Tehnici ale resacralizării în România modernă

Gabriel JARNEA
Publicat în Dilema Veche nr. 312 din 4-10 februarie 2010
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

– o explicaţie weberiană a flăcării violet din politica românească –

Într-un articol celebru, „

(Ştiinţa ca profesie), scris în anul 1922, Max Weber propunea, pentru prima dată, unul dintre conceptele cu cea mai bogată carieră hermeneutică modernă: dezvrăjirea lumii (

). Deşi Weber nu a explicat în detaliu acest concept, el a fost rapid preluat în disciplinele înrudite şi inclus în mai toate construcţiile explicative ale lumii moderne. În linii mari, Weber înţelegea prin dezvrăjirea lumii un proces macroistoric de intelectualizare progresivă şi raţionalizare care restrînge domeniul tradiţional al credinţei, superstiţiei, magiei, al formelor de expresie premodernă, iraţională sau supraraţională, a spiritului. Dezvrăjirea lumii, după Weber, este consecinţa firească a procesului de înstăpînire asupra lumii, prin progresul ştiinţelor exacte, prin cifre, prin calculul matematic ce face predictibil şi deci controlabil tot ce e imanent. Alungarea magiei spiritului prin domnia cifrei, a predictibilităţii raţionale în lumea noastră duce – spune Weber – inevitabil spre dezvrăjirea, golirea de sens transcendental a realităţii imediate.

Deşi coerentă, teoria dezvrăjirii lumii, la Max Weber, este construită pe un model linear de filozofie a istoriei, în tradiţia iluminismului din secolul al XVIII-lea. Printre altele, ea are meritul de a marca momentul de inflexiune în care mitul progresului şi relevanţa sa epistemică în lumea contemporană sînt puse radical sub semnul întrebării. Ceea ce nu tematizează Weber în articolul său este ambivalenţa, simultaneitatea tendinţelor contrarii din lumea contemporană. Alături de Entzauberung der Welt putem constata cu aceeaşi uşurinţă fenomenul opus de Wiederbezauberung der Welt (resacralizare, re-învrăjire a lumii). Despre acesta Weber nu a vorbit deloc. Tocmai în această simultaneitate a celor două latenţe în cultura modernă stă complexitatea lumii noastre. Aşa cum constată Hartmut Lehmann (Die Entzauberung der Welt. Studien zu Themen von Max Weber, 2009), unul dintre exegeţii de ultimă oră ai lui Max Weber, sociologul german nu a consacrat nici un studiu fenomenului de Wiederbezauberung der Welt, datorită crezului său iluminist în mitul progresului linear, raţional. Ca urmare a acestui vid teoretic weberian în discuţia despre tehnici de resacralizare, re-învrăjire a lumii moderne, este posibilă o interpretare a fenomenului „flăcării violete“ din perspectiva unei sociologii regionale a sacrului. Mă voi limita la cîteva observaţii de psihologie politică, simptomatice pentru spaţiul public românesc şi care deschid calea spre o discuţie mai amplă asupra unei înţelegeri istorice a iraţionalului din actualitatea spiritual-politică românească.

Toate tradiţiile politice moderne sînt construite pe modelul „dezvrăjirii“ weberiene, a eliminării oricăror forme de ezoterism politic şi a tabuurilor de toate formele, prin expansiunea modelelor democratice. Axul de explicare a lumii detabuizate moderne, în condiţiile în care criteriul cantitativ primeşte valoare absolută în democraţie, este elaborat în jurul retoricii raţionale. Prin urmare, cu cît o societate este mai democratică, seculară şi detabuizată cu atît mai dominant ar trebui să fie discursul raţional, în numele unor norme transsubiective. Aproape că nu există politician modern care să nu invoce, ritualic, rădăcinile raţionale ale acţiunii sale politice. Raţiunea politică actuală (binele public), o reformulare recentă a mai vechiului Staatsraison (raţiune de stat), imaginată de asemenea în tradiţia iluminist-progresistă, în numele căreia compromisul şi arta negocierii se justifică, devine criteriul absolut al realităţilor cetăţii moderne. Constatăm cazul invers însă tocmai în lumea românească actuală, unde, în ciuda detabuizării accelerate postcomuniste, discursul raţional nu a cîştigat în rafinament, nu domină afectul politic şi nici nu e în contradicţie cu atitudinile religioase comunitare. Un indiciu că teoria dezvrăjirii weberiene nu funcţionează unidirecţional, aşa cum sugerează sociologul german.

 Tradiţia occidentală a raţiunii politice, deşi transplantată eficient pentru o perioadă în secolul al XIX-lea şi în România, nu are rădăcini prea puternice în fondul ancestral de atitudini publice româneşti. Fondul iraţional-magic este alimentat din România premodernă, perpetuat, latent, fără întreruperi majore în perioada comunistă. A fost doar reactualizat, într-o lectură nouă, după 1990. Contradicţia între România raţională (civică, modernă) şi cea iraţională (premodernă, ezoterică sau bigot religioasă) dă azi măsura vieţii publice româneşti. Resacralizarea lumii româneşti devine astfel un fenomen compensatoriu la inactualitatea teoriilor eşecului în tranziţia României iraţional-magice spre civilitatea modernă, raţională. Am distins trei tehnici de resacralizare în România modernă, toate apărute ca expresie a unor insuficiente teorii ale eşecului.

. Discursul patriotic secular ştiinţific, dar articulat într-o cultură organic religioasă în sensul majorităţii ortodoxe, s-a concentrat din secolul al XIX-lea, paralel cu laicizarea accelerată a elitelor culturale româneşti, asupra temei magistrale a istoriografiei noastre, a etnogenezei româneşti. Acest discurs s-a format sub amprenta figuralismelor de gîndire specifice misticii religioase parţial secularizate, în jurul a două concepte-cheie: enigmă (A. D. Xenopol) şi miracol (G. Brătianu). În felul acesta, valorificînd predispoziţiile mistice naţionaliste europene ale secolul al XIX-lea, elitele româneşti compensau eficient complexul minoratului identitar românesc. Nu mai puţin relevantă este redescoperirea patriotismului discursiv, dar şi lacrimogen prezidenţial, în prezenţa simbolurilor statului, ca strategie de coagulare a naţiunii în jurul unor valori transistorice absolute. Resacralizarea naţiunii şi a statului prin simbolurile sale imanente: o strategie pe care chiar preşedintele republicii o propune des, ca replică la tendinţele centrifuge ale cetăţenilor ţării, care refuză România actuală şi o consideră o ţară fără viitor. Dacă patriotismul sacral în secolul al XIX-lea era o tehnică de compensare a identităţii româneşti ignorate în Europa, în special de către Marile Puteri, azi patriotismul sacral invocat în momentele mistice electorale recente are rolul să compenseze eşecul modernizării elitei politice actuale şi, eventual, să echilibreze imaginea externă negativă a României corupte şi nereformate. În ambele cazuri este vorba de un eşec identitar-colectiv, transformat într-un stigmat naţional, recuperabil în planul sacralităţii inflaţionare a simbolurilor întemeietoare naţionale.

. Această tehnică este, înainte de toate, expresia vidului de istorie civlizatorie, a absenţei Evului Mediu şi a culturii cavalereşti, anticamera culturii politice moderne europene.

România nu a fost cuplată la Evul Mediu occidental, deşi a preluat conştiincioasă, în secolul al XIX-lea, cultura politică democratică modern-europeană. Această fractură istorică se reflectă în submediocritatea spiritului cavaleresc din politica românească actuală şi, în general, din viaţa noastră publică. Cine nu are o cultură a luptei electorale cavalereşti nu are nici etica asumării responsabilităţii eşecului. Prin urmare, „flacăra violetă“ şi „atacurile energetice“ nu sînt decît expresia hazlie a vidului de Ev Mediu din cultura politică a României moderne. A ezoteriza eşecul electoral devine aşadar semnul că politica noastră actuală nu se face încă prin persoane vii, individualităţi modern articulate, ci prin energii difuze şi impersonale. Or, materia primă a politicii moderne este tocmai individualitatea responsabilă. Expedierea eşecului în zona ezoterică, a responsabilităţilor difuze incontrolabile raţional, este semnul regresului suprem, pe care pînă şi Ion Iliescu îl refuză jenat. Distingem în această tehnică de sacralizare ezoterică a eşecului revenirea la un tip de religiozitate arhaică, fundamental impersonală, dar potrivită tipului de individualitate precar-modernă şi incapabilă de a participa cavalereşte la competiţie.

(sfinţirea clădirilor, a funcţiilor). O statistică recentă dezvăluia că în România de azi, zilnic, dispar trei şcoli şi se nasc două biserici. În toamna lui 2009, în plină criză economică, dar în campanie electorală, politicienii cerşeau bani de la bugetul de stat pentru renovarea mai multor biserici parohiale, a unor turle, în timp ce, în fiecare toamnă, sute de şcoli din România nu sînt pregătite pentru începutul anului şcolar, iar spitalele sînt veşnic premodern întreţinute. Nu scăpăm nici un prilej să sfinţim, cu o slujbă, obiecte, clădiri, evenimente, învestirea politicienilor într-o funcţie publică. La nevoie se poate modifica pînă şi organigrama Guvernului şi a Ministerului Culturii şi al Cultelor, după simpatiile şi antipatiile Patriarhului BOR, deşi afirmăm că statul român e laic. Eşecul modernizării instituţionale este compensat prin sacralitatea inflaţionară atribuită imediatului. Sacralitatea obţinută prin atribuire, şi nu prin experienţe organice relevante comunităţii devine astfel un ritual de posesiune, şi nu unul de participare, aşa cum explică Eliade că este propriu conştiinţei religioase originare.

Modernitatea românească stă sub semnul eşecului interpretat sacral periodic, după o gramatică străină modernităţii europene. Din punctele de inflexiune ale eşecului modernităţii româneşti se nasc tehnici de sacralizare în cultura publică, menite să compenseze absenţele evoluţiilor organice ale României premoderne. Nici una dintre cele trei tehnici observate mai sus nu participă la formarea unei culturi politice sau religioase dinamice şi cu deschideri ample spre modernitatea europeană, întemeiată pe individualitate responsabilă şi articulată istoric-raţional.

Berlin, ianuarie 2010

Gabriel Liiceanu sedus de Isus jpeg
Gabriel Liiceanu sedus de Isus
Cel care crede în Dumnezeu nu este neapărat mai bun decît fratele său fără credință.
Ritualul senescenţei – reguli pentru îmbătrînirea fizică, sufletească şi intelectuală jpeg
Ritualul senescenţei – reguli pentru îmbătrînirea fizică, sufletească şi intelectuală
În privinţa scrisului, nu uitaţi: după 69 de ani vine neîndoios vremea să concepem romane cu cheie în stilul lui Dan Brown, ca să ne dăm singuri fiori – oricum nu ni-i mai dă nimeni altcineva.
De Ziua Armatei… despre militarul român jpeg
De Ziua Armatei… despre militarul român
Pe 25 octombrie 1996, fiind anul I la Academia Tehnică Militară, am depus jurămîntul militar. Nu îmi mai amintesc formula exactă, dar juram credinţă „patriei mele, România“, să-mi apăr ţara „chiar cu preţul vieţii“ şi mai juram să respect „legile ţării şi regulamentele militare“. Şi parcă, la final, nu mai sînt chiar sigur, Îl invocam pe eternul bunul Dumnezeu, rugîndu-l „aşa să-mi ajute“.
De ce mă întorc acasă jpeg
De ce mă întorc acasă
Sînt de un an în Irlanda şi abia aştept să revin acasă, în România. Unii – puţini – mă înţeleg, majoritatea nu. E dificil de explicat de ce, dar nu imposibil. Mai greu e de asimilat aşa ceva, în special dacă ai o structură interioară „croită“ altfel decît a mea şi a celor – puţini – asemenea mie.
O călătorie în jurul teatrului – interviu cu regizorul Alexander HAUSVATER jpeg
O călătorie în jurul teatrului – interviu cu regizorul Alexander HAUSVATER
Dincolo de luminile scenei se află un personaj nevăzut, cunoscut cel mai adesea din scrierile cercetătorilor şi postum. Spectacolele pe care le-a montat îi poartă un timp numele şi amprenta inconfundabilă, i se dedică studii şi biografii, criticii încearcă să descifreze un mesaj după percepţia fiecăruia.
Pedagogia românească, domnul Vucea şi domnul Trandafir jpeg
Pedagogia românească, domnul Vucea şi domnul Trandafir
Nu cred că este o noutate pentru nimeni faptul că sistemul de învăţămînt românesc traversează o perioadă de criză identitară fără precedent. Cauzele acesteia trebuie căutate nu doar în ograda statului, ci şi în cea a beneficiarilor.
Cultura, o dezbatere pe fonduri (III) jpeg
Cultura, o dezbatere pe fonduri (III)
Este necesară revizuirea urgentă a legii şi îmbunătăţirea ei prin nişte modificări de substanţă. În primul rînd, cred că timbrul cultural ar trebui să fie colectat atît de uniunile de creaţie cît şi de AFCN, CNDB şi alte organizaţii/instituţii de interes naţional.
Cultura, o dezbatere pe fonduri (II) jpeg
Cultura, o dezbatere pe fonduri (II)
Continuăm ancheta pe tema proiectului legislativ cu privire la timbrul literar. Astăzi vă prezentăm punctul de vedere al „taxaţilor“, al celor care percep şi apoi virează contravaloarea timbrului cultural către uniunile de creaţie. I-am întrebat care sînt obiecţiile lor legate de lege.
Cultura, o dezbatere pe fonduri (I) jpeg
Cultura, o dezbatere pe fonduri (I)
Timbrul cultural provoacă polemici aprinse despre rostul acestei taxe şi, mai ales, despre cum se va aplica. Dilema veche vă propune o dezbatere pe tema acestei legi. În acest număr, am lansat aceleaşi trei întrebări unor reprezentanţi ai uniunilor de creaţie care beneficiază de fondurile provenind din timbrul cultural.
Despre „mîndria de a fi român“ sau despre criza de identitate la români jpeg
Despre „mîndria de a fi român“ sau despre criza de identitate la români
Vorbind despre cultul identităţii noastre, Julia Kristeva ne atenţiona că sîntem pe un drum greşit, pentru că identitatea nu este un cult, ci o căutare continuă, susţinută de totalitatea întrebărilor pe care ni le punem despre cine sîntem.
Revenirea Rusiei la vechiul tipar png
Filozofii regi vs filozofii preşedinţi
Regii de azi sînt educaţi să fie oameni obişnuiţi, în concordanţă cu rolul lor diminuat în viaţa naţiunii. Dar, pentru a nu se scufunda într-o permanentă mediocritate, ţările democratice au nevoie de simboluri ale excelenţei.
O viziune greşită asupra preşedintelui jpeg
O viziune greşită asupra preşedintelui
S-au adunat cîţiva ani de cînd trăiesc în Austria şi încă nu ştiu cum arată preşedintele acestei ţări. N-am televizor, ce-i drept, dar nici în România n-aveam şi asta nu mi-a protejat cortexul de contaminarea imagistică cu figurile politice importante ale ţării. În Austria, preşedintele apare pe sticlă de Crăciun, de Ziua Naţională şi la cîteva rare ocazii cînd mai mustrează derapajele grupurilor cu ambiţii de extremă dreapta.
Reconsiderarea omului stăpînitor jpeg
A alege moartea
Gillian Bennett ştia de trei ani că suferă de demenţă. În august, demenţa progresase pînă în punctul în care, după cum a spus-o chiar ea: „Aproape că m-am pierdut pe mine. Vreau să scap înainte de ziua în care nu-mi voi mai putea evalua situaţia sau face ceva ca să-mi pun capăt zilelor.“
Uşurătatea de a fi prost în România jpeg
Uşurătatea de a fi prost în România
Rareori mai întîlneşti oameni care să se surprindă în vecinătatea prostiei şi să caute a se distanţa de ea. Dar nu fiindcă s-ar fi deşteptat miraculos peste noapte, ci din pricină că au ajuns să vadă în ea un companion atît de plăcut, încît, în loc a o ascunde ruşinaţi, preferă să se afişeze împreună ca un cuplu de succes.
Presa locală, între embargoul informatic şi cel economic, „parţial liberă“ jpeg
Presa locală, între embargoul informatic şi cel economic, „parţial liberă“
Cînd nu se vorbeşte despre ea, presa locală supravieţuieşte făcînd slalom printre probleme financiare, presiuni politice, iar uneori se confruntă şi cu lipsa de pregătire a celor care scriu la gazete sau fac emisiuni la televizor. Cu alte cuvinte, cam aceleaşi probleme pe care le are şi presa centrală.
Cui îi (mai) e frică de LGBT? jpeg
Cui îi (mai) e frică de LGBT?
Îmi amintesc şi acum ziua cînd am văzut întîia dată doi bărbaţi ţinîndu-se de mînă pe stradă. Se întîmpla în Berlin, prin 2008. Totuşi, era ceva uimitor în felul în care îşi asumau gestul de tandreţe. Şi chiar mai şocant era că dragostea lor nu stîrnea nici o mirare, nici o ameninţare în preajmă...
Oligarhizarea universităţilor jpeg
Oligarhizarea universităţilor
Una dintre marile minciuni pe care o repetă mereu cei care ne conduc se referă la pretinsa apartenenţă la valorile democratice. Nu sînt democraţi şi nu au nimic în comun cu lumea democratică. Se vede asta cel mai bine din lipsa lor de respect faţă de lege şi normă în general.
Eoierparlamentarul în lumea diplomatică png
Eoierparlamentarul în lumea diplomatică
Deşi e-n puşcărie, celebrul euroiparlamentar se lăfăie constant în pagini de reviste serioase, pretins serioase sau vădit neserioase. Recent, a ajuns şi-n Le monde diplomatique. Numărul din iunie al cunoscutei publicaţii se ocupă şi de subiectul de pe prima pagină a planetei, le grand marché fotbalistique.
Ne relaxăm moral jpeg
Ne relaxăm moral
S-ar putea ca expresia „ne relaxăm moral“ să vi se pară stranie. E posibil ca ea chiar să fie stranie, dacă luăm în calcul faptul că dezbaterea etică, dezbaterea în jurul unor teme de morală, dezbaterea serioasă şi bazată pe argumente, lipseşte aproape cu desăvîrşire din spaţiul românesc.
Conspiraţia transparenţei jpeg
Conspiraţia transparenţei
Unul dintre cele mai îngrijorătoare efecte ale crizei financiare actuale a fost prăbuşirea nivelului de încredere în politicieni şi în instituţiile democratice. Într-adevăr, în 2012, studiul „Trust Barometer“ („Barometrul încrederii“), realizat de firma globală de relaţii publice Edelman, a indicat cel mai mare declin dintotdeauna, cînd vine vorba despre guverne.
O biserică din Rîmnic sub domnia specialiştilor! jpeg
O biserică din Rîmnic sub domnia specialiştilor!
Au existat momente în ultima vreme cînd gîndeam că nu este posibil ca lucrurile să rămînă aşa strîmbe cum au ajuns. Ceva trebuia să se întîmple! Au existat momente, şi nu puţine, cînd raza de speranţă mi-era adusă nu de întrevederea vreunei vizibile ameliorări a situaţiei, ci de certitudinea, la momentul respectiv, că „am ajuns la fundul sacului“.
Se caută o strategie politică jpeg
Se caută o strategie politică
Nu trebuie să fi citit multe cărţi ca să cunoşti conceptele de bază pe care ar trebui să le conţină o strategie politică. Este de ajuns să cauţi pe Google „citate politice pline de cinism“, de exemplu, şi vei găsi o mulţime. Iată unul pe care îl consider potrivit în cazul de faţă: „În politică, doamnă, este nevoie de două lucruri: de prieteni, dar, mai presus de orice, de un duşman“.
Goe în veacul XXI jpeg
Goe în veacul XXI
De la o vreme, întîlnirile potatorice, chiolhanurile de tot soiul, bacanalele chiar sînt confiscate – năucitor – de o droaie de pici. Timizi şi bombănitori la început, lăsaţi, la scurt timp, de capul lor, micuţii aglutinează eficace şi devin aversă, invazie, diluviu.
Noua marfă de lux: securitatea personală jpeg
Noua marfă de lux: securitatea personală
Cînd dau lovituri, delincvenţii obişnuiţi respectă trei principii, şi anume, să nu depună un efort prea mare, să evite riscul de a fi prinşi şi să obţină un beneficiu imediat. Ei ştiu că cel mai profitabil este să spargi locuinţa unei persoane înstărite, dar, urmare a „feudalizării“, riscul creşte, şi ei procedează altfel. Se duc în cartierele sărace şi cu puţini poliţişti, sparg mai multe case, de unde fură valori modeste, dar, în final, beneficiile sînt comparabile cu cele obişnuite dacă

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.