Unul din senzorii barometrului social este semaforul. De fapt, așteptatul la semafor, la volan sau în tabăra pedestră. Remarci expresii dintre cele mai diverse, grăbite, distrate, curioase etc., determinate deopotrivă de vreme sau vremuri. Cu prestatori de servicii ad-hoc, ștergătoare de parbriz umane, cerșetori etc. Pentru un psiholog tocmai la început de drum e un foarte bun exercițiu, de developat și evaluat.

Recunosc, în context, sînt agasat, fie și numai vizual, de anumite evidențe sau practici, cum ar fi cerșetoria. Cunoscută ca și milogeală, alături de alte cîteva obiceiuri centenare, a apărut înaintea limbilor vulgare. Pornea de la motivații de supraviețuire a celor fără potențe producătoare de nevoi primare, ca mai tîrziu să capete forme organizate, de obținere de cîștig prin disimulare.

În epoca contemporană, trebuie să recunoaștem cu amară mîndrie, țara noastră stă binișor la acest capitol. Avem și excedent generos pentru export. Nu trebuie să fii expert în cultură instituțională să observi că este o activitate bine organizată, procedurată, cu manageri și executanți. Sub stricta și dura îndrumare a primilor, cei din urmă apelează la instrumentar actoricesc, jonglerii de saltimbanc sau disimulări anatomice pentru motivarea furnizorului, adică a păcălitului, sau păcăliciului. Și nu e fiscalizată!

Cerșitul de supraviețuire, mînat reflex de nevoi primare, a devenit cu timpul o raritate. În unele zone s-a raportat eradicat. Vaccinul este protecția socială și se dorește o realitate în societățile democratice. De curînd, detectat și la senzorii semafoarelor, am senzația apariției timide a unui germen al acestei manifestări cu rădăcini ancestrale. Subiectul acționează solitar; este de obicei o persoană în vîrstă, curată fizic, purtînd schima unei nevoi imperioase. Are decență și e lipsit de agresivitate în actul lui. Nu cere explicit, induce. Dacă nu realizezi (nu-ți pică fisa), nu plusează, se comportă ca și cum ar fi fost o neînțelegere. Timorat, cerșetorul persoană fizică e conștient că ținta lui, ca și ipoteticul cîștig sînt relative și că reacția concurenței organizate poate avea consecințe... fizice. Dar, pare-se, nu are încotro.

Nu mă întreb care-i mai nociv din cele două situații, cerșitul organizat sau cel pe persoană fizică, din perspectivă economică sau securitară. Dar parcă ceva din interior seamănă a alertă timpurie. E doar o constatare, un spot de semafor, o... cîrcoteală, pentru care mă rog Domnului să fiu infirmat.

Foto: flickr.com