Festivalul de Literatură şi Traducere de la Iaşi s-a încheiat. Timp de cinci zile, Iaşiul s-a transformat într-un oraş literar, cu un public curios şi numeros, cu invitaţi români şi străini, încîntaţi de această primă ediţie care s-a dovedit un pariu cîştigat. Iată cîteva impresii de la participanţi.


● Adela GRECEANU, scriitoare şi jurnalistă

Fata care vindea la cafeneaua din Casa FILIT, auzind pe cineva spunîndu-i unui amic „Mai dă-mi, te rog, o ţigară. Sînt un cerşetor de ţigări!“, a spus „Avem şi un cerşetor de cafea, e acolo, în public, Emil Brumaru!“ În această mică poveste cred că se pot citi destule despre FILIT. Se poate citi că există la Iaşi un public dornic să vină la întîlniri cu scriitorii, se poate citi că festivalul a fost construit şi cu ajutorul unor cititori entuziaşti, se poate citi că Iaşiul merita să aibă acest festival. M-au impresionat multe zilele astea la FILIT. M-au impresionat voluntarii, despre care am aflat că au dat concurs – se pare că s-a încercat chiar să se intre cu pile la voluntari! Erau peste tot, mereu prompţi, mereu atenţi dacă e totul în ordine. M-a impresionat cum a fost organizat biroul de presă – George Onofrei şi Florin Irimia ştiau exact ce invitaţi avem şi la ce oră trebuie să ajungă la studioul Radio România Cultural, nici n-am simţit că muncesc, deşi am avut zilnic, cu excepţia sîmbetei, emisiuni în direct. M-a impresionat că FILIT a ocupat Iaşiul, cu bannere plasate pe clădirile mari, cu afişe imense la tot pasul. M-a impresionat că majoritatea scriitorilor şi traducătorilor cu care am vorbit erau mulţumiţi, chiar entuziaşti unii dintre ei – şi se ştie ce cîrcotaşi pot fi scriitorii români. Or fi fost şi nemulţumiţi, nu zic nu, dar eu una nu i-am întîlnit. Au fost destui care au cîrcotit şi au cobit – cum a zis Florin Lăzărescu –, chiar înainte să înceapă festivalul. Eu am fost în extrema cealaltă. Şi m-am bucurat foarte tare că s-a pus accent, de la prima ediţie, pe traducere. Sper că astfel, cu timpul, FILIT va media relaţii între scriitori români şi editori străini – au fost aici cîţiva (Jean Mattern de la Gallimard, suedezul Ingemar Nilsson de la 2244), asumîndu-şi şi rolul unei agenţii literare. Acum, cel mai important lucru este ca FILIT să continue cel puţin la acelaşi nivel şi pentru multă vreme de-aici încolo. Numai aşa e posibilă normalitatea. 

● Eli BĂDICĂ, jurnalistă

Înainte de a pleca duminică noapte de la Iaşi spre Bucureşti, un domn s-a apropiat de mine pe cînd fumam o ţigară şi, printre altele, m-a întrebat cum mi s-a părut oraşul. Am înlemnit. Mi-a observat ezitarea şi, cu uimire, mi-a spus: „Aşa-i că n-aţi apucat să vedeţi nimic?“ Am rîs, confirmînd şi adăugînd că am văzut mare parte din evenimentele din cadrul FILIT. De aceea eram acolo.

Aşadar, pentru prima dată la Iaşi, voi asocia probabil mereu oraşul cu literatura de cea mai bună calitate şi, implicit, cu FILIT. Şi, dacă stau bine să mă gîndesc, cred că tocmai am făcut un mare compliment triadei Dan Lungu, Florin Lăzărescu şi Lucian Dan Teodorovici, „părinţii“ festivalului, căci ce îşi pot dori mai mult decît ca toţi cei care au fost acolo să pună semnul egalităţii între Iaşi şi FILIT?

Cumva, zilele s-au scurs cu viteza luminii, într-un colţ din Moldova. Pariul făcut de către organizatori a fost cîştigat încă din prima zi. Casa FILIT era împînzită de jurnaliştii care abia se instalau, de scriitorii români care zîmbeau şi purtau discuţii aprinse, de autorii străini care erau surprinşi că naţionalitatea scriitorilor invitaţi era atît de variată şi cărora nu le venea să creadă că sînt la prima ediţie a festivalului, de traducătorii care se simţeau onoraţi să fie, în sfîrşit, puşi pe aceeaşi treaptă cu autorii, de voluntarii care aveau grijă să fie totul în regulă, de organizatorii care deja făcuseră „legămînt“ cu telefoanele, care le-au devenit extensie a propriului corp în următoarele zile.

FILIT intrase în viaţa tuturor ieşenilor, căci nu puteai face doi paşi fără să vezi clipul de promovare al festivalului sau vreun afiş despre acesta. Liceele, universităţile, institutele culturale, teatrele, Opera, Ateneul, pînă şi mall-urile şi alte clădiri şi instituţii puncte-cheie ale oraşului au fost luate cu asalt de către scriitori, traducători, critici literari, jurnalişti, editori, manageri culturali. Întîlnirile au fost care mai de care mai savuroase – iniţial, cele cu liceenii mi s-au părut cele mai inspirate, elevii dovedind că au un spirit critic destul de bine dezvoltat, dîndu-mi speranţă pentru viitor, pentru că se vedea că serveau literatură contemporană (!) pe pîine şi adresau întrebări atît de minunate, că mă complexau. Apoi, asistînd la evenimentele intitulate „Scriitorii în centru“, am devenit dependentă – fiind un cititor împătimit, avînd idolii tăi într-ale literaturii, ce ai putea să vrei mai mult decît să ajungi într-o sală în care scriitorii tăi favoriţi să citească, să povestească cîte în lună şi-n stele, să răspundă la tot felul de întrebări şi să dea, răbdători, zeci, sute de autografe? FILIT-ul nu se poate rezuma, nu poţi pune într-o mică tolbă toate evenimentele deosebite şi toate poveştile adunate. Însă se poate vorbi despre atmosfera faină, despre solidaritatea dintre toţi actorii scenei literare (de aici sau de aievea), despre cît de frumos este să mergi pe stradă, grăbit să ajungi la o întîlnire şi, la coada de la chioşc, să dai peste un scriitor pe care l-ai citit pînă ce literele paginilor s-au şters. Sau despre cît de interesant este să porţi discuţii literare la cafeaua de dimineaţă de la hotel cu oameni pe care nu i-ai mai văzut în viaţa ta. Sau despre cum a fost posibil ca, la o ţigară, să schimbi cîteva vorbe cu un Andrei Kurkov, un David Vann, un Andrew Cowan, un Jan Koneffke, un François Weyergans ş.a.m.d. Sau despre cît de mult regreţi că s-a terminat maratonul literaturii de la Iaşi. Ori cît de mult îţi doreşti să vină ediţia a doua. Alegeţi voi. 

● Elena BORRAS, traducătoare

Acum cîteva luni, am primit un e-mail în care Lucian Dan Teodorovici mă întreba dacă aş vrea să ajung şi eu la prima ediţie a Festivalului de Literatură şi Traducere de la Iaşi. Am acceptat imediat – şi asta e deja ceva extraordinar, pentru că eu nu prea îmi fac planuri cu luni de zile înainte. Şi iată că timpul a trecut şi a venit momentul să plec. M-am urcat în tren de la Bucureşti spre Iaşi, foarte bine dispusă, dar fără prea multe aşteptări, căci mă gîndeam că la prima ediţie a unui festival sînt şanse să fie destul de haotic şi că, oricum, publicul pentru acest tip de evenimente e unul limitat. M-am înşelat complet.

Ceea ce nu ştiam era că mă duc la un festival croşetat în detaliu. Un festival în care fiecare mişcare e gîndită şi are un motiv pentru care este aşa, în care voluntarii şi organizatorii au avut multă grijă atît de invitaţi, cît şi de public. Noi, traducatorii de literatură, avem în general un rol foarte frumos pe harta literară, dar uneori destul de incomod. Sîntem (şi aşa trebuie să fim) invizibili, deşi sîntem magicienii care îi fac pe cei cu numele scris frumos pe copertă să vorbească în multe limbi. Nu vreau să mă plâng de acest fapt, pentru că cea mai mare bucurie e atunci cînd cineva îţi citeşte o traducere şi nu-şi dă seama că, de fapt, nu a fost scrisă în limba respectivă.

Zilele astea, pentru prima dată, am simţit că traducătorul nu a mai fost doar şoarecele de bibliotecă ascuns în peşterea lui. La FILIT am avut mai multe întîlniri cu publicul şi cu scriitorii. Pentru mine, cea mai remarcabilă a fost aceea pe care am avut-o la Universitate, cu studenţii şi profesorii de la Traductologie. M-a bucurat (şi, desigur, m-a surprins) să văd atît de multă lume în sală, lume care a şi rămas, deşi discuţia noastră s-a prelungit, lume care nu a fost neapărat foarte participativă, dar care a ascultat atentă şi interesată. După fiecare eveniment a venit cineva din sală la mine ca să mă întrebe ceva, să ceară un sfat sau, pur şi simplu, să-mi mulţumească pentru munca pe care o fac. Prin nu ştiu ce reţetă magică, organizatorii au reuşit să stîrnească interesul publicului. O dovadă clară este că vineri a fost o zi liberă la şcoală, ca să poată ajunge tinerii la evenimente. Culmea este că au ajuns (deşi era o zi însorită, perfectă pentru mers în parc) şi au şi participat la evenimente! Acesta a fost, de fapt, secretul: publicul a fost adevăratul protagonist al festivalului şi a răspuns pe măsură. 

pagină realizată de Marius CHIVU 

Foto: R. Susanu