Aharon Appelfeld, Pe neașteptate, dragoste, traducere din limba ebraică și note de Any Shilon, Colecția "Biblioteca Polirom", Editura Polirom, 2010.

Proza m-a salvat de la... sentimentalism“ – spunea Aharon Appelfeld în Povestea unei vieţi, volumul său autobiografic tradus la noi anul trecut (tot la Polirom). Iar acolo, fraza chibzuită, filtru al unei memorii înţelepte, făcea istorisirile încă şi mai dramatice în autenticitatea lor.

Sentimentalismul e, totuşi, boală grea; cînd crezi că ai scăpat de el, atunci te-nmoaie mai tare. Dovada: acest nou titlu al scriitorului israelian (septuagenar de-atunci încoace). Nu ştiu cum o fi sunînd în ebraică, dar, în română, Pe neaşteptate, dragoste e o formulă astenică, teatrală, cu ifos melancolic şi ceva clăbuc de soap opera.

Culmea e că, tocmai sub un asemenea titlu, stă o poveste despre regăsirea autenticităţii. Ernest, evreu din Cernăuţi, are acum 70 de ani, buletin de Ierusalim, manuscrise pe care nu vrea să le publice şi o depresie plenipotenţiară. Suferă de pe urma unui cancer recent, dar şi a unei tinereţi odioase, de comisar sovietic „pentru probleme evreieşti pe regiune“, poziţie din care reuşise să lucreze cu temeinicie stalinistă împotriva sa şi a alor săi. De asta şi scrie acum – ca să înţeleagă ce n-a vrut atunci să vadă, să salveze ce i-a mai rămas din suflet.

Celălalt personaj, menajera lui Ernest, îi simte suferinţa şi intervine strategic cu supă de legume sau clătite cu brînză şi stafide, iar în general, cu bunătatea senină a „omului care crede“. Treptat, fiecare intră în visele celuilalt şi amîndoi ajung să se întîlnească pe terenul unei credinţe patriarhal-ţărăneşti, coborîtă din vremurile cînd veşnicia învăţa să se nască la sat.

O romanţă de post îndulcind, curat şi simplu, amărăciunea unei istorii neguroase.