Protestantismul și politica corectă

Mihai VASILESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 892 din 13 -19 mai 2021
Protestantismul și politica corectă jpeg

În America, în rîndul albilor protestanți, religia se amestecă tot mai mult cu politica. La dreapta, a fi protestant alb și în special dintre așa-numiții „evangelicals” a devenit o insignă a apartenenței la un fel de autentică naționalitate americană. Dar e mai interesant ce se întîmplă la stînga. Acolo, așa-numita „political correctness” (indiferent care au fost originile ei) a explodat într-un mod care, la o examinare mai atentă, se dovedește dator tot tradiției protestante americane. Nu contează faptul că mișcarea e promovată mai ales de oameni care și-au pierdut religia sau nu mai sînt practicanți. Ei provin adesea din familii sau din mediul protestant, iar mentalitatea și modul de gîndire aferente sînt adînc înrădăcinate.

Se remarcă, în acest sens, insistența cu care se pune accentul pe prescriptivul disciplinar și pe punitiv, obsesia de a descoperi și stîrpi păcatul și damnarea celui care păcătuiește, fără posibilitate de absolvire.

Dacă ai facut o remarcă pe care cineva o califică drept rasistă, sau homofobă, sau anti-transgender, sau islamofobă, ești denunțat cu oroare și ești deja considerat irecuperabil. Se manifestă un puritanism vehement al „vînării păcatului” și al „damnării” celui care a păcătuit. Desigur, „păcatul” era vînat și în lumea luptei de clasă, și exista și acolo damnarea prin excluziune. Dar acolo, gama de păcate era limitată. În noua lume, a politicilor identitare, însă, „puritanii” se întrec în a descoperi mereu noi păcate, se întrec în a inventa mereu alte minorități față de care se poate păcătui și alte moduri de a fi damnat. Ba transpare și un puritanism în chestiuni legate de sexualitate, asemănător celui victorian, dar luînd și forme noi. Lăsînd la o parte condamnarea justificată a „hărțuirii sexuale”, pedepsirea băiețelului care o sărută pe colega lui de grădiniță, sau a elevului care îi face un compliment frumoasei profesoare, sau a părinților al căror copil umblă in fundul gol în grădina din spatele casei sînt doar unele dintre chestiunile tipice acestui tip de puritanism. Iar obsesia păcatului, inclusiv a păcatului din fragedă pruncie, și a interpretării lui ca semn al damnării, ca semn că nu faci parte dintre cei „predestinați” să fie mîntuiți, sînt fără îndoială caracteristice protestantismului. De aici tendința ca, odată ce ai fost dovedit un păcătos, să fii izolat. Ești pedepsit prin excomunicare socială. Ești „cancelled”, adică ești anulat! Mai mult, păcatul nu poate fi ispășit și absolvit. Ai făcut la 20 de ani glume pe seama vreunei „minorități”, iar asta s-a aflat zece ani mai tîrziu, ești „cancelled” fără drept de apel. I-ai pus mîna pe genunchi vreunei colege de facultate și ea și-a adus aminte douăzeci de ani mai tîrziu, cînd ți-ai pus candidatura pentru vreo funcție importantă? Nu există nici grațiere, nici prescripție. Spre deosebire de catolicism și ortodoxie, unde un intermediar omenesc îți poate acorda absolvirea dacă mărturisești, te căiești și accepți un canon, la protestanți nu există un astfel de intermediar, chestiunea iertării este doar între tine și Dumnezeu. Pînă și la comuniști funcționa un presupus mecanism de absolvire, fals și manipulator desigur, dar exista: se inventase așa numita autocritică.

p22 wc jpg jpeg

Originea corectitudinii politice este într-adevăr de sorginte marxistă, în sensul că ideea a fost lansată de gînditori marxiști. Dar există diferențe majore față de marxism. Gînditorii respectivi au înțeles că lupta de clasă nu mai are suficiente resurse destabilizatoare în Occident și s-au concentrat pe un alt factor generator de posibile „schimbări revoluționare”. Au ales, în locul luptei de clasă, așa-numitele bătălii culturale, bazate pe diferențele dintre valorile diferitelor culturi sau ale diferitelor grupuri identitare. În trecut, IIuminismul, revoluția americană, Revoluția Franceză și apoi chiar și marxismul au avut ca element ideologic important o axiomă, și anume că există anumite valori universale, adică valabile pentru întreaga umanitate. Desigur, puteau fi valori diferite, în funcție de ideologia adoptată, dar se postula universalitatea lor. Corectitudinea politică a declarat falsă această axiomă și, mai mult, o condamnă ca sursă de oprimare – oprimare prin negarea diversității valorilor. Pare destul de clar din punct de vedere teoretic că nu prea mai e vorba de marxism, chiar dacă metodele dure și intențiile destabilizatoare amintesc de practicile marxist-leniniste și chiar de stalinism. În același timp, par să existe destule argumente pentru a susține că forma specifică și amploarea extraordinară pe care a luat-o corectitudinea politică în America au fost favorizate nu de influența comunismului, slabă totuși în SUA, ci de fundalul psihologic dominant pe care s-a construit această țară, adică mentalitatea protestanților albi. Un exemplu elocvent este pătrunderea masivă la nivelul sistemului educațional american a așa-numitei „critical race theory” (teorie rasială critică), ce își propune să combată un presupus rasism instituțional, prin postularea vinovăției oricărui om care s-a născut alb, impunerea recunoașterii acestei vinovății de la o vîrstă fragedă în școli, organizarea în universități a umilirii și demascării studenților albi ca rasiști, orice încercare a acestora de a-și nega rasismul devenind automat o dovadă a rasismului lor subconștient. Pe scurt, tactica adoptată pentru combaterea rasismului instituțional este demonizarea și, pe cale de consecință, damnarea „omului alb”. Din nou ne-am putea întreba cum se explică răspîndirea și aplicarea unei astfel de teorii într-o societate care fusese remarcabilă prin flexibilitate și pragmatism și ostilă exceselor ideologice.

Din nou, răspunsul ar putea fi influența mentalității protestante. Societatea americană, la nivelul elitei și al instituțiilor, s-a format pe baza mentalității protestante a onestității, disciplinei, hărniciei și responsabilității individuale. Este larg acceptată legătura dintre aceste valori și succesul de pînă acum al Americii, și de aici prestigiul și autoritatea acestei mentalități. Dar mentalitatea (și, de fapt, teologia) protestantă insistă și pe noțiunile de guilt (vinovăție), sin (păcat), original sin (păcatul originar), punishment (pedeapsă) și damnation (damnare). Destabilizatorii s-au folosit exact de aceste aspecte ale unei mentalități cu mare autoritate, pentru a inculca sentimente de vinovăție absurde, pentru a impune ideea păcatului originar de a fi alb, a impune pedepse pentru păcate inventate și a face acceptate acte de damnare colectivă pentru aceste păcate. Este vorba de o falsificare și o deturnare a unor elemente ale protestantismului, familiare și influente în conștiința multor americani și, astfel, cu o mare putere de pătrundere.

Este elocvent și faptul că propovăduitorii cei mai habotnici ai corectitudinii politice sînt, de fapt, mai puțin interesați de măsuri practice care să amelioreze situația minorităților. Sînt mai preocupați să demonizeze, să descopere mereu noi păcătoși și noi surse de păcat și să se excomunice între ei, adică în rîndurile elitei albe. Într-un fel, s-ar putea spune că toată mișcarea este atît de evident promovată mai ales de o elită albă, de sorginte protestantă (chiar dacă membrii ei pot fi atei), încît oameni de stînga de modă veche, ca Noam Chomsky, n-au ezitat s-o califice din start drept o diversiune. Și n-ar fi exclus ca alți oameni de stînga, dacă sînt consecvenți, s-o declare peste cîtva timp drept încă o formă de „white supremacy”. Ar putea ajunge să predomine opinia că e vorba de încă o umilitoare și contraproductivă manifestare de „white supremacy” față de cei somați să se vadă, în primul rînd și mai presus de orice, ca minoritari și ca victime. O opinie, să recunoaștem, nu lipsită logică.

Mihai Vasilescu este jurnalist, stabilit la Londra.

Foto: wikimedia commons

1025 21 Iamandi jpg
Business as usual
Poate că britanicii, spre deosebire de alte nații mai versatile, mai cameleonice, au exercițiul normalului.
VJ jpg
La aniversară. Valeriu Jereghi în spațiul filmului european
Creator a 19 filme ca regizor, 21 și ca scenarist, opt ca director de imagine și unul ca producător, a fost și actor în patru filme.
1014 23 jpg
„Probabil cel mai aşteptat album rap din ultimii zece ani” – G.P. VOLCEANOV în dialog cu PHUNK B –
Prima mea casetă de hip-hop românesc a fost Familiarizează-te de la La Familia, în 2001, septembrie, de ziua mea, la 7 ani.
p 21 WC jpg
Digital și analogic
Dincolo de sensul intrinsec al unui cuvînt sau al unei expresii, mai există unul, extrinsec, care rezultă din relația acestora cu contextul.
1013 23 Miru fotosoto jpg
„De ce iubim femeile MCs” (II) – G.P. VOLCEANOV în dialog cu MIRU
„Mi-ar plăcea măcar la Conservator, fiind de specialitate, să fie o materie legată de rap.”
image png
Trasul de șireturi
Dar nici cel din urmă nu se oprește vreodată din citit. Nu va declara niciodată că nu mai are nevoie de cărți.
1010 22 coperta jpg
image png
Hoțul de timp
Ei se fortifică în interiorul iluziei de a „avea în mînă accelerarea sau încetinirea călătoriilor la graniță, nu cea geografică, ci cea a veșniciei”
image png
Solidaritatea de aparență
Grație coincidenței onomastice, își însușise fără jenă „faptele de vitejie” ale acestui fotbalist sîrb; și-i mersese de minune pînă să fie descoperit.
image png
Iarna pe uliță
Psihic, însă... mi se pare că e invers.
image png
Privirea ca formă de gîndire în arta lui Marin Gherasim
Preocupările teoretice ale pictorului se manifestă de timpuriu.
p 21 Heinrich B”ll jpg
Dragostea tăiată la montaj. Heinrich Böll despre doliul Germaniei
Dar nu la asta se gîndea Heinrich acum: el se gîndea la speranța care luminase o clipă chipul mamei, numai o singură clipă, dar știa că o clipă înseamnă mult.
index jpeg 7 webp
Ce a căzut, de fapt, în 1989?
Ce nu știm este dacă această situație va dura. Experiența ne arată că omul nu poate trăi fără narative și că istoria la un moment dat se repetă.
pata umana jpg
Pata umană. Despre intoleranță și mizantropie
„Ignoranța nu este un vid, este un preaplin de scenarii și de certitudini.”
p 23 jpg
p 22 Dimitrie Cantemir WC jpg
Cantemir – confluenţe culturale şi aculturaţie
Cel care făcea această observaţie vorbea în bună cunoştință de cauză, sugerînd una din componentele procesului de aculturaţie.
p 22 jpg
Întotdeauna tu, niciodată eu sau despre violența invizibilă
Termenul de „violență psihologică” este intrat de puțini ani în vocabularul colectiv și conștientizat ca fenomen care se petrece și la care am fost și sîntem expuși fără a ne da seama.
987 23 Volceanov jpg
„De ce iubim femeile MCs” – G.P. VOLCEANOV în dialog cu GANI (partea I) –
Cel mai important e să fii true şi pasionat pînă la capăt.
982 22 Lepenies jpg
Muncă intelectuală
Munca intelectuală a lui Martus/Spoerhase e o carte foarte interesantă și plină de învățăminte.
p 23 jpg
În aerul firav al Globului
Ce lecție transfiguratoare despre puterea teatrului este acest spectacol! Și totuși, care Ioana? Ioana pitit/ă în fiecare din noi, care-și dorește să fie ascultat/ă, recunoscut/ă și acceptat/ă. Nimic mai simplu.
980 21 Badescu jpeg
Copel Moscu și jocul de-a realitatea
Filmele lui Moscu sînt documentare ale unei lumi ascunse, a unei alter-realități adevărate, care există, dar nu este într-un mod de la sine înțeles, adică prin însuși faptul de a fi, observată și băgată în seamă.
index jpeg 4 webp
Pe scurt, despre iluzia schimbării
Cădem de acord că aceste vremuri trecute erau frumoase atît pentru fete, cît și pentru băieți.
index jpeg 2 webp
Cu iubirea în minte, cu mintea în iubire
Cînd, la rîndul nostru, iubim o anumită persoană, această iubire se poate extinde la un obiect care i-a fost drag, poate deveni o colecție de obiecte iubite de acel om sau o pasiune pentru un anumit domeniu.
Robert Harron and Gertrude Norman in The Tender Hearted Boy (1913) (cropped) jpg
Iubire "all inclusive” sau prietenie?
Ceilalți, care își investesc energia în mai multe relații, în mai multe preocupări, au de-a face cu limitele, distanța, absența și iubirea neîmpărtășită toată viața.

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.