Mai nou m-am obișnuit să trăiesc în „astăzi”. Ultimii doi ani au fost anii lui „carpe diem”. Mi s-a părut cea mai fericită alegere. Era tot ce simțeam că am. Viitorul poate părea de-a dreptul înspăimîntător, mai ales cînd ai nefericitul obicei să îți imaginezi tot felul de scenarii apocaliptice. În special dacă te lovește o boală dintr-acelea care nu pot fi numite și ziua de mîine începe să dispară cu totul ca un firicel de apă aruncat de sus, foarte de sus, pe întinderile aride ale deșertului. Trecutul nu e cu nimic mai bun, locul în care continuă să bîntuie morțile celor dragi, încă nu te-ai obișnuit cu asta, încă nu te-ai împăcat cu vinile îngrozitoare pe care ți le-ai găsit, nu poți nici să te uiți într-acolo, că te apucă tremuratul și bocetul, nu, mai bine nu. Așa că prezentul a țîșnit în fața ochilor mei cu puterea de nestăvilit a unui tsunami, măturînd totul în cale, cîntînd ademenitor cum numai marea și sirenele ei pot să o facă.

Mi-a fost bine să locuiesc în prezent. Am tras porți mari de piatră în calea trecutului, iar privirile furișate spre viitor au fost doar scurte ocheade nevinovate aruncate prin gaura cheii. Am luptat cu boala, clipă prezentă după clipă, am învins-o, dar niciodată nu știi ce e dincolo de mîine, nu, nici unul dintre noi nu știe. Am luat hotărîri eroice, fără să cumpănesc deloc ce ar putea fi a doua zi, de ce aș fi făcut asta?! Trăiam în prezent. Am renunțat la slujba mea sigură din România, am vîndut apartamentul și iată-ne mutați în Londra, cu fiul nostru. Hop-țop, cam atîta a durat analiza fiecărei hotărîri majore. Fiecare trebuia luată în prezent. Nu regret nimic, nu aș fi putut alege altceva, trăitul clipei are imperativele sale.

Liniștită acum, împăcată cu prezentul meu, poate încep să mă gîndesc la mîine. Mîine poate se termină pandemia. Mîine poate reușesc să-mi echivalez studiile și să găsesc ceva de lucru. Mîine poate încep să înțeleg engleza vorbită în acest oraș frumos, absolut copleșitor pentru o provincială ca mine. Mîine o să călătoresc din nou și o să ajung în locul meu fericit, poate o să întîlnesc iar ceva nou, ceva albastru, ceva vechi. Mîine o să fiu tot sănătoasă, cu sufletul plin de bucurii avîntate în zbor de ciocîrlii, bucurii-clopoței sunînd ca un clinchet de scoici înșirate pe sfoară. Tot mîine o să mă simt mai acasă aici, unde am ajuns astăzi. O să înceapă să mi se șteargă din memorie străzile binecunoscute de demult, din orășelul meu de departe, iarba aceea mare de munte, plină de păpădii și gălbenele, o să mă obișnuiesc cu aceasta peluză superbă și ordonată care pavează parcurile si trotuarele de-aici, o să uit de părinții mei pe care i-am lăsat singuri în cimitir, sub lespezi mari de piatră, să nu se adune buruienile, o să uit de oamenii care mă cunoșteau și mă salutau cu zîmbete ori de cîte ori ne întîlneam. Mîine o să-mi devină familiare minunatele clădiri ce mă înconjoară în tot locul, o să întîlnesc oameni frumoși și o să-mi fac prietene, cu care o să pălăvrăgesc la o cafea, într-o zi londoneză cu mult soare și libertate pe măsură. Da, sînt absolut sigură, mîine o să mă simt ca acasă aici. O să arunc departe, prin meandrele apelor ascunse această senzație ciudată de înstrăinare. Nu am timp pentru ea. Nu m-am îndoit niciodată de puterea minții mele de a făuri realitatea.

La urma urmelor, ce înseamnă Acasă?! Nu poate fi doar un loc cu străzi cunoscute și iarbă verde, crescînd în voie. Nu poate fi un loc cu cimitirul plin de cei ce s-au dus. Nici cu oameni a căror vorbă o înțelegi. Acasă e acolo unde ești împreună cu familia ta. Cu cei pe care îi iubești mai presus de rădăcini, mai presus de frunze și de cer. Acasă e locul unde mîine există. Și există și dincolo de mîine. E locul unde vrei să fii.

Da, cred că e timpul să ies din bucla temporală unde m-am ascuns. Din acest moment prezent pe care îl stăpînesc ca pe un mustang frumos, ale cărui salturi bruște am învățat să le prevăd. E timpul să deschid larg ușa viitorului și să mă arunc în vîltoare. Să-mi inventez un nou statut, o nouă tinerețe, să-mi născocesc speranțele și să las visele să vină la mine. E timpul pentru ziua de mîine.

Și poate o să fie și dincolo de mîine, cine știe?!

Sursa foto: flickr