Andrew Davidson, Gargui, traducere din limba engleză de Teodor Fleşeru, Editura ALLFA, 2009.
 

El e internat la pavilionul de arşi, ea – la psihiatrie, în acelaşi spital. El e acum „versiunea în carne şi oase a Infernului lui Dante“, ea a tradus în germană Infernul lui Dante, pe la 1335. El e convins că acum o vede prima dată, ea îl ştie şi îl iubeşte de 700 de ani. El e un fost pornograf dependent de narcotice, sex şi cărţi, un ateu cinic, răpitor pînă mai ieri, monstruos la înfăţişare azi; ea sculptează monştri în piatră (garguie) şi povesteşte ca o Şeherezadă „lucruri imposibile întîmplate la date posibile“. Istoriile ei fac indecidabilă ambiguitatea între schizofrenie şi trăirea mistică, între mintea sisi şi sufletul sisific, dar fascinează continuu, ţesînd mistere şi coerenţe transmundane, transtemporale, în rama unui love story sofisticat şi stufos.

Pe scurt, Gargui merită să fie un best-seller. Răspunde multor gusturi şi nu face nici un rău literaturii, iar ingredientele lui (romanţă angelică, horror naturalist, thriller medieval, gotic, para-, psiho- etc.) sînt manevrate de un autor (canadian, debutant, harnic în documentare şi deloc grăbit cu textul) pentru care o carte de succes trebuie să fie, în orice caz, una atent şi inteligent meşteşugită.

Tocmai de aceea, la o eventuală reeditare – perfect probabilă, mă gîndesc – a acestei versiuni româneşti, ar fi binevenită remedierea cîtorva erori, fie de tipar (pe final, tot ce ţine de „moarte“ devine „mo-rte“), fie terminologice (de pildă, acele „oportunităţi“, „locaţii“ sau „standuri“ care strică aerul de epocă al cîtorva secvenţe medievale).