„Funcţionăm ca într-un chibuţ“ – interviu cu Radu APOSTOL

Publicat în Dilema Veche nr. 652 din 18-24 august 2016
„Funcţionăm ca într un chibuţ“ – interviu cu Radu APOSTOL jpeg

Regizorul Radu Apostol a intrat abrupt în atenţia publică la Brăila, cu spectacolul Drept ca o linie (2002) şi a revenit, tot acolo, cu un controversat Woyzeck (2004). Înainte de aceste spectacole realizase însă un altul, Acasă, de Ludmila Razumovskaia, la Teatrul „Ion Creangă“, avînd în distribuţie copii ai străzii. Aceasta este direcţia pe care îşi va dezvolta cariera mai tîrziu. În paralel cu activitatea din grupul dramAcum (de promovare a dramaturgiei contemporane autohtone) şi cariera universitară, Radu Apostol se ocupă de teatrul educaţional prin ateliere şi spectacole la care colaborează constant cu dramaturgul Mihaela Michailov. În 2015 deschide, alături de mai mulţi colegi, un spaţiu unic în capitală: Centrul de Teatru Educaţional Replika.

Ce este Centrul de Teatru Educaţional Replika şi de ce are publicul bucureştean nevoie de el?

E un spaţiu independent, nu doar privat, cu acces gratuit la toate activităţile: spectacole, ateliere. În măsura în care publicul nu e interesat doar de divertisment, cu siguranţă se va simţi foarte bine la Centrul Replika. E un spaţiu cultural în care artişti foarte importanţi au creat, în decurs de un an, spectacole care nu s ar fi putut întîmpla pe „marea scenă a ţării“, spectacole angajate social şi politic, care reflectă realităţi vulnerabile din jurul nostru. Artiştii şi cetăţenii dau replică problemelor comunitare. Acesta ar fi motto-ul nostru inspirat din Shakespeare, de „cursa de şoareci“ pusă în scenă de Hamlet: „An artistic mouse-trap for community issues“.

Care este modul de lucru şi modul de finanţare la Replika, în condiţiile în care nu sînt venituri din vînzări de bilete?

Finanţarea activităţilor de la Centrul Replika e dependentă de granturile pe care reuşim să le cîştigăm. Ca să fie foarte limpede pentru toată lumea: noi nu avem nici o subvenţie sau susţinere financiară din partea vreunei instituţii. Existăm de la un proiect la altul, dintr-un deadline în altul. Noi cinci, care de fapt, de ceva timp, sîntem şapte artişti (Mihaela Michailov, Mihaela Rădescu, Katia Pascariu, arh. Gabi Albu, Elena Găgeanu, Viorel Cojanu şi eu), am decis să funcţionăm ca într-un chibuţ şi împreună ne ocupăm de tot, de la spălarea toaletelor la primirea publicului în fiecare seară şi scrierea de proiecte. Anterior deschiderii Centrului Replika, am decis ca toate onorariile care ni s-ar fi cuvenit din proiectele pe care le-am derulat să le punem deoparte, cu speranţa că vom avea la un moment dat un spaţiu. Asta s-a întîmplat cu cîţiva ani înainte de deschiderea Centrului şi în primul an de activitate aici. În prezent, noi şapte am decis ca 50% din ceea ce ni s-ar cuveni să se reîntoarcă în spaţiu pentru asigurarea chiriei, utilităţilor şi neprevăzutelor. Altfel ar fi imposibil să existe Centrul Replika. Numiţi-o cum vreţi: voluntariat, filantropie culturală, romantism tembel, cert e că altfel nu ar putea exista Centrul Replika. Bucuria noastră e că nu sîntem singuri în acest demers. Toţi artiştii care au dezvoltat aici proiecte în primul an de activitate susţin acest demers al nostru, inclusiv ideea de gratuitate. Apoi, publicul spectator, prietenii Centrului Replika s-au dovedit a fi nu doar sensibili, ci şi adevăraţi susţinători: toate scaunele din spaţiu sînt donate în urma unei campanii de pe Facebook, toate bunurile existente sînt donate de oameni simpli, motivaţi de aceleaşi valori pe care noi le promovăm. Evident, există soluţii care funcţionează în alte culturi: ideea de a avea subscripţii, de a avea donatori permanenţi, dar, din păcate, în spaţiul nostru cultural nu există această tradiţie. Factorul economic îşi spune şi el cuvîntul. În Los Angeles am cunoscut oameni simpli, angajaţi în teatru, dar care îşi permiteau să doneze 100 de dolari pe lună pentru activităţile unei anumite companii teatrale. Cîţi dintre noi şi dintre cunoscuţii noştri şi-ar permite să doneze lunar 400 de lei unei asociaţii culturale, unui spaţiu cultural cum este Centrul Replika?

Care sînt deficienţele în sistemul de educaţie din România şi ce anume aduce/suplineşte Replika?

Metodologia teatrului educaţional, după care noi am dezvoltat, în decurs de trei ani, două spectacole în care au fost implicaţi zece copii din cartierul Republica şi artişti profesionişti, şi pe care am diseminat-o în cadrul turneelor pe care le-am întreprins în Moldova şi Transilvania, poate fi o modalitate de a activa, de a revitaliza spaţiul şcolii. E o metodă care a dat rezultate în spaţiul cultural anglo-saxon şi în cel scandinav. Abandonul şcolar, vio­lenţa, bullying-ul, plictisul, dezorientarea, teama de eşec, incertitudinea din jurul răspunsurilor la întrebarea „Pentru ce mă pregătesc?“ sînt teme cu care orice societate sănătoasă se confruntă. Educaţia prin joc (conceptul britanic „the play-way education“), educaţia prin acţiunea dramatică (conceptul „drama in educa­tion“) şi teatrul educaţio­nal reprezintă o prelungire a „celor şapte ani de acasă“ şi conferă în cadrul orelor de curs un spaţiu atractiv, un soi de temenos în care libertatea de exprimare, creativitatea, imaginaţia, gîndirea laterală, inteligenţa emoţională sînt instrumentele prin care copilul descoperă şi şi însuşeşte valorile comunitare, respectul faţă de mediu, faţă de semeni, umanitatea. Experienţa unor dascăli şi pedagogi precum Henry Cald­well Cook, Brian Way, Dorothy Heatchote ar trebui cunoscută de profesorii noştri. N-au inventat roata, sînt foarte multe lucruri pe care mulţi dintre profesorii noştri le aplicau, doar că activitatea lor şi a multor altora s-a concretizat într-o metodologie care ar trebui împărtăşită şi pe plaiurile noastre mioritice.

Care sînt problemele cele mai importante cu care se confruntă Centrul Replika?

Absenţa unor granturi sau linii de finanţare care să permită derularea activităţilor pe un termen mai lung de un an financiar. Absenţa unor linii de finanţare pentru reconversia spaţiilor industriale. Şi, în general, faptul că an de an, cînd sîntem faţă în faţă cu cîte o aplicaţie, avem senzaţia că revenim mereu în acelaşi punct, că o luăm de la capăt. Este o presiune foarte mare pe umerii tuturor artiştilor care activează în zona teatrului independent.

O să mă fac avocatul diavolului şi o să vă întreb de ce este nevoie de teatru social, educaţional, de teatru implicat în realitatea imediată? De ce nu se rezumă artistul la „creat frumosul” fără să deranjeze societatea? Am regăsit întrebarea asta, din nefericire, chiar în interiorul breslei teatrale aşa că înainte de a educa publicul, cred că trebuie să explicăm nişte lucruri confraţilor.

Cred că nu există un adevăr unic şi ar fi şi plictisitor să existe. Cumva mă surprinde că există o astfel de abordare într-un spaţiu cultural ca cel românesc în care timp de decenii au existat creaţii teatrale interzise tocmai pentru faptul că erau incomode, pentru că instigau la revoltă. Artiştii au fost interzişi, traşi pe linie moartă tocmai pentru că activismul lor nu era agreat. Dar erau nişte artişti activişti, activau conştiinţe. Nu o să insist. Fiecare cu demersul său. Doar că poate prea repede uităm…

Spectacolul pe care Hamlet îl regizează lui Claudius este pentru mine motto-ul care mă ghidează. Investigaţiile pe care le face Hamlet în jurul problemei pe care o are de limpezit îl determină la spectacol, la alegerea unei anumite teme, a unui complex precis de mijloace care să dea expresie atitudinii sale prin care să-şi atingă scopul. Problema fiind nouă, este nevoie de un text nou, tipul de joc nu poate să rămînă întîmplător. Indicaţiile lui sînt foarte precise şi par a vorbi despre o estetică dacă nu total necunoscută actorilor, atunci una de care ei s-au îndepărtat (cauzele putînd fi multiple, Hamlet incriminează manierismul, mecanizarea). Să fie exemplul lui Hamlet şi-a lui Cursă de Şoareci cheia înţelegerii sensului pe care spectacolul de teatru îl are?

Important pentru mine este raportarea lui Hamlet la opera sa. Prezenţa actorilor la Elsinore (locul de unde, poate, nu întîmplător, Bufonul Yorick a dispărut demult) devine necesară atunci cînd o problemă trebuie dezlegată. Sondarea, investigarea terenului, a materialului uman care vieţuieşte la Elsinore în relaţie directă cu „problema” este munca pe care Hamlet o face pînă să creeze spectacolul. E angajat spectacolul lui Hamlet? Are un public ţintă? Are o miză? E un instrument de provocare sau unul de înţelegere? Sau amîndouă deopotrivă? Devine Claudius mai bun după spectacol? Spectacolul e social, politic, comunitar? Intervenţia lui Hamlet în text este strict la nivel narativ sau presupune o nouă raportare la dramaturgie, la structura dramaturgică? Lumina, dincolo de actor, joacă un rol important? Proximitatea morţii bătrînului Hamlet faţă de data spectacolului are o importanţă covîrşitoare? Dacă l-ar fi prezentat aceluiaşi public (plus unul sau doi posibili moştenitori direcţi ai lui Claudius) după 30 de ani, ar mai avea acelaşi impact? Comunicarea cu un „spirit” e o condiţie necesară unei astfel de creaţii? Pentru unele din întrebări am răspunsurile mele, pe care însă nu le rostesc tocmai din teama de a nu concepe un adevăr unic.

Am făcut referire la spectacolul lui Hamlet şi ar fi interesant de studiat rolul Bufonului în teatrul creat de Shakespeare pentru a analiza o funcţie fundamentală pe care teatrul, pentru mine, o presupune: aceea de a instiga, de a protesta, de a provoca dialogul, confruntarea într-o comunitate. Este o componentă fundamentală, dar nu obligatorie fiecărei creaţii artistice. Absenţa totală însă a unui astfel de spectacol înseamnă pentru mine un semn de artificialitate la nivelul relaţiilor dintr-o comunitate, o falsă comunicare şi nu în ultimul rînd, involuţie; iar în timp, o depreciere în relaţia artistului de teatru cu publicul şi pierderea semnificaţiei pe care coordonatele de AICI şi ACUM o au într-un spectacol de teatru.

În 1966, Peter Brook montează spectacolul U.S, la Royal Shakespeare Company, urmînd ca doi ani mai tîrziu să realizeze şi un film intitulat Tell me lies. Spectacolul a fost catalogat ca fiind anti-Vietnam, anti-American, chiar o pledoarie pentru comunism. Atît filmul, cît mai ales spectacolul reprezintă poate cele mai controversate creaţii ale lui Peter Brook; au generat reacţii vehemente atît din partea autorităţilor, cît şi a publicului şi a criticilor.

Într-un articol din 2005, Charles Marowitz, unul dintre cei mai importanţi colaboratori ai lui regizorului, remarcă faptul că momentul U.S. a reprezentat pentru Brook cea mai amară experienţă; sentimentul că a fost trădat de cei apropiaţi îl urmăreşte şi acum. De altfel, regăsim acest „gust amar” şi în relatările lui Brook din lucrarea The Shifting Point. Cele două capitole dedicate „fenomenului U.S.” reprezintă, în mare măsură, încercarea unei recocilieri; sînt cîteva pagini de-a lungul cărora Brook argumentează demersul său artistic, răspunzînd criticilor aduse celor două creaţii. Aduce în discuţie, ca argument în crearea spectacolului, faptul că situaţia din Vietnam devenise mult mai puternică, acută, că reflecta relaţiile umane ale prezentului mult mai bine decît ar fi făcut-o oricare altă piesă de teatru deja existentă. A apărut întrebarea dacă evenimentele prezentului trebuie să-şi găsească expresie în teatru. Şi care ar mai fi diferenţa între un spectacol de teatru pe o astfel de temă şi un reportaj TV sau un articol din ziar?

Brook pledează pentru un teatru al confruntării, nu pentru un teatru militant, propagandistic.E foarte importantă perspectiva din care priveşti realitatea şi formularea problemei pe care o ataci. Prin formulare, aceasta poate căpăta extensie. Nu violenţa în sine a evenimentelor, atrocitatea care se produce într-un anumit loc la un moment dat, nu evenimentul în sine trebuie adus pe scenă. În acel moment nu ar mai fi nici o diferenţă între un reportaj şi teatru. Brook te incită să identifici acel fapt contradictoriu care se manifestă în realitatea înconjurătoare şi să găseşti acestei contradicţii expresia scenică.

În perioada de pregătire a spectacolului U.S., a ieşit la iveală o contradicţie de la care echipa artistică a pornit la punerea în scenă. Faptul că acele orori care se petreceau în Vietnam – şi în spatele cărora exista confruntarea între două sisteme politice, două ideologii – se întîmplau concomitent cu existenţa normală, liniştită care se manifesta în „centrele" care conduceau ostilităţile. Această contradicţie a reprezentat pentru Brook punctul de plecare.

Cea mai „amară” amintire a lui Brook legată de felul în care a fost primit spectacolul este reprezentată de momentul în care actorii încetau a mai fi actori. El face referire la momentul final din spectacol, în care actorii încetau treptat orice fel de acţiune fizică şi rămîneau pe scenă, tăcuţi, imobili. Uneori acest moment dura şi 10-15 minute. O linişte totală în care Brook provoca pe fiecare – actor, spectator – să se perceapă pe sine în acea clipă, în acel loc care coexistau atrocităţilor din Vietnam. Astfel culpabilitatea fiecărui individ – actor, spectator deopotrivă – avea o reprezentare desăvîrşită, în afara oricărei convenţii teatrale. După 10-15 minute, oameni care nu se cunoşteau începeau să vorbească între ei, de cele mai multe ori cu indignare faţă de spectacol, dar de fiecare dată raportîndu-se la situaţia din Vietnam. Miza creatorului fusese atinsă. Pentru Brook, acest punct este „momentul de adevăr absolut, de tragedie”. Spre mîhnirea sa, acest moment a fost perceput total greşit, fiind considerat un afront adus publicului.

Paşii urmaţi de Brook îi regăsim la începutul anilor '90 în creaţiile Annei Deavere Smith, regizor şi fondator al „Institute on the Arts and Civic Dialogue”, New York. Ea spunea într-un interviu că "teatrul de revoltă, cu un puternic caracter social presupune oameni foarte puternici, artişti care pot face faţă reacţiilor dure de negare şi blamare din partea societăţii civile. Artiştii trebuie să-şi asume riscul de fi nepopulari. Cel mai important lucru acum este să observi, să asculţi şi să urmăreşti, fără prejudecată, fără a incrimna sau a blama."

În ce măsură aţi renunţat la proiecte personale din cariera ta de regizor pentru a face teatru educaţional şi a susţine Centrul Replika? A meritat?

Nu cred că se poate pune problema aşa. Ba dimpotrivă, într-un an de activitate la Centrul Replika, am dezvoltat împreună cu colegii mei 4 spectacole. Cel mai important lucru e că alături de noi foarte mulţi alţi artişti au venit şi au creat spectacole la Centrul Replika. Am avut 8 premiere într-un an. Înseamnă că spaţiul este necesar şi atrage public şi artişti pentru care demersul artistic nu se rezumă doar la a fi divertisment.

a consemnat Oana STOICA

comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.
1035 17 The Smile Wall Of Eyes 4000x4000 bb30f262 thumbnail 1024 webp
Forme libere
Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.
Poster 4 copy 12 09 02 2024  jpg
Din S.U.A. la București: dirijorul Radu Paponiu la pupitrul Orchestrei Naționale Radio
În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra.
1034 16 O istorie a literaturii romane pe unde scurte jpg
„Loc de urlat”
Critica devine, astfel, şi recurs, pledînd, ca într-o instanţă, pe scena jurnalisticii politice şi a diplomaţiei europene pentru respectarea dreptului de liberă exprimare şi împotriva măsurilor abuzive ale regimului.
p 17 jpg
Impresii hibernale
Astea fiind spuse, Prin ierburi uscate nu e deloc lipsit de har – ba chiar, dat fiind efortul de a-l dibui chiar în miezul trivialității, filmul e o reușită atemporală, care s-ar putea să îmbătrînească frumos.

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.