Un bun amic posta, în chip de curiozitate, un oțetar care trona pe un balcon (Art Déco, parcă) și se alimenta printr-un jgheab sau o fisură în fațada clădirii. Imaginea inspira simpatie și, spontan, am găsit și motivația: forța și dreptul de preemțiune ale naturii. După o scurtă maturare, am rememorat desele imagini, captate pe viu sau preluate din diverse medii, în care natura își urmează cursul pe suporți arhitecturali de inestimabilă valoare, clădiri de patrimoniu, așezămintele de cult etc. aflate în... stand by.

Sînt imagini școală, surse de inspirație de calitate, tablouri gata compuse. De Natură! Verdele botanic în perfectă complementaritate cromatică cu roșul cărămizilor seculare din zidurile nude. Mană cerească pentru artiștii plastici. Asta o fi fost gîndirea autorităților intendente cînd au decis să lase aceste mine de paradis în responsabilitatea naturii. Suprafețe generoase de verde în dezvoltare, tușate pointilist cu floricele mici, multicolore; copăcei – unii trecuți de adolescență – în naos, pentru că pronaosul se poate intui doar ș.a.m.d. Sper că prin acest mini-elogiu adus naturii să nu generez de fapt o motivație pentru ignoranța ispravnicilor.

Observ, în schimb, imobile înlocuitoare, cu mult rigips și imagistică colantă obținută prin tehnica copy/paste (școlile italiană, olandeză, Teofan Cretanul etc. suportă know-how-ul).

Cu o viteză nedemnă de secolul pe care îl trăim, arar, regăsesc și obiective cu adevărat restaurate sau în curs de restaurare. De aceea, să nu fiu exagerat de critic pentru că se poate și mai rău: pe lîngă erzațurile mai sus pomenite, imobile de valoare (auto)dărîmate (sic!) sau siluite, pavoazate desuet cu bronz ductil în chip de aur și trecute la clasa... eclectic.

Revenind la balconul cu oțetar și nu numai, este vorba de forța naturii coroborată cu neglijența ființelor superioare.