Am crezut multă vreme că mă pot mărgini la o dezbatere politică de idei în rarele ocazii cînd chiar era vorba de proiecte politice generoase şi că nu este cazul să intru în polemică sterilă despre persoane. Astăzi însă disputa s-a personalizat la maximum şi a părăsit violent calea dreaptă a moderaţiei, de aceea îmi permit să intervin în apărarea onoarei şi a profesionalismului. Îndemnul mi-a venit de la un articol care a circulat recent pe Internet, al cărui autor nu îl voi menţiona, din delicateţe. Acest articol, remarcabil prin verva polemică demnă de o filipică, păcătuia, în opinia mea, prin lipsă de moderaţie şi critici nefundamentate şi aducea atingere adevărului, pe care eu am să încerc să-l întemeiez pe fapte.Dezbaterea politică din ultima vreme s-a axat prea mult asupra meritelor sau defectelor actorilor din primul plan, dar iată că recenta denunţare a "plutonului de consilieri, demagogi şi fără scrupule", referinţă răuvoitoare din textul citat la grupul de consilieri ai preşedintelui Traian Băsescu, îmi impune să aduc în atenţia publicului pe cîţiva dintre oamenii mai puţin mediatizaţi din jurul preşedintelui. Mediatizarea de scandal a pus accent pe persoanele problematice din anturajul prezidenţial, dar nimeni nu s-a ocupat, măcar din spirit de echidistanţă, să evoce şi braţul pozitiv al balanţei, pentru a vedea în ce parte trage. Prin elanurile polemice ridicate în ultima vreme, mi-e teamă să nu aruncăm copilul din baie cu tot cu apa murdară. Ca să pun mai clar problema: discernămîntul în alegerea consilierilor este o trăsătură de om de stat care nu-i este străină actualului preşedinte. Echipa de consilieri adună un număr semnificativ de persoane impecabile din punct de vedere al prestaţiei publice şi al parcursului profesional. Voi aminti cinci dintre aceştia al căror curriculum se întîmplă să-l cunosc personal: Teodor Baconsky, Cristian Preda, Bogdan Tătaru-Cazaban, Alexandru Gussi şi Radu Carp. Trei dintre aceştia, T. Baconsky, C. Preda şi Al. Gussi, şi-au susţinut tezele de doctorat cu cea mai înaltă calificare în prestigioase instituţii universitare pariziene, iar dintre ceilalţi doi R. Carp a susţinut şi B. Tătaru-Cazaban e pe cale să susţină teze de doctorat în universităţi româneşti, cu aceeaşi seriozitate cu care ar fi făcut-o în universităţi străine. Toţi au publicat atît lucrări de specialitate care nu pot fi contestate, cît şi articole de atitudine politică şi culturală care excelează prin calitatea şi moderaţia ideilor exprimate, iar unii dintre ei sînt cadre universitare faţă de care studenţii nu au decît cuvinte de laudă. Faptul că la un moment dat au ales o carieră publică nu le diminuează cu nimic calităţile intelectuale, în schimb sînt de admirat pentru consecvenţa lor politică după 1989, pentru scrupulozitate extremă în atitudinile lor politice şi, nu în ultimul rînd, pentru faptul că nici un scandal public nu se leagă de numele lor. În mod cu totul remarcabil, nici unul dintre ei nu s-a făcut vinovat de nici un act de demagogie.Deoarece articolul care m-a îndemnat la scris a pus sub semnul întrebării, printr-o retorică neconvingătoare, competenţa profesională a persoanelor menţionate, în calitatea mea de absolvent de studii politice şi specializat ulterior în istorie bizantină, am căderea să mă exprim asupra lucrărilor lor de specialitate şi o voi face pe scurt în cele ce urmează.T. Baconsky în lucrarea lui de doctorat răspunde unei mari dezbateri spirituale, aceea despre statutul rîsului şi al deriziunii în concepţia creştină. Personal, eram sensibil la această problematică ca adolescent cititor al romanului lui Umberto Eco Numele Trandafirului, şi tulburat de condamnarea rîsului pronuţată de personajul Jorge din Burgos prin fraza "Hristos nu a rîs niciodată". De aceea am citit cu mare curiozitate cartea lui T. Baconsky Rîsul patriarhilor, ceea ce mi-a dat ocazia să descopăr o analiză fascinantă a unei prejudecăţi moderne cimentate ideologic, aceea că creştinismul ar fi o religie a tristeţii şi posomorîrii. Cu ajutorul metodei antropologiei religioase, T. Baconsky reconstituie cu precizie şi fineţe contextul istoric şi cultural al atitudinii sfinţilor părinţi faţă de rîs, descrie funcţia hierofantică a deriziunii şi deschide perspectiva asupra unui fenomen tulburător al spiritualităţii creştine: sfîntul nebun întru Hristos. Cartea este o contribuţie majoră, la nivelul comunităţii ştiinţifice mondiale, la cunoaşterea Antichităţii tîrzii, iar pentru cultura română a fost o deschidere luminoasă a gîndirii creştine către marea tradiţie antică a creştinismului. Cariera diplomatică în care s-a angajat ulterior Teodor Baconsky răspunde unui imperativ al generaţiei noastre, nevoia angajamentului în reformarea democratică a societăţii româneşti. Nu văd nimic de blamat în această alegere, cu atît mai mult cu cît el s-a distins ca unul din artizanii vizitei papale din 1999.Pe Cristian Preda l-am avut profesor la Facultatea de Ştiinţe Politice, în vremea pionieratului cînd preda în tandem cu bunul său prieten Aurelian Crăiuţu un curs de istoria ideilor politice. Cursurile lor în acei ani tulburi de după 1989 au fost, după mărturia mea şi a colegilor mei de generaţie, o oază de libertate intelectuală şi un îndemn spre rigoare ştiinţifică într-un domeniu rupt de tradiţie timp de 50 de ani. Doctoratul său sub îndrumarea lui Pierre Manent, publicat sub titlul Le libéralisme du désespoir. Tradition libérale et critique du totalitarisme dans les années 1938-1960, îl recomandă ca unul din cei mai avizaţi cunoscători ai tradiţiei liberale europene. Pe lîngă o carieră universitară şi de administraţie universitară, care împlineşte cincisprezece ani, C. Preda a fost o voce publică liberală autentică şi avizată.Alexandru Gussi, coleg mai tînăr al lui C. Preda la Facultatea de Ştiinţe Politice, şi-a dedicat cercetarea doctorală, sub coordonarea lui Dominique Colas la Institutul de Studii Politice de la Paris, temei majore a relaţiei dintre Democratizare şi utilizarea politică a trecutului, a felului în care partidele politice româneşti s-au raportat la trecutul comunist. Al. Gussi demonstrează pertinent, cu instrumentele cele mai riguroase ale politologiei, că atitudinea anticomunistă a însemnat în acelaşi timp cea mai eficientă acţiune în favoarea democratizării societăţii româneşti. Pentru un anticomunist sincer, o asemenea teză în contextul universitar al IEP ar trebui să sune ca o maximă recomandare. În plus, ceea l-a impus pe Alexandru Gussi în atenţia publică sînt analizele politice pertinente şi moderaţia politică din articolele lui.Bogdan Tătaru-Cazaban este tot o rara avis în peisajul politic românesc. Pasiunea lui pentru studiile medievale s-a îmbinat în mod fericit cu un autentic angajament creştinesc. Este de admirat curajul şi hotărîrea de care au dat dovadă soţii Miruna şi Bogdan Tătaru-Cazaban pe această cale. Traducerile din limba latină a unor fragmente din opera lui Augustin, Boethius şi Hugo de Saint-Victor şi din franceză, Emanuel Levinas, alături de articole, precum "Îngerii neamurilor sau dimensiunea teologico-politică a angelologiei" şi "Ordinea creaţiei şi răul în viziunea augustiniană", ar trebui să-l facă bineplăcut oricărui om iubitor carte. Dar B. Tătaru-Cazaban s-a preocupat şi de cetate şi cetăţean, îmi aduc aminte de participarea sa la dezbaterile Institutului de Studii Liberale, încercînd să desluşească şi să reîntemeieze intelectual relaţia dintre statul român şi Biserica Ortodoxă, în numeroase articole, acest fapt pregătindu-l în mod natural pentru poziţia de consilier pentru cultură şi culte. În ce îl priveşte pe Radu Carp, volumul în colaborare cu L. Vlad şi I. Stanomir, De la "pravilă" la "constituţie". O istorie a începuturilor constituţionalismului românesc, l-a impus deja ca pe un specialist în drept constituţional de certă valoare, cu formaţie juridică strălucită. În ultimii ani, volumele Un suflet pentru Europa. Dimensiunea religioasă a unui proiect politic şi Proiectul politic european. De la valori la acţiune comună l-au înscris în mod ferm şi coerent pe coordonatele gîndirii politice creştin-democrate de cea mai bună calitate. Colaborarea lui cu teologul Radu Preda de la Facultatea de Teologie ortodoxă de la Cluj a dus la crearea Institutului de studii interortodoxe, interconfesionale şi interreligioase (INTER), o iniţiativă privată menită să participe la relansarea cercetării umaniste în România şi totodată la o abordare modernă şi responsabilă a religiei şi organizării ei cultuale în România.Calitatea profesională a acestor oameni este impresionantă, iar decizia lor de a se angaja public cu atît mai admirabilă cu cît fiecare ar fi putut să-şi continue liniştit şi prestigios cariera universitară. Ar fi loc de mirare şi uimire, pentru omul care nu s-ar informa decît din televizor, că oameni de această calitate au fost doriţi de Cotroceni. Este o evidenţă sănătoasă că prestigiul consilierilor unui om de stat contribuie la credibilitatea lui politică. Ocupîndu-mă de genul literar "Oglinda principilor" (cuvinte de învăţătură pentru cîrmuitori) nu se putea să nu fiu sensibil văzînd că este respectat îndemnul, repetat de atîtea ori de la Isocrate, trecînd prin Agapet şi pînă la Neagoe Basarab, ca sfetnicii să fie aleşi cu grijă, în funcţie de virtuţi şi competenţă.Prin traversarea actualei crize politice, acest grup de consilieri, format din oameni de pînă în patruzeci de ani, are ocazia să se maturizeze prin acţiune politică şi prin gestionarea situaţiilor de criză. Ei adaugă astfel performanţelor lor academice, o nouă competenţă, cea a responsabilităţii politice. Oricare ar fi sfîrşitul actualei crize constituţionale, aceşti oameni vor fi devenit un capital politic al României._______Petre Guran este istoric, cercetător la Institutul de Studii Sud-Est Europene.