Despre „mîndria de a fi român“ sau despre criza de identitate la români

Publicat în Dilema Veche nr. 574 din 12-18 februarie 2015
Despre „mîndria de a fi român“ sau despre criza de identitate la români jpeg

În septembrie 2014, Julia Kristeva susţinea la Bucureşti conferinţa „Cultura în cadrul proiectului european“. Una dintre ideile Juliei Kristeva care mi-au atras atenţia este că astăzi, peste tot în Europa, identitatea reprezintă un adevărat cult exprimat simplist sub forma: sînt francez, catolic şi sînt mîndru de asta, sau sînt român, ortodox şi sînt mîndru de asta. Probabil, anticipa sloganul „Mîndru că sînt român“ şi multe altele referitoare la identitatea pursînge de român neaoş atît de vehiculate în campania de alegere a preşedintelui României din toamna trecută. 

Dar ce înseamnă că avem

DEX-ul ne lămureşte:

înseamnă „sentimentul exagerat de admiraţie, veneraţie, respect şi adoraţie faţă de cineva sau ceva“. Faţă de cine? – este următoarea întrebare. Faţă de ideea de român, la fel ca ceilalţi români, sau doar faţă de sine, ca român superior, ce se diferenţiază de ceilalţi români? Dar, oricare ar fi răspunsul,

nu se diferenţiază semnificativ de

ce presupune, după acelaşi DEX, „atitudinea sistematică de admiraţie exagerată faţă de cineva înzestrat cu calităţi deosebite intelectuale, afective şi organizatorice“. Mai este nevoie să precizăm că această atitudine sistematică de admiraţie, în cazul

este provocată şi controlată de cineva.  Ajungem astfel să ne întrebăm: Cine are interesul şi instrumentele de a controla cultul personalităţii de român? S-ar putea să nu fim surprinşi constatînd că, în cazul multor conaţionali, cultul identităţii de „român“ se suprapune pe cultul personalităţii de „român“, un cult provocat şi controlat de un ego de „român“ neaoş, care se vede pe sine superior, în bună măsură diferit de ceilalţi români: semnificativ mai competent, mai inteligent şi mai moral decît ceilalţi români. 

Să le luăm pe rînd. 

Identitatea de români sau cultul identităţii de români? 

Vorbind despre cultul identităţii noastre, Julia Kristeva ne atenţiona că sîntem pe un drum greşit, pentru că identitatea nu este un cult, ci o căutare continuă, susţinută de totalitatea întrebărilor pe care ni le punem despre

De asemenea, Andrei Pleşu, vorbind despre „mîndria de a fi român“, susţinea, pe bună dreptate, că nu poţi să fii mîndru de ceva ce nu-ţi aparţine. 

Drept urmare, povestea identităţii noastre cuprinde totalitatea răspunsurilor la întrebarea

Semnul distinctiv al unei persoane cu identitate puternică este că ştie ce vrea. Identitatea este cea care ne ajută să fim stabili şi să avem continuitate: să ne respectăm valorile şi promisiunile, să avem relaţii durabile, să fim consecvenţi, să ne urmărim scopurile. La polul opus, criza de identitate înseamnă confuzie, comportament şi relaţii instabile, dificultăţi în realizarea obiectivelor etc. 

Privind în jurul nostru, putem să ne întrebăm cîţi dintre români sînt persoane care ştiu ce vor, care au un comportament predictibil, de încredere, şi cîţi sînt mai degrabă inconsecvenţi, confuzi în ceea ce vor, cu o doză mare de imprevizibil în comportamentul lor. Dacă ne uităm în sfera politică şi economică, lucrurile stau la fel: nu există un set de obiective şi o strategie coerentă care să reflecte că această naţiune ştie ce vrea. 

Nu trebuie să fim oameni de ştiinţă pentru a ne da seama că avem o problemă de identitate, că mulţi dintre români se află într-o criză cronică de identitate. Pentru că, în acelaşi timp, 90% din români se declară „mîndri că sînt români“ (vezi studiul IRES din 2012). Nu ştim ce vrem să facem atît la nivel de ţară, cît şi la nivel individual, nu am avut nişte realizări valoroase şi durabile cu care să ne mîndrim, dar sîntem „mîndri că sîntem români“. Recunoaştem aici existenţa unui cult al identităţii de român, cineva care s-a născut pe acest pămînt, care aparţine acestei culturi şi, drept urmare, este înzestrat cu o anumită superioritate prin care se diferenţiază de alţii. Să vedem acum care este specificul acestui cult al identităţii descoperind cu cine se compară cei mai mulţi dintre români. 

Ce înseamnă „mîndru că sînt român“? 

Studiile despre caracteristicile cultural-comportamentale şi valorile românilor, realizate de Result Development în 2011 şi 2012, ne înfăţişează o realitate paradoxală. Marea majoritate a participanţilor se văd pe sine occidentali, asemenea germanilor, francezilor, americanilor etc. şi se diferenţiază complet de ceilalţi români. Rezultatul este reprezentat de două imagini total diferite: una reflectată de Noi şi una reflectată de Ei. 

Cînd se uită în propria oglindă văd o imagine bine conturată: de oameni competenţi şi morali, civilizaţi, orientaţi spre viitor, deschişi spre învăţare şi schimbare, cu un comportament predictibil, loial şi orientat spre colaborare. Cînd se uită la ceilalţi români, la Ei, descifrează o imagine la fel de bine conturată, dar total diferită de a lor. O identitate a „răului“, a invidiei, a lipsei de încredere, a imprevizibilităţii şi superiorităţii declanşate de un ego bolnav după putere şi cu o foame cumplită de a fi lăudat. 

Concluzia este că 95% din tot ceea ce reprezintă Noi, ca români, este semnificativ diferit de Ei, de Ceilalţi români. Identitatea noastră nu este identitatea lor. Cultul identităţii de român nu are nimic de-a face cu România şi cu românii, ci doar cu mine, cu propria mea personalitate, cu ego-ul meu.

În acest sens, putem vorbi despre un cult al personalităţii la români care maschează cultul identităţii de români. Dar nu putem vorbi nici măcar despre un cult al unei identităţi unitare şi coerente de român. Pentru că, de fapt, avem de-a face cu un cult al personalităţii reprezentate de Noi, de fiecare ca individ, şi cu un al cult al personalităţii reprezentate de Ei, de toţi ceilalţi români. Cele două personalităţi sînt, în linii mari, diametral opuse. 

Astfel, „mîndria de a fi român“ nu are legătură cu România şi cu românii, ci doar cu propria persoană. Traducerea este fără echivoc: eu sînt mîndru de mine însumi ca român, de personalitatea mea, dar mi-e ruşine de toţi ceilalţi, ca români, de ceea ce sînt ei. Urmarea firească este cea a unui individualism feroce, îndreptat împotriva celorlalţi, care sînt percepuţi drept duşmanii noştri. 

Criza de identitate la români? 

Definirea atît de diferită a identităţii de români de către majoritatea dintre noi este semnul distinctiv că suferim de o halucinaţie despre cine sîntem cu adevărat:

şi faţă de cum îi vedem pe ceilalţi români. În consecinţă, trăim mai degrabă într-o confuzie totală (sau aproape totală), decît într-o realitate împărtăşită de mine şi de ceilalţi români. Efectele crizei noastre de identitate sînt lipsa unui comportament care să invite la încredere şi predictibilitate, care să arate stabilitate şi continuitate în ceea ce sîntem şi în ceea ce facem. Cu alte cuvinte, din afară am putea părea că nu ştim ce vrem pentru că nu ştim cine sîntem. Nu ştim cine sîntem, dar ne credem valoroşi chiar dacă nu am arătat ceva în acest sens. Totul se întîmplă în mintea noastră şi se referă la ceea ce ne-ar plăcea să fim la nivel de maxim potenţial. Axioma lui William Shakespeare „Ştim cine sîntem, dar nu ştim cine putem fi“ se aplică pe dos în cazul celor mai mulţi dintre noi: ştim cine putem fi, dar nu ştim cine sîntem. În aceste condiţii, cine ar putea avea încredere în noi, cine ar risca să construiască ceva împreună cu noi? 

Ce putem face şi de unde să începem? 

Nu avem prea multe variante. Soluţia ipotetică este să ne distrugem cultul identităţii de români neaoşi, al mîndriei că sîntem români, şi să construim împreună (cu Ei) ceva valoros şi durabil cu care să ne mîndrim. Dar ce se poate face în situaţia de facto în care forţa identităţii multor români se bazează pe lipsa de identitate a celorlalţi români? Cum putem să construim ceva împreună dacă împărtăşesc convingerea că identitatea mea se fundamentează pe lipsa ta de identitate? „Nimic“ este singurul răspuns plauzibil… 

Pentru că identitatea noastră de români, demnitatea şi preţuirea faţă de noi înşine ca români nu le putem construi singuri, ci numai împreună cu Ei, cu cei de lîngă noi. Din acest motiv, primul pas este să înţelegem care e sursa crizei noastre de identitate şi unde este ea localizată: în noi înşine sau în Ei, în ceilalţi? În funcţie de răspunsul nostru avem numai două variante. Prima variantă este să continuăm ca şi pînă acum, adică să considerăm că noi avem dreptate în modul în care ne privim pe noi înşine, iar toţi ceilalţi români trebuie să se schimbe şi, implicit, să-şi schimbe părerea despre cum sîntem noi. A doua variantă este să încercăm să ne recunoaştem în felul cum ne văd ceilalţi români, iar dacă nu ne place ceea ce vedem să schiţăm noi primii paşi de schimbare. Să ne schimbăm propriile percepţii despre cît de importanţi sîntem pentru lume, să ne scădem importanţa atît de covîrşitoare pe care ne-am cocoţat. Să ne amintim că sîntem oameni cu toţii, iar ceilalţi sînt semenii noştri şi nu doar nişte „gîndaci“ ce trebuie striviţi. 

De asemenea, am putea să ne dăm seama cine are interesul să cultive un adevărat cult al personalităţii sale. Un ego matur, echilibrat, rezonabil, sau unul slab, imatur, nerezonabil? Pentru că un asemenea cult al superiorităţii faţă de toţi ceilalţi ascunde înlăuntrul său un ego slab, ce strigă după ajutor. Să ne dăm seama că răspunsul la criza noastră de identitate se află în noi înşine, în modul în care ne vedem şi ne imaginăm. Adică este necesar să ne dăm seama de cît de mare e „golul“ dinlăuntrul nostru. Iar aici vorbim despre educaţia noastră, despre valorile şi credinţele noastre, despre inflaţia ego-ului nostru hipersensibil şi care încearcă din răsputeri să-şi umple propriile goluri. Cu un astfel de ego, mai că am putea crede că cei mai mulţi dintre noi preferă mai degrabă să aibă dreptate decît să fie fericiţi. Să începem aşadar lupta… 

Valorile angajaţilor români.   

Gabriel Liiceanu sedus de Isus jpeg
Gabriel Liiceanu sedus de Isus
Cel care crede în Dumnezeu nu este neapărat mai bun decît fratele său fără credință.
Ritualul senescenţei – reguli pentru îmbătrînirea fizică, sufletească şi intelectuală jpeg
Ritualul senescenţei – reguli pentru îmbătrînirea fizică, sufletească şi intelectuală
În privinţa scrisului, nu uitaţi: după 69 de ani vine neîndoios vremea să concepem romane cu cheie în stilul lui Dan Brown, ca să ne dăm singuri fiori – oricum nu ni-i mai dă nimeni altcineva.
De Ziua Armatei… despre militarul român jpeg
De Ziua Armatei… despre militarul român
Pe 25 octombrie 1996, fiind anul I la Academia Tehnică Militară, am depus jurămîntul militar. Nu îmi mai amintesc formula exactă, dar juram credinţă „patriei mele, România“, să-mi apăr ţara „chiar cu preţul vieţii“ şi mai juram să respect „legile ţării şi regulamentele militare“. Şi parcă, la final, nu mai sînt chiar sigur, Îl invocam pe eternul bunul Dumnezeu, rugîndu-l „aşa să-mi ajute“.
De ce mă întorc acasă jpeg
De ce mă întorc acasă
Sînt de un an în Irlanda şi abia aştept să revin acasă, în România. Unii – puţini – mă înţeleg, majoritatea nu. E dificil de explicat de ce, dar nu imposibil. Mai greu e de asimilat aşa ceva, în special dacă ai o structură interioară „croită“ altfel decît a mea şi a celor – puţini – asemenea mie.
O călătorie în jurul teatrului – interviu cu regizorul Alexander HAUSVATER jpeg
O călătorie în jurul teatrului – interviu cu regizorul Alexander HAUSVATER
Dincolo de luminile scenei se află un personaj nevăzut, cunoscut cel mai adesea din scrierile cercetătorilor şi postum. Spectacolele pe care le-a montat îi poartă un timp numele şi amprenta inconfundabilă, i se dedică studii şi biografii, criticii încearcă să descifreze un mesaj după percepţia fiecăruia.
Pedagogia românească, domnul Vucea şi domnul Trandafir jpeg
Pedagogia românească, domnul Vucea şi domnul Trandafir
Nu cred că este o noutate pentru nimeni faptul că sistemul de învăţămînt românesc traversează o perioadă de criză identitară fără precedent. Cauzele acesteia trebuie căutate nu doar în ograda statului, ci şi în cea a beneficiarilor.
Cultura, o dezbatere pe fonduri (III) jpeg
Cultura, o dezbatere pe fonduri (III)
Este necesară revizuirea urgentă a legii şi îmbunătăţirea ei prin nişte modificări de substanţă. În primul rînd, cred că timbrul cultural ar trebui să fie colectat atît de uniunile de creaţie cît şi de AFCN, CNDB şi alte organizaţii/instituţii de interes naţional.
Cultura, o dezbatere pe fonduri (II) jpeg
Cultura, o dezbatere pe fonduri (II)
Continuăm ancheta pe tema proiectului legislativ cu privire la timbrul literar. Astăzi vă prezentăm punctul de vedere al „taxaţilor“, al celor care percep şi apoi virează contravaloarea timbrului cultural către uniunile de creaţie. I-am întrebat care sînt obiecţiile lor legate de lege.
Cultura, o dezbatere pe fonduri (I) jpeg
Cultura, o dezbatere pe fonduri (I)
Timbrul cultural provoacă polemici aprinse despre rostul acestei taxe şi, mai ales, despre cum se va aplica. Dilema veche vă propune o dezbatere pe tema acestei legi. În acest număr, am lansat aceleaşi trei întrebări unor reprezentanţi ai uniunilor de creaţie care beneficiază de fondurile provenind din timbrul cultural.
Revenirea Rusiei la vechiul tipar png
Filozofii regi vs filozofii preşedinţi
Regii de azi sînt educaţi să fie oameni obişnuiţi, în concordanţă cu rolul lor diminuat în viaţa naţiunii. Dar, pentru a nu se scufunda într-o permanentă mediocritate, ţările democratice au nevoie de simboluri ale excelenţei.
O viziune greşită asupra preşedintelui jpeg
O viziune greşită asupra preşedintelui
S-au adunat cîţiva ani de cînd trăiesc în Austria şi încă nu ştiu cum arată preşedintele acestei ţări. N-am televizor, ce-i drept, dar nici în România n-aveam şi asta nu mi-a protejat cortexul de contaminarea imagistică cu figurile politice importante ale ţării. În Austria, preşedintele apare pe sticlă de Crăciun, de Ziua Naţională şi la cîteva rare ocazii cînd mai mustrează derapajele grupurilor cu ambiţii de extremă dreapta.
Reconsiderarea omului stăpînitor jpeg
A alege moartea
Gillian Bennett ştia de trei ani că suferă de demenţă. În august, demenţa progresase pînă în punctul în care, după cum a spus-o chiar ea: „Aproape că m-am pierdut pe mine. Vreau să scap înainte de ziua în care nu-mi voi mai putea evalua situaţia sau face ceva ca să-mi pun capăt zilelor.“
Uşurătatea de a fi prost în România jpeg
Uşurătatea de a fi prost în România
Rareori mai întîlneşti oameni care să se surprindă în vecinătatea prostiei şi să caute a se distanţa de ea. Dar nu fiindcă s-ar fi deşteptat miraculos peste noapte, ci din pricină că au ajuns să vadă în ea un companion atît de plăcut, încît, în loc a o ascunde ruşinaţi, preferă să se afişeze împreună ca un cuplu de succes.
Presa locală, între embargoul informatic şi cel economic, „parţial liberă“ jpeg
Presa locală, între embargoul informatic şi cel economic, „parţial liberă“
Cînd nu se vorbeşte despre ea, presa locală supravieţuieşte făcînd slalom printre probleme financiare, presiuni politice, iar uneori se confruntă şi cu lipsa de pregătire a celor care scriu la gazete sau fac emisiuni la televizor. Cu alte cuvinte, cam aceleaşi probleme pe care le are şi presa centrală.
Cui îi (mai) e frică de LGBT? jpeg
Cui îi (mai) e frică de LGBT?
Îmi amintesc şi acum ziua cînd am văzut întîia dată doi bărbaţi ţinîndu-se de mînă pe stradă. Se întîmpla în Berlin, prin 2008. Totuşi, era ceva uimitor în felul în care îşi asumau gestul de tandreţe. Şi chiar mai şocant era că dragostea lor nu stîrnea nici o mirare, nici o ameninţare în preajmă...
Oligarhizarea universităţilor jpeg
Oligarhizarea universităţilor
Una dintre marile minciuni pe care o repetă mereu cei care ne conduc se referă la pretinsa apartenenţă la valorile democratice. Nu sînt democraţi şi nu au nimic în comun cu lumea democratică. Se vede asta cel mai bine din lipsa lor de respect faţă de lege şi normă în general.
Eoierparlamentarul în lumea diplomatică png
Eoierparlamentarul în lumea diplomatică
Deşi e-n puşcărie, celebrul euroiparlamentar se lăfăie constant în pagini de reviste serioase, pretins serioase sau vădit neserioase. Recent, a ajuns şi-n Le monde diplomatique. Numărul din iunie al cunoscutei publicaţii se ocupă şi de subiectul de pe prima pagină a planetei, le grand marché fotbalistique.
Ne relaxăm moral jpeg
Ne relaxăm moral
S-ar putea ca expresia „ne relaxăm moral“ să vi se pară stranie. E posibil ca ea chiar să fie stranie, dacă luăm în calcul faptul că dezbaterea etică, dezbaterea în jurul unor teme de morală, dezbaterea serioasă şi bazată pe argumente, lipseşte aproape cu desăvîrşire din spaţiul românesc.
Conspiraţia transparenţei jpeg
Conspiraţia transparenţei
Unul dintre cele mai îngrijorătoare efecte ale crizei financiare actuale a fost prăbuşirea nivelului de încredere în politicieni şi în instituţiile democratice. Într-adevăr, în 2012, studiul „Trust Barometer“ („Barometrul încrederii“), realizat de firma globală de relaţii publice Edelman, a indicat cel mai mare declin dintotdeauna, cînd vine vorba despre guverne.
O biserică din Rîmnic sub domnia specialiştilor! jpeg
O biserică din Rîmnic sub domnia specialiştilor!
Au existat momente în ultima vreme cînd gîndeam că nu este posibil ca lucrurile să rămînă aşa strîmbe cum au ajuns. Ceva trebuia să se întîmple! Au existat momente, şi nu puţine, cînd raza de speranţă mi-era adusă nu de întrevederea vreunei vizibile ameliorări a situaţiei, ci de certitudinea, la momentul respectiv, că „am ajuns la fundul sacului“.
Se caută o strategie politică jpeg
Se caută o strategie politică
Nu trebuie să fi citit multe cărţi ca să cunoşti conceptele de bază pe care ar trebui să le conţină o strategie politică. Este de ajuns să cauţi pe Google „citate politice pline de cinism“, de exemplu, şi vei găsi o mulţime. Iată unul pe care îl consider potrivit în cazul de faţă: „În politică, doamnă, este nevoie de două lucruri: de prieteni, dar, mai presus de orice, de un duşman“.
Goe în veacul XXI jpeg
Goe în veacul XXI
De la o vreme, întîlnirile potatorice, chiolhanurile de tot soiul, bacanalele chiar sînt confiscate – năucitor – de o droaie de pici. Timizi şi bombănitori la început, lăsaţi, la scurt timp, de capul lor, micuţii aglutinează eficace şi devin aversă, invazie, diluviu.
Noua marfă de lux: securitatea personală jpeg
Noua marfă de lux: securitatea personală
Cînd dau lovituri, delincvenţii obişnuiţi respectă trei principii, şi anume, să nu depună un efort prea mare, să evite riscul de a fi prinşi şi să obţină un beneficiu imediat. Ei ştiu că cel mai profitabil este să spargi locuinţa unei persoane înstărite, dar, urmare a „feudalizării“, riscul creşte, şi ei procedează altfel. Se duc în cartierele sărace şi cu puţini poliţişti, sparg mai multe case, de unde fură valori modeste, dar, în final, beneficiile sînt comparabile cu cele obişnuite dacă
Percheziționarea literaturii jpeg
Percheziționarea literaturii
Presa literară din Franţa se hrăneşte mai tot timpul din afaceri mustoase de... plagiat. Săptămînalul L’Express dezvăluie că celebrul Patrick Poivre d’Arvor (PPDA), mitic prezentator TV şi autor prolific de cărţi, este dat în judecată pentru... contrafacere, fiindcă romanul său epistolar Fragments d’une femme perdue (Grasset, 2009) ar reproduce scrisori întregi primite de la o fostă iubită...

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.