Palatul Bethlen din Sînmiclăuș, județul Alba

Cristina CHIRA
Publicat în Dilema Veche nr. 371 din 24-30 martie 2011
Palatul Bethlen din Sînmiclăuș, județul Alba jpeg

Palatul Bethlen din Sînmiclăuş nu are de oferit numai imaginea misterioasă a unei clădiri unice în genul ei, ci are şi o istorie pe măsură. Miklós Bethlen, personalitate culturală şi politică marcantă a secolului al XVII-lea, este atît proprietarul cît şi arhitectul ansamblului de la Sînmiclăuş, ridicat în perioada 1663-1683, după planurile pe care el însuşi le-a realizat. 

Miklós Bethlen este membru al uneia dintre cele mai proeminente familii nobiliare transilvane. Tatăl său, János Bethlen – om de încredere al principilor Gheorghe Rákóczi I şi Gheorghe Rákóczi II – devine, sub Mihai Apaffi I, cancelar al Transilvaniei, poziţie pe care o va ocupa mai tîrziu şi fiul său. Într-o perioadă în care voievodatul se afla într-o poziţie delicată, prinsă între cele două mari imperii, Otoman şi Habsburgic, fiind în plus tulburată de conflictele religioase dintre catolici şi protestanţi, János Bethlen şi apoi Miklós Bethlen au jucat un rol determinant. Ei s-au numărat printre principalii luptători pentru păstrarea independenţei Transilvaniei şi drepturile protestanţilor din principat.   

Şcolit în cele mai renumite centre de cultură ale lumii protestante europene, la Heidelberg, Utrecht şi Leyden, tînărul Miklós Bethlen întreprinde călătorii prin Europa, familiarizîndu-se cu mediile sociale, culturale şi politice din Franţa, Germania, Olanda, Anglia şi Italia. La întoarcerea în ţară, se îndeletniceşte cu scrisul, tipărind texte menite să informeze publicul european asupra abuzurilor Contrareformei în Ungaria aflată sub stăpînire habsburgică. El se implică în acţiunile conspirative ale maghiarilor din Imperiu împotriva austriecilor şi militează pentru păstrarea independenţei Transilvaniei. În ultimii ani ai secolului al XVII-lea, cînd Transilvania intră totuşi sub dominaţie habsburgică, Miklós Bethlen merge la Viena pentru a negocia statutul principatului în cadrul Imperiului şi reuşeşte să obţină semnarea Diplomei Leopoldine, prin care Transilvania e declarată provincie autonomă a Imperiului, primind libertăţi şi drepturi administrative, religioase, fiscale şi militare însemnate.   

În 1704, persecuţiile austriecilor împotriva protestanţilor din Transilvania îl determină pe Miklós Bethlen să scrie un pamflet, pe care încearcă să îl trimită ambasadorilor Olandei şi Angliei la Viena. Manuscrisul este însă interceptat, iar Miklós Bethlen este acuzat de trădare. Începînd din acest moment şi pînă în 1716, Miklós Bethlen îşi petrece viaţa în captivitate. Între timp, îşi scrie memoriile, „Sudores et cruces Nicolai comitis de Bethlen“, act istoric şi literar fundamental pentru înţelegerea gîndirii lui Miklós Bethlen şi a epocii sale. 

Familiarizat cu arhitectura din anii de studii la Utrecht şi Leyden, Miklós Bethlen îşi face singur planurile palatului de la Sînmiclăuş, rezultînd de aici o clădire singulară în peisajul arhitectural european. Planul palatului, un pătrat fără curte interioară, cu colţurile marcate de volume asemănătore unor turnuri, aminteşte de planurile renascentiste ale castelelor de la Cetatea de Baltă şi Ozd. Cu toate acestea, Bethlen modifică tipul de plan, diminuînd dimensiunile a două dintre „turnuri“ şi introducînd, între ele, o spectaculoasă loggie pe două etaje, deschise spre parc şi spre peisajul din fundal. 

Proiectarea peisagistică a ansamblului este însă compromisă în perioada imediat următoare, prin construirea, din motive de siguranţă, a unui zid de apărare cu cinci bastioane în jurul palatului. Din punct de vedere al compoziţiei şi decoraţiei faţadelor, Miklós Bethlen face dovada unui gust şi orizont estetic puternic marcate de tradiţia locală renascentistă: simetria ansamblului, loggia „dublă“ susţinută de arcaturi puternice, ancadramentele de uşi şi ferestre surmontate de frontoane triunghiulare, toate din piatră, sînt tot atîtea elemente conducînd la caracterul particular al palatului. Ele sînt totodată determinante pentru încadrarea edificiului în ceea ce se defineşte ca fiind Renaşterea transilvană. Elemente baroce sînt adăugate într-o etapă ulterioară, în 1765.  

În 1856, palatul este cumpărat şi restaurat de familia Bruckenthal, care îl transformă în şcoală agricolă. În perioada comunistă palatul devine parte a IAS Jidvei, iar astăzi este neutilizat, deşi se află în proprietate privată.

Cristina Chira este studentă la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu“ din Bucureşti şi colaboratoare la proiectul „moNUmenteUITATE“.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Cel mai crud torționar, Nicolae Moromete: „Porc mincinos. În Republica noastră populară, pentru «nimic» nu se capătă mai mult de zece ani!“
Pe unde a trecut, torționarul Nicolae Moromete a semănat teroare, fie că a fost la Aiud, Jilava sau Vacăreşti. Neavând niciun fel de studii, el a fost subiectul unor situații de-a dreptul hilare.
image
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
În ultimii ani, în marile orașe ale României au fost amenajate foarte multe locații dedicate practicării sportului în aer liber. De cele mai multe ori este vorba despre terenuri de fotbal.
image
Admis cu 10 la Automatică. Ionuț Mihăilescu din Caracal a fost singurul decar din 3.500 candidați. A lucrat cot la cot cu bunica exerciții și probleme
Un elev de clasa a XII-a din județul Olt este deja admis la Facultatea de Automatică și Calculatoare din cadrul Politehnicii București, cu media 10. Bunica sa a jucat un rol determinant.

HIstoria.ro

image
Olimpia, cel mai tânăr muzeu al ţării
Primul muzeu din România dedicat istoriei sportului și turismului montan a fost deschis la Brașov, în an olimpic, la „Olimpia”, în fostul sediu al Reuniunii de patinaj, clădire construită la sfârșitul secolului al XIX-lea, restaurată de Muzeul Județean de Istorie Brașov.
image
Operațiunea Barbarossa. 84 de avertizări cu privire la invazia germană, ignorate de Stalin
Pe 22 iunie 1941, Germania a invadat URSS în urma Operațiunii Barbarossa. Deși au primit numeroase avertizări din partea serviciilor de informații, Stalin și Uniunea Sovietică au fost luate prin surprindere.
image
Momentul abdicării lui Cuza: „În ochii lui n-am văzut niciun regret, nicio lacrimă”
Nae Orăşanu, om de încredere la Palat, îi comunicase principelui A.I. Cuza că „se pregătea ceva”.