Începînd din anul 1850, în Franța, Legea Falloux a impus municipalităților cu peste 800 de locuitori să deschidă o școală pentru fete. În aceste condiții, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, manuale de instrucție au fost puse la dispoziția cadrelor didactice, care aveau acum o sarcină nouă, de a gestiona chestiunea educației fetelor.

Toamna trecută, vizitînd localitatea Bécherel din Bretania, recunoscută ca „orășelul cărților” după numărul impresionant de anticariate în raport cu numărul mic de locuitori (aproximativ 660), mi-a atras atenția un asemenea manual, pe care l-am achiziționat într-o stare impecabilă, în ciuda anilor care-au trecut peste el. Este vorba despre o ediție originală a celui realizat de Clarisse Juranville și inititulat Le savoir-faire et le savoir-vivre: guide pratique de la vie usuelle à l’usage des jeunes filles, publicat la Librairie Larousse, Paris, în anul 1879. La momentul apariției sale, lucrarea a fost înscrisă în Lista cărților furnizate gratuit de Orașul Paris către școlile sale comunale și se afla pe majoritatea listelor departamentale.

După cum indică și titlul, noțiunea de „cunoaștere” (savoir) este centrală în formarea personală a fetelor. Fie că este vorba despre abilități sau despre bune maniere, autorul acestui ghid avea ambiția de a le oferi cunoștințe utile, care să le permită să înfrunte rolul care le era atribuit în acele vremuri. Astfel, manualul oferă un corp de informații necesare vieții de zi cu zi, în toate aspectele sale: rețete de gătit, sfaturi pentru procurarea de produse alimentare, elementele de bază ale nutriției, gestionarea financiară a casei, amenajarea și întreținerea locuinței, lecții de cusut, îngrijirea copiilor, sfaturi pentru menținerea sănătății, remedii medicale și naturiste, îndrumări pentru îngrijirea corpului și eleganță, lecturi recomandate ș.a.m.d. Aceste activități definesc sfera privată, în care conduceau femeile, în vreme ce bărbații ocupau sfera muncii și a vieții publice.

Amintindu-mi că în manual se regăsește și o lecție referitoare la epidemii și boli contagioase, m-am gîndit să împărtășesc cititorilor normele de comportament recomdandate à cette époque-là pentru a putea controla în mod corespunzătoar astfel de momente dificile, în măsura în care era posibil, în condițiile date. Ce-ar fi trebuit să facem în propriile gospodării, cum ne puteam preocupa de sănătatea personală și cum puteam oferi ajutor bolnavilor dacă eram loviți de o epidemie (situație deloc rară) într-o perioadă în care, deși avansul în medicină era extrem de rapid, mijloacele de prevenție și tratamentele care puteau fi administrate erau atît de limitate și inaccesibile față de cele din zilele noastre?! În rîndurile de mai jos, vom vedea cum ar fi trebuit să reacționăm și cît de actuale mai sînt multe dintre respectivele sfaturi.

Astfel, dacă o persoană dragă nouă – un membru al familiei, un prieten apropiat – este atinsă de o maladie contagioasă, avem instinctul primordial de a-i acorda îngrijirile cele mai atente, uneori fără să ne gîndim că acest lucru ar putea reprezenta un pericol pentru noi. Totuși, ce măsuri de precauție putem lua?

„Este de o importanță deosebită ca dejecțiile bolnavilor (materiile fecale și vomele) să fie imediat curățate. În acest scop, se va vărsa de fiecare dată în vasul în care acestea au fost eliminate o jumătate de litru de soluție de sulfat de cupru, sau cel puțin un pahar mare. Această soluție trebuie să conțină 50 de grame de sulfat de cupru la un litru de apă, sau cel puțin 25 de grame la jumătate de litru. Cu aceeași soluție, se vor dezinfecta toaletele și orice alt loc în care aceste dejecții au fost aruncate și împrăștiate. Closetele însele vor trebui curățate de două ori pe zi cu același lichid.”

În privința obiectelor utilizate de bolnav, lenjeriile pătate vor fi înmuiate în apă clocotită timp de zece – cincisprezece minute; nici o lenjerie, murdară sau nu, nu va fi spălată la rîu. Ustensilele de care se folosește bolnavul – linguri, cești, pahare etc. trebuie, de asemenea, cufundate în apă fierbinte. În timpul maladiei, toți cei care vor îngriji bolnavul vor evita, pe cît posibil, să-i inspire răsuflarea și vor ține cît mai departe de față lenjeriile murdare sau vasele pe care le transportă. „De fiecare dată cînd vor atinge bolnavul sau lenjeriile pătate, își vor spăla mîinile cu o soluție mai slabă de sulfat de cupru (pînă la 12 grame la un litru de apă). În funcție de circumstanțe, medicii vor recomanda și alți dezinfectanți, cum ar fi: clor, clorură de var, acid fenic, fenol, clorură de zinc și acid boric”.

În ceea ce privește interacțiunea cu spațiul de izolare a celor afectați, îngrijitorii trebuie să iasă din cînd în cînd din camera bolnavului pentru a respira aer curat, chiar și preț de cîteva minute. Dimineața, nu vor intra acolo cu stomacul gol sau, cel puțin, fără să fi făcut gargară cu apă acidulată. Nu se vor hrăni în camera bolnavului și nu vor bea apă stătută acolo; le este permis cel mult să consume una-două cești de cafea neagră în timpul zilei.

Relația pe care mamele trebuie să o întrețină cu copiii atinși de diferite maladii contagioase implică în mod necesar distanțarea fizică: „sugerăm mamelor, în ciuda a tot ceea ce poate părea dureros și crud în această recomandare, să nu-și îmbrățiseze deloc copiii atinși de gușter (n.n.: boală a laringelui la copii, însoțită de apariția unor membrane false pe căile respiratorii, manifestată prin sufocare și tuse răgușită). Am cunoscut două tinere femei care, neputînd rezista elanului matern în asemenea de circumstanțe, au murit victime ale mărinimiei lor nesăbuite și și-au aruncat familiile în disperare”.

În general, se spune în cadrul lecției, în vremuri de epidemie, este mai bine să nu schimbăm nimic nici în obiceiuri, nici în stilul nostru de viață. Se face apel la moderație în toate, deoarece aceasta este una dintre condițiile esențiale pentru a scăpa de efectele periculoase ale unei maladii dominatoare. Totodată, grija asupra curățeniei este prima care trebuie să ne preocupe: „începeți, deci, prin a înlătura din locuințele voastre tot ceea ce reprezintă factori care dăunează sănătății, precum bălegarul sau grămezile de gunoi; măturați-vă și spălați-vă curțile, aleile, pîrîiașele unde mizeriile stătute devin în mare măsură focare de infecție. Reîmprospătați aerul din camerele voastre, stropiți-le de trei ori pe zi cu apă acidulată, cu fenol sau cu clor. Fricționați-vă corpul dimineața și seara cu o flanelă îmbibată în apă de Cologne, țuică sau alcool camforat. De asemenea, tot dimineața și seara spălați-vă mîinile în apă cu clor”.

Ultima parte a textului sfătuiește la păstrarea curățeniei și liniștii minții și sufletului, chiar și în asemenea vremuri de restriște; se retransmit mesaje de cumpătare și se încurajează înlăturarea sentimentului de teamă și vulnerabilitate care ne-ar putea cuprinde. „În aceste vremuri teribile, cînd fiecare se teme pentru viața lui, nu vom comite niciun exces și ne vom recăpăta încrederea în curajul natural al omului și în judecata Providenței. Pentru aceasta, trebuie să vedem boala de aproape și să ne familiarizăm într-o anumită măsură cu ea; să ne ocupăm de muncă, de lectură; în cele din urmă, să ne umplem timpul de o așa manieră încît imaginea epidemiei și a morții să nu fie prezentă în orice moment în mintea noastră. Nu ignorăm faptul că teama reprezintă o predispoziție, chiar fizică, a bolii. Știm că ea slăbește, enervează; că, dacă vrei s-o ții la distanță, poate face chiar loc unor simptome morbide și că, în consecință, a te teme înseamnă a vrea să fii bolnav. Se moare rar de frică, dar frica predispune la maladii mortale.

Dana Măntărău este doctor în științe politice (Universitatea din București) și specialist în domeniul fondurilor europene.

Foto: wikimedia commons