta cu ei înșiși, sînt într-o stare de agitație și de neliniște pe care nu știu și nu reușesc să o așeze în ei.

8673293986 1c57bcc9e5 o 3 jpg jpeg

Ne-am definit identitatea prin ceea ce făceam, depinzînd de universul nostru exterior, identificîndu-ne cu toți și toate, pentru că așa ne proiectam în lume și așa am fost învățați să o facem; cum ne văd celilalți a devenit personalitatea noastră. Avem nevoie de toate acestea și de cei din jur pentru a ne aduce aminte cine sîntem.

Ne ținem ocupați pentru a nu fi nevoiți să ne confruntăm cu toate angoasele noastre de fond, ce sînt precum un sunet pe care-l auzeam cîndva, dar cu timpul am început să dăm sonorul mai încet și să vorbim mai tare, să devenim gălăgioși și să ne înconjurăm de zgomot, pentru a nu mai auzi murmurul palid al sinelui nostru ce încerca să ne spună că ne pierdem, că într-o zi tot vom fi nevoiți să ne întîlnim cu noi, iar dacă nu o vom face, mintea noastră va dezvolta o boală psihică ce va implica gînduri de omnipotență, paranoia, control crescut, rigidiate cognitivă, anxietate, depresie, delir, manie, psihoze.

Costurile clivajului interior sînt mari. Am ajuns să vedem liniștea ca fiind ceva extraodinar într-o viață trepidantă și ocupată. Nu mai putem sta în liniște, ne-a devenit străină starea, am înlocuit-o cu factorii exteriori, sînt ceea ce fac, meseria pe care o fac, sînt obiectele mele, lucrurile din afara mea, călătoriile pe care le fac, mîncarea ce o degust în forma ei cea mai sofisticată, hainele pe care le port, sînt o imagine atît de migălos construită, la care am zidit zi de zi pentru a nu mai auzi murmurul acela profund, ce este în fiecare. Identitatea mea devine prea mult din ce sînt în exterior și nu din ce sînt interior. Oricît ne vom păcăli și vom nega că nu-l auzim, că nu există, el își cere dreptul la liniște. De ce sînt atît de departe de cine sînt eu, cel real? Ce mă face pe mine fericit? Întrebări pe care nu ni le punem pentru că ar însemna reflecție la propriul eu, ori asta înspăimîntă. Mai bine fug de mine și camuflez vidul ce-l resimt, frica de reflecție, de analiză profundă.

Avem nevoie de atîtea? Sîntem fericiți avîndu-le?

Lumea s-a oprit acum, să vedem cine coboară din ea. Avem curajul schimbării, al confruntării cu noi, cu cine sîntem, sau, din contră, ne vom întări dependențele, amăgindu-ne că viața se desfășoară în controlul nostru? Vom reduce consumul sau ne vom întări fricile și vom fugi și mai tare de sinele nostru real? Ne vom minți în continuare cu privire la cine sîntem întrucît societatea este mai îngăduitoare cu asemenea oameni, menținem reflexia ipocriziei generale pentru a fi acceptați și simpatizați de cei din preajmă?

Vom căuta conformismul în continuare și clasificarea lucrurilor „că așa se face”, fără a ne întreba dacă ne regăsim în acest tipar cognitiv? Comportamentele de evitare a sinelui ne generează securitate și stabilitate ce doar aparent ne protejează. În realitate, nu ne oferă nici o protecție, e doar o amăgire și o menținere a unui tipar cognitiv bine înrădăcinat ce pare că ne securizează prin familiaritatea lui. Ce vom alege, mai departe? Pe noi sau universul exterior, ca pînă acum? Surpinzător, cu cît vom avea curajul întîlnirii cu noi, cu atît vom fi mai autentici și vom avea o calitate crescută a vieții.

În Metamorfoze, nimfa Echo repeta cuvintele spuse de alții, în urma blestemului aruncat de zeița Hera, întrucît Zeus a dorit-o. Echo se îndrăgostește de Narcis, un tînăr frumos și arogant. Cînd acesta se rătăcește de tovarășii săi și îi strigă, nimfa Echo repetă cuvintele acestuia dorind să-l îmbrățișeze, doar că el o respinge. Echo, copleșită de durere, se stinge, rămînînd doar vocea ei, iar Zeița Nemesis îl blestemă pe Narcis să se îndrăgostească de propria reflexie, lucru ce s-a și întîmplat. El a sfîrșit înecat, îndrăgostit de propria imagine. Încă din cele mai vechi timpuri, oamenii se caută pe sine, azi depinde de noi în ce direcție vom merge, către noi într-un mod narcisic, în exterior, precum Narcis, definindu-ne prin posesiunile exterioare, prin ceea ce avem, sau timpurile acestea ne vor întoarce către noi și vom da un sens mai profund vieții noastre, pierzîndu-ne mai puțin în trivialități. Pentru unii, va fi o înviere a sinelui, pentru alții, o moarte vie.  

Foto: flickr.com

Un pahar cu apă jpeg
Un pahar cu apă
Pășește afară din deșertul lumii. Nu-ți trebuie decît curaj.
Țineți minte trei cuvinte: Criză, Premier, Președinte! jpeg
Țineți minte trei cuvinte: Criză, Premier, Președinte!
Vremea sloganelor goale a trecut, puneți-vă centurile, criza e România Noului Normal.
Virusul ca metaforă jpeg
Virusul ca metaforă
Alienarea era un sentiment real al vieții. Însă în zilele noastre nu mai poate fi așa. În extazul comunicării, subiectul se contopește cu obiectul, interiorul cu exteriorul, toată lumea este conectată organic cu toată lumea și cu toate.
Alergînd pe sloiuri de gheață jpeg
Alergînd pe sloiuri de gheață
De cînd cu pandemia asta nenorocită, ne amînăm și respiratul. Ne-am pierdut chipul în spatele măștilor albe. Nu mai știm cine sîntem. Îmbrățișările, libertatea și rîsul cu prietenii au fost amînate și ele.
Nu pot să respect nefericirea jpeg
Nu pot să respect nefericirea
Nu înțeleg sentimentul de cușcă, de colivie, pe care îl trăiesc, nu pot pricepe starea mea de privare de libertate.
Pandemia și igiena mentală  O tentativă de discreditare a Realității jpeg
Pandemia și igiena mentală. O tentativă de discreditare a Realității
Constat, cu ocazia acestei pandemii, pentru a nu știu cîta oară, cît de mult și cît de profund  contactul prelungit, neîntrerupt, cu Realitatea dăunează sănătății mentale.
Insule în derivă jpeg
Insule în derivă
Neîncrederea mea a fost construită cu grijă, an după an, vîrstă după vîrstă, decret după decret.
Gînduri post pandemie: părăsim orașele! jpeg
Gînduri post-pandemie: părăsim orașele!
Astăzi trăim o pandemie similară ca simptomatologie, impact și măsuri adoptate cu ciuma pulmonară, iar orașul ne riscă viața în loc să ne apere.
Micro granturi pentru artiștii independenți jpeg
Micro-granturi pentru artiștii independenți
Micro-granturile ADFRSurvival se adresează talentelor emergente și actorilor independenți.
La fel de izolată ca înainte, dar mai empatică jpeg
La fel de izolată ca înainte, dar mai empatică
Am înţeles că tuturor ne e greu, dar şi că unora dintre noi le e mai greu să accepte asta.
Karma e karma, neh? jpeg
Karma e karma, neh?
Creația se naște de multe ori din suferință, dintr-o fractură a spiritului.
Ce n am înțeles încă despre pandemie? jpeg
Ce n-am înțeles încă despre pandemie?
În acest mecanism hipercomplex tulburat de pandemie, ajungem să trăim reactiv.
New York, stare de urgență jpeg
New York, stare de urgență
În New York, lumea nu a respectat izolarea în totalitate. Dacă s-ar fi luat măsuri mai devreme, poate nu s-ar fi ajuns aici. Există mai multe focare. Momentan, cel mai mare e în Queens.
În oglindă jpeg
În oglindă
Cît de ușor este să stai la adăpost, între cei patru pereți ai tăi și să critici pe toată lumea.
Sfaturi pentru epidemie din secolul al XIX lea jpeg
Sfaturi pentru epidemie din secolul al XIX-lea
Amintindu-mi că în manual se regăsește și o lecție referitoare la epidemii și boli contagioase, m-am gîndit să împărtășesc cititorilor normele de comportament recomdandate à cette époque-là pentru a putea controla în mod corespunzătoar astfel de momente dificile, în măsura în care era posibil, în condițiile date.
Intimitatea în vremea pandemiei jpeg
Intimitatea în vremea pandemiei
Închiși între patru pereți și cu măsuri de distanțare socială impuse de autorități, cum ne mai raportăm astăzi la intimitate? Nu ne mai ținem de mînă, nu ne mai îmbrățișăm. Nu ne mai spunem că o să fie bine, pentru că nu știm, de fapt, cum o să fie. Ne sunăm prietenii și părinții și vorbim mult.
Să vorbim despre moarte jpeg
Să vorbim despre moarte
Frica de moarte se află în centrul tuturor activităților noastre și este sursa angoasei noastre existențiale.
Primăvara disperării noastre jpeg
Primăvara disperării noastre
Nu sînt împăcată cu perioada asta. Nu sînt senină și nu sînt deloc zen. Nu am confortul psihic pentru a fi așa.
Paradoxul liniștii jpeg
Paradoxul liniștii
Dacă am mizat pe convingerea că serviciul sau produsul nostru va beneficia de interes necondiționat (și neîntrerupt!), fără a ne pune problema existenței noastre și în condiții precare, sau dacă am știut că jobul nostru tinde să iasă din sfera importanței în viitorul previzibil, însă am sperat fără temei că acest viitor este un concept prea îndepărtat pentru a-l scoate din abstract, atunci sîntem de vinovați pentru ceea ce trăim astăzi.
Ceea ce nu ne omoară ne sperie jpeg
Ceea ce nu ne omoară ne sperie
Principiul psihologic care ne face să ne temem de gripa porcină, de gripa aviară sau de COVID-19, dar nu de gripa comună, se cheamă „frica de pericole care sperie“.
The Kids Are Alright jpeg
The Kids Are Alright
Tranziția de la „de toate” la „nimic” în timp atît de scurt este șocantă, te face să anticipezi și să te ambalezi.
„Este de dorit să nu ajungem în situația de a improviza cu mîinile goale“ – dialog cu Natalia PĂTRAȘCU, medic cardiolog jpeg
Epidemia în vremea dezastrelor jpeg
Epidemia în vremea dezastrelor
De cîtva timp trăim în epoca fenomenelor care afectează profund mase de oameni care, de cele mai multe ori, nu au nici o vină în declanșarea lor.
Eternitate şi răgaz jpeg
Eternitate şi răgaz
Fiecare are din nou ceva preţios de aşteptat. Un semn bun, o speranţă, un telefon de la iubitul sau iubita de acum două decenii.

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.