„Depresia, depresiiiiia, deeeeepresia, deprrrrrrresia“ – aşa suna un exerciţiu glosolalic pe care îl încerca un psihoterapeut al celui de-al treilea val, pentru a minimiza proiecţia tabloului clinic în cazul unei tinere ce suferea de depresie.

Mai grav este faptul că Organizaţia Mondială a Sănătăţii arăta că în lume sînt diagnosticaţi peste 350 de milioane de depresivi, dintre care doar în Europa se află în jur 30 de milioane.

Cu alte cuvinte, dacă am aplica formula „Depresivi din toată Europa, uniţi-vă“, am acoperi o ţară cu o populaţie o dată şi jumătate mai mare decît populaţia României sau cît Finlanda, Danemarca, Norvegia, Irlanda şi Elveţia la un loc.

Imaginaţi-vă zgomotul acestui exerciţiu glosolalic european şi brusc cred că veţi căpăta o imagine mai clară a ceea ce este fericirea.

De fapt, se pare că şi lingvistic acoperim diferit noţiunea de fericire.

Sanscrita, de pildă, are douăsprezece cuvinte ce declină diferite nuanţe ale fericirii, în timp ce în germană nici nu e foarte clar dacă eşti „fericit“ sau ai parte doar de ceva „noroc“.

Cu alte cuvinte, spre deosebire de engleză, unde avem noţiuni diferite pentru noroc – luck şi fericire – happiness, în gemană, Glück haben: „a avea noroc“ sau Glück empfinden: „a fi fericit“ ţin, în fond, de un fel de „potriveală“, de vreme ce ambele formule vin de la termenul de gelücke, atestat pentru prima oară prin 1160 şi care însemna, evident, „potrivit“.

Şi cînd mă gîndesc că ultimii doi ani i-am petrecut în Bavaria pe care, împreună cu prietenii de la universitate, obişnuiam să o numim Bavaria Felix şi, dintr-un reflex păşunist, am tot încercat să îi învăţ „fundamental sincreticele“ cuvinte dacice: brînză, varză, barză, mazăre, prin care să îi reconectez la istorica Dacia Felix.

Desigur, aceasta nu a avut nimic de-a face cu faptul că: „Unul din zece germani a suferit în anul precedent o depresie cu o durată de mai multe săptămîni.“ (cifrele sînt oricum din 2002). Şi, sper, nici cu rata mare a sinuciderilor, de peste 10.000 de locuitori pe an, ceea ce face ca atunci cînd întîrzie trenul, în Germania pasagerii să nu mai ridice sudalme către DB, CFR-ul lor, ci, fără să mai aştepte precizarea cauzei, să bombăne mefient la adresa vreunui individ care a deraiat cu depresia lui precizia de ceasornic a trenurilor germane.

Oricum, aşa cum arăta Stefan Klein, „fiecare al cincilea german suferă cel puţin o dată în viaţă o tulburare psihică.“ Şi, dacă ar fi să aplicăm ultimele cercetări de ordin neurologic, se pare că au ceva probleme cu partea stîngă a lobului frontal.

Există însă şi antidotul. Prezenţa unor cheaguri de sînge în partea dreaptă a lobului frontal îi face pe pacienţi euforici, în aceeaşi măsură în care deficienţele în funcţionarea zonei din stînga îi face pe pacienţi depresivi.

Şi dacă tot ne aflăm destul de aproape de emisfere, acolo lucrurile stau şi mai bizar.

Este cunoscut faptul că emisfera dreaptă – sediul emoţiilor, al creativităţii, dominantă în perceperea posturilor şi a expresiilor faciale, idilică şi imaginativă – ar trebui să fie responsabilă de gestionarea stărilor şi emoţiilor pozitive.

Şi totuşi, studiile arată faptul că fix emisfera stîngă, banala emisferă stîngă, lingvistică, ordonată, aritmetică e sursa stărilor euforice producătoare de serotonină, pe seama cărora putem pune şi fericirea.

Cu alte cuvinte, faptul că România pierde anual 1% din PIB, adică 1,4 miliarde euro, din cauza tulburărilor depresive, se datorează tocmai emisferei stîngi.

Desigur, celebra definiţie dată de Julia Kristeva depresiei ca „pierdere“ nu avea nici o legătură cu registrul financiar, dar miza psihanalitică pare să fie aceeaşi: depresia, arăta Kristeva, este o pierdere impropriu gestionată, în care pacientul alimentează în continuare pozitiv imaginea celui care l-a trădat sau l-a abandonat. Depresia, însoţită de sentimente de culpă şi devalorizare, corelează orice pierdere cu pierderea propriei fiinţe, a fiinţei întregi, pentru că depresivul nu mai ştie să piardă.

Şi dacă tot vorbim despre pierderi, să luăm în calcul doar faptul că piaţa antidepresivelor în România se ridică undeva în jurul a 20 de milioane de dolari şi cred că emisfera stîngă ar trebui să ni se activeze rapid, chiar la nivel naţional.

După cum arăta într-un studiu publicat în anul 2000, în cadul Universităţii din Mississippi, Grazyna Rajikowska, în depresie, nu numai că avem de-a face cu o scădere a activităţii cerebrale, dar creierul se şi atrofiază, iar regiuni cerebrale întregi se pot micşora cu o treime. Bucuria, în schimb, şi sentimentele pozitive duc la creşterea activităţii cerebrale. Altfel spus, fericirea ne face mai inteligenţi, iar tristeţea şi episoadele depresive au exact efectul contrar.

Vorba lui Dalai Lama: „creierul este elastic, iar partea noastră de fericire se poate mări prin antrenament mintal.“

Este ceea ce vrea să sugereze probabil şi cel mai vizionat spot al anului 2013, campanie ce a adunat cam toate premiile importante de publicitate decernate anul trecut, sub denumirea de Life Beauty Sketches. Ei bine, iată că nici publicitatea nu mai este roz, ci a început, şi ea, să prezinte depresii, invitîndu-ne la „antrenamente mintale“ prin care îmbunătăţirea imaginii despre noi poate fi cuantificată în masă neuronală.

Excelentă tranzacţie: cumperi Dove, te vezi mai frumoasă, ieşi din depresie, îţi creşte masa neuronală şi iar cumperi Dove.

Desigur, nu era tocmai ceea ce ne sugera Dalai Lama, dar spotul are cel puţin 64.160.256 de vizualizări pe YouTube.

Dar ca să transgresăm registrul comercial, să tragem cel puţin o concluzie.
„Nu sînt bun de nimic. Pur şi simplu, nu merită. Viitorul meu este cenuşiu. Nu pot face nimic pînă la capăt.“ Nu. Nu este încă aceasta concluzia. Sînt doar cîţiva itemi consemnaţi în „Chestionarul gîndurilor automate“, folosit, ca şi Scala Hamilton sau BDI, în diagnosticarea depresiei.

Concluzia noastră este alta. O Europă cu 30 de milioane de depresivi diagnosticaţi, la o greutate a creierului de 1,39 kg şi o diminuare a volumului acestor creiere cu 1/3 în cazul depresiilor majore, este realmente o Europă mult mai uşoară. Nu am să fac aici calculul, tocmai pentru a vă invita astfel să vă utilizaţi emisfera stîngă a creierului şi să produceţi un pic de serotonină.

Pot doar să vă spun, ca în bine cunoscutul banc canibal: „Cu sau fără depresie, toţi oamenii sînt buni.“

Alexandra Crăciun este lector dr. la Facultatea de Litere, Universitatea Bucureşti.