O viziune greşită asupra preşedintelui

Publicat în Dilema Veche nr. 557 din 16-22 octombrie 2014
O viziune greşită asupra preşedintelui jpeg

S-au adunat cîţiva ani de cînd trăiesc în Austria şi încă nu ştiu cum arată preşedintele acestei ţări. N-am televizor, ce-i drept, dar nici în România n-aveam şi asta nu mi-a protejat cortexul de contaminarea imagistică cu figurile politice importante ale ţării. Chiar de-aş avea televizor, în Austria, preşedintele apare pe sticlă de Crăciun, de Ziua Naţională şi la cîteva rare ocazii cînd mai mustrează derapajele grupurilor cu ambiţii de extremă dreapta. Într-o anume zi din an, primeşte în vizită cetăţeni de rînd, să dea mîna cu ei, să ciocnească un pahar, să-i întrebe de sănătate. Cînd o amică localnică mi-a mărturisit că nu putea să iasă cu mine într-o seară pentru că trebuia să meargă să-şi salute preşedintele, am avut în prima fază impresia că e o glumă, iar în final am fost, poate chiar cu un strop de gelozie în ton, puţin persiflant la adresa acestui gest. Am întrebat-o dacă simte ceva pentru preşedintele ţării, mi-a spus că pe mine mă mai poate vedea, dar lui nu are multe ocazii să-i comunice gratitudinea pentru buna administrare a gospodăriei naţionale, ori să-i ureze putere de muncă în continuare. I-am spus că la noi sîntem (eram) sătui de băi de mulţime şi, în general, nu mai are nimeni chef să se apropie social de vreo figură politică importantă, cel puţin nu cu bune intenţii; că, faţă de clasa politică, populaţia nu are vreun ataşament emoţional şi în nici un caz vreun sentiment de gratitudine, anii de comunism impregnînd românului o neîncredere implicită în autoritate şi intenţiile sale, noi fiind chiar una din ţările în care s-a concretizat recent noţiunea paradoxală de „lege ilegală“. Mi-a sugerat că poate avem o viziune greşită asupra preşedintelui, care nu ar trebui nicidecum să fie văzut ca un domnitor, ci ca un funcţionar public, un bugetar cu atribuţii administrative şi de reprezentare. Că dacă ei, austriecii, care au avut mereu împăraţi, sînt în stare să facă această distincţie, noi de ce nu am putea? 

În lumea german(ic)ă se vehiculează ideea că o campanie electorală normală trebuie să se reducă la o pagină web cu o listă pe care, în dreptul fiecărei buline, apare numele cîte unui candidat şi un link spre CV-ul şi planul managerial al acestuia. Nu are nevoie nimeni de bannere în toată ţara, de talk show-uri, de mitinguri de susţinere, de consumul bugetar şi heirupul administrativ „din teritoriu“ pe care îl presupune orchestrarea campaniilor tradiţionale de marketing electoral. Eventual, nici nu e nevoie să se ştie cum arată candidaţii la prezidenţiale, decît cel mult din poza aceea care trebuie obligatoriu inclusă în formatul de CV Europass. În felul acesta, nu ar mai constitui o miză că vreun candidat are şuviţă ori e ochelarist, e blondă ori brunetă, seamănă cu un personaj sau altul din desene animate, e dolofan ori uscăţiv, iar factorul emoţional pe care mizează marketingul politic vizual şi-ar pierde din relevanţă. Electoratul ar fi obligat să ştie să citească pentru a consulta CV-ul şi ar putea cere lămuriri suplimentare printr-un forum online alocat fiecărui candidat, dacă unele chestiuni din plan sînt neclare. Campania electorală ar fi un interviu de angajare în care comisia de decizie e electoratul, iar candidatul e învestit în funcţie prin contract managerial, ale cărui rezultate ar trebui raportate la capătul mandatului într-o prezentare PowerPoint. Desigur, această viziune e încă una speculativă, dar strategia „preşedintelui invizibil“, aplicată de austrieci, e unul dintre paşii de avangardă în această direcţie. Mă rog, pe ei îi mai interesează şi dacă omul ştie a se purta şi a vorbi engleză, ca să-şi poată îndeplini funcţia de reprezentare, dar să discutăm despre asta după ce rezolvăm toate celelalte probleme. 

La cum se vede de departe, în România lucrurile stau fix pe dos: preşedintele e perceput drept o combinaţie de domnitor şi „entertainer“, cineva care împarte pedepse şi recompense, iar, din cînd în cînd, are o emisiune haioasă cu camera ascunsă. Campania electorală de la noi e un mix de

reality show-uri cu soţii înşelate de soţi fugăriţi cu camera de filmat, plus ceva mitinguri flamboaiante, pipărate cu citate involuntare din

Am impresia că învingătorul va fi dezvăluit de Ernest şi va fi cel care, asemenea supereroului nostru Toma Alimoş, va reuşi să îşi adune viscerele de pe jos şi să-şi spintece, în ultima clipă, contracandidatul, în uralele publicului din platou.

De mic copil, am urmărit fascinat acest tip de campanie media, dar parcă în anii ’90 avea o oarecare consistenţă, ceva în genul unui campionat de fotbal în care jucătorii jucau după un fel de regulament şi ocazional mai avea loc cîte o invadare a gazonului de către huliganii din vreo galerie. Mă rog, or fi fost blaturi şi aranjamente la mijloc, n-am cum să ştiu, eram tînăr şi naiv. Acum, promisiunile electorale nici nu se mai sinchisesc să promită utopiile naive de altădată. Şi dinspre stînga, şi dinspre dreapta, se promit decapitări spectaculoase, răzbunări cu aviz biblic, porunci lăsate de Domnul pe dealul Cotroceniului. Legislaţia e manipulată în ultima clipă pentru a amorsa şi a dezamorsa ghilotine. După caz, sînt demonizate ba gîndirea de dreapta, ba cea de stînga, apelînd la simţul binar al românului care nu vrea să se complice în detalii, cînd vine vorba de a alege între bine şi rău. Umblă vorba că unul dintre candidaţi ar fi James Bond ori, Doamne păzeşte, Mata Hari; altul ar fi criminal în serie (se şi pregăteşte un film despre asta); altul, swinger lipsit de empatie. În rîndul spectatorilor, atmosfera e pasională şi încinsă. Lumea îşi dă

pe Facebook, ca pedeapsă socială şi manifestare a dezacordului în opinie. Familiile se dezbină – bunicii neproductivi de stînga, ameninţaţi cu stîrpirea, se ceartă cu nepoţii de dreapta, pe care i-au ţinut în şcoală, ameninţaţi cu retezarea aripilor antreprenoriale. Pe primii îi disperă simţul mortalităţii, pe ultimii – iluzia imortalităţii, iar politicienii joacă un fel de alba-neagră îmbinată cu speculaţie zodiacală. Am fost oarecum surprins că nu şi-au anunţat candidatura nici Pavel Coruţ, nici Lorin Fortuna, dar uitîndu-mă pe lista finală a candidaţilor, remarc că avem şi segmentul acela bine acoperit. 

Desigur, unii ar putea arăta că nu sîntem singurii care apelează la această abordare a alegerilor, americanii avînd de asemenea o solidă tradiţie în ce priveşte alegerile-spectacol. Am totuşi impresia că la ei vine din spiritul hollywoodian; or, la noi, cinema-ul model al ultimilor 25 de ani a fost unul autodepreciativ, al cărui vîrf e momentul la care domnul Lăzărescu îşi dă duhul după ce e plimbat de ici-colo cu duba Salvării.  

Aron Biro este autorul blogului aronbiro.blogspot.com

Gabriel Liiceanu sedus de Isus jpeg
Gabriel Liiceanu sedus de Isus
Cel care crede în Dumnezeu nu este neapărat mai bun decît fratele său fără credință.
Ritualul senescenţei – reguli pentru îmbătrînirea fizică, sufletească şi intelectuală jpeg
Ritualul senescenţei – reguli pentru îmbătrînirea fizică, sufletească şi intelectuală
În privinţa scrisului, nu uitaţi: după 69 de ani vine neîndoios vremea să concepem romane cu cheie în stilul lui Dan Brown, ca să ne dăm singuri fiori – oricum nu ni-i mai dă nimeni altcineva.
De Ziua Armatei… despre militarul român jpeg
De Ziua Armatei… despre militarul român
Pe 25 octombrie 1996, fiind anul I la Academia Tehnică Militară, am depus jurămîntul militar. Nu îmi mai amintesc formula exactă, dar juram credinţă „patriei mele, România“, să-mi apăr ţara „chiar cu preţul vieţii“ şi mai juram să respect „legile ţării şi regulamentele militare“. Şi parcă, la final, nu mai sînt chiar sigur, Îl invocam pe eternul bunul Dumnezeu, rugîndu-l „aşa să-mi ajute“.
De ce mă întorc acasă jpeg
De ce mă întorc acasă
Sînt de un an în Irlanda şi abia aştept să revin acasă, în România. Unii – puţini – mă înţeleg, majoritatea nu. E dificil de explicat de ce, dar nu imposibil. Mai greu e de asimilat aşa ceva, în special dacă ai o structură interioară „croită“ altfel decît a mea şi a celor – puţini – asemenea mie.
O călătorie în jurul teatrului – interviu cu regizorul Alexander HAUSVATER jpeg
O călătorie în jurul teatrului – interviu cu regizorul Alexander HAUSVATER
Dincolo de luminile scenei se află un personaj nevăzut, cunoscut cel mai adesea din scrierile cercetătorilor şi postum. Spectacolele pe care le-a montat îi poartă un timp numele şi amprenta inconfundabilă, i se dedică studii şi biografii, criticii încearcă să descifreze un mesaj după percepţia fiecăruia.
Pedagogia românească, domnul Vucea şi domnul Trandafir jpeg
Pedagogia românească, domnul Vucea şi domnul Trandafir
Nu cred că este o noutate pentru nimeni faptul că sistemul de învăţămînt românesc traversează o perioadă de criză identitară fără precedent. Cauzele acesteia trebuie căutate nu doar în ograda statului, ci şi în cea a beneficiarilor.
Cultura, o dezbatere pe fonduri (III) jpeg
Cultura, o dezbatere pe fonduri (III)
Este necesară revizuirea urgentă a legii şi îmbunătăţirea ei prin nişte modificări de substanţă. În primul rînd, cred că timbrul cultural ar trebui să fie colectat atît de uniunile de creaţie cît şi de AFCN, CNDB şi alte organizaţii/instituţii de interes naţional.
Cultura, o dezbatere pe fonduri (II) jpeg
Cultura, o dezbatere pe fonduri (II)
Continuăm ancheta pe tema proiectului legislativ cu privire la timbrul literar. Astăzi vă prezentăm punctul de vedere al „taxaţilor“, al celor care percep şi apoi virează contravaloarea timbrului cultural către uniunile de creaţie. I-am întrebat care sînt obiecţiile lor legate de lege.
Cultura, o dezbatere pe fonduri (I) jpeg
Cultura, o dezbatere pe fonduri (I)
Timbrul cultural provoacă polemici aprinse despre rostul acestei taxe şi, mai ales, despre cum se va aplica. Dilema veche vă propune o dezbatere pe tema acestei legi. În acest număr, am lansat aceleaşi trei întrebări unor reprezentanţi ai uniunilor de creaţie care beneficiază de fondurile provenind din timbrul cultural.
Despre „mîndria de a fi român“ sau despre criza de identitate la români jpeg
Despre „mîndria de a fi român“ sau despre criza de identitate la români
Vorbind despre cultul identităţii noastre, Julia Kristeva ne atenţiona că sîntem pe un drum greşit, pentru că identitatea nu este un cult, ci o căutare continuă, susţinută de totalitatea întrebărilor pe care ni le punem despre cine sîntem.
Revenirea Rusiei la vechiul tipar png
Filozofii regi vs filozofii preşedinţi
Regii de azi sînt educaţi să fie oameni obişnuiţi, în concordanţă cu rolul lor diminuat în viaţa naţiunii. Dar, pentru a nu se scufunda într-o permanentă mediocritate, ţările democratice au nevoie de simboluri ale excelenţei.
Reconsiderarea omului stăpînitor jpeg
A alege moartea
Gillian Bennett ştia de trei ani că suferă de demenţă. În august, demenţa progresase pînă în punctul în care, după cum a spus-o chiar ea: „Aproape că m-am pierdut pe mine. Vreau să scap înainte de ziua în care nu-mi voi mai putea evalua situaţia sau face ceva ca să-mi pun capăt zilelor.“
Uşurătatea de a fi prost în România jpeg
Uşurătatea de a fi prost în România
Rareori mai întîlneşti oameni care să se surprindă în vecinătatea prostiei şi să caute a se distanţa de ea. Dar nu fiindcă s-ar fi deşteptat miraculos peste noapte, ci din pricină că au ajuns să vadă în ea un companion atît de plăcut, încît, în loc a o ascunde ruşinaţi, preferă să se afişeze împreună ca un cuplu de succes.
Presa locală, între embargoul informatic şi cel economic, „parţial liberă“ jpeg
Presa locală, între embargoul informatic şi cel economic, „parţial liberă“
Cînd nu se vorbeşte despre ea, presa locală supravieţuieşte făcînd slalom printre probleme financiare, presiuni politice, iar uneori se confruntă şi cu lipsa de pregătire a celor care scriu la gazete sau fac emisiuni la televizor. Cu alte cuvinte, cam aceleaşi probleme pe care le are şi presa centrală.
Cui îi (mai) e frică de LGBT? jpeg
Cui îi (mai) e frică de LGBT?
Îmi amintesc şi acum ziua cînd am văzut întîia dată doi bărbaţi ţinîndu-se de mînă pe stradă. Se întîmpla în Berlin, prin 2008. Totuşi, era ceva uimitor în felul în care îşi asumau gestul de tandreţe. Şi chiar mai şocant era că dragostea lor nu stîrnea nici o mirare, nici o ameninţare în preajmă...
Oligarhizarea universităţilor jpeg
Oligarhizarea universităţilor
Una dintre marile minciuni pe care o repetă mereu cei care ne conduc se referă la pretinsa apartenenţă la valorile democratice. Nu sînt democraţi şi nu au nimic în comun cu lumea democratică. Se vede asta cel mai bine din lipsa lor de respect faţă de lege şi normă în general.
Eoierparlamentarul în lumea diplomatică png
Eoierparlamentarul în lumea diplomatică
Deşi e-n puşcărie, celebrul euroiparlamentar se lăfăie constant în pagini de reviste serioase, pretins serioase sau vădit neserioase. Recent, a ajuns şi-n Le monde diplomatique. Numărul din iunie al cunoscutei publicaţii se ocupă şi de subiectul de pe prima pagină a planetei, le grand marché fotbalistique.
Ne relaxăm moral jpeg
Ne relaxăm moral
S-ar putea ca expresia „ne relaxăm moral“ să vi se pară stranie. E posibil ca ea chiar să fie stranie, dacă luăm în calcul faptul că dezbaterea etică, dezbaterea în jurul unor teme de morală, dezbaterea serioasă şi bazată pe argumente, lipseşte aproape cu desăvîrşire din spaţiul românesc.
Conspiraţia transparenţei jpeg
Conspiraţia transparenţei
Unul dintre cele mai îngrijorătoare efecte ale crizei financiare actuale a fost prăbuşirea nivelului de încredere în politicieni şi în instituţiile democratice. Într-adevăr, în 2012, studiul „Trust Barometer“ („Barometrul încrederii“), realizat de firma globală de relaţii publice Edelman, a indicat cel mai mare declin dintotdeauna, cînd vine vorba despre guverne.
O biserică din Rîmnic sub domnia specialiştilor! jpeg
O biserică din Rîmnic sub domnia specialiştilor!
Au existat momente în ultima vreme cînd gîndeam că nu este posibil ca lucrurile să rămînă aşa strîmbe cum au ajuns. Ceva trebuia să se întîmple! Au existat momente, şi nu puţine, cînd raza de speranţă mi-era adusă nu de întrevederea vreunei vizibile ameliorări a situaţiei, ci de certitudinea, la momentul respectiv, că „am ajuns la fundul sacului“.
Se caută o strategie politică jpeg
Se caută o strategie politică
Nu trebuie să fi citit multe cărţi ca să cunoşti conceptele de bază pe care ar trebui să le conţină o strategie politică. Este de ajuns să cauţi pe Google „citate politice pline de cinism“, de exemplu, şi vei găsi o mulţime. Iată unul pe care îl consider potrivit în cazul de faţă: „În politică, doamnă, este nevoie de două lucruri: de prieteni, dar, mai presus de orice, de un duşman“.
Goe în veacul XXI jpeg
Goe în veacul XXI
De la o vreme, întîlnirile potatorice, chiolhanurile de tot soiul, bacanalele chiar sînt confiscate – năucitor – de o droaie de pici. Timizi şi bombănitori la început, lăsaţi, la scurt timp, de capul lor, micuţii aglutinează eficace şi devin aversă, invazie, diluviu.
Noua marfă de lux: securitatea personală jpeg
Noua marfă de lux: securitatea personală
Cînd dau lovituri, delincvenţii obişnuiţi respectă trei principii, şi anume, să nu depună un efort prea mare, să evite riscul de a fi prinşi şi să obţină un beneficiu imediat. Ei ştiu că cel mai profitabil este să spargi locuinţa unei persoane înstărite, dar, urmare a „feudalizării“, riscul creşte, şi ei procedează altfel. Se duc în cartierele sărace şi cu puţini poliţişti, sparg mai multe case, de unde fură valori modeste, dar, în final, beneficiile sînt comparabile cu cele obişnuite dacă
Percheziționarea literaturii jpeg
Percheziționarea literaturii
Presa literară din Franţa se hrăneşte mai tot timpul din afaceri mustoase de... plagiat. Săptămînalul L’Express dezvăluie că celebrul Patrick Poivre d’Arvor (PPDA), mitic prezentator TV şi autor prolific de cărţi, este dat în judecată pentru... contrafacere, fiindcă romanul său epistolar Fragments d’une femme perdue (Grasset, 2009) ar reproduce scrisori întregi primite de la o fostă iubită...

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.