Potopul singurătății

Publicat în Dilema Veche nr. 841 din 23 - 29 aprilie 2020
Potopul singurătății jpeg

● Valentina Șcerbani, Orașul promis, Editura Tracus Arte, 2019.

„Poezia e prima formă de a povesti istoria. E prima formă de a-i învăța pe copii să vorbească. Poezia e ceva ce poate să-ți placă, să te facă să suferi sau să iubești, fără să o înțelegi sau explici. Are melodie și ritm, are inimă. Pentru mine, discursul poetic e cel mai potrivit pentru a spune o poveste sumbră. Chiar și mizeria poate fi melancolică în poezie”, spunea prozatoarea basarabeană Valentina Șcerbani (n. 1988), într-un interviu recent pe blog-ul de literatură DLITE al Institutului Goethe, despre romanul său de debut. „Visele sînt ca niște articulații pentru corpul romanului, au conținut și amprentă emoțională. Pentru mine sînt importante, pentru că, de cele mai multe ori, un vis scurt poate comunica mai mult decît o realitate lungă. Sînt ca niște concentrații nervoase, durează puțin, dar sînt foarte intense. În plus, visul este întotdeauna atrăgător, pentru că e inexplicabil”, mai spunea tînăra prozatoare explicînd natura relativ neobișnuită a prozei sale.

În fond, Orașul promis pare genul de novella poematic gotică pe care ar fi scris-o Bacovia după ce ar fi vizionat filmele neorealismului italian. Ingredientele stilistice ale prozei Valentinei Șcerbani sînt cumva familiare și, totodată, bizare, iar romanul se citește ca-ntr-un vis în care recunoști cîte ceva cu senzația amestecată de plăcere și disconfort. Multe lucruri par stîngăcii, dar așa ne apar și în vise, așa cum descrierile minuțioase, laolaltă cu elementele inexplicabile, țin tot de natura supra-realistă a visului. Romanul este construit ca un poem în transă și te acaparează cu atmosfera lui deopotrivă sumbră și fascinantă.

Ca subiect, pare un altoi noir de Dickens, Poe și Cehov cu un omagiu adus lui Márquez: o femeie aflată pe moarte își lasă fiica, printr-o procură, în grija celor două surori care trăiesc singure într-o casă enormă dintr-un oraș cam pustiu și izolat, situat deasupra unui rîu și cu o geografie ciudată, unde ploaia de toamnă nu se mai oprește. Fata, pe nume Ileana, care își povestește însingurarea și singurătatea, ajunge în grija mătușilor ei, după ce inițial fusese lăsată în grija unei alte femei. Nu și-a văzut mama de multă vreme și romanul începe cu visul premonitoriu al morții acesteia, o perspectivă ce nu pare să le afecteze pe cele două mătuși, Maria și cealaltă (așa cum apare, fără nume), care oricum nu se aflau în relații bune cu sora lor, de moștenirea lucrurilor căreia se bucură din plin (vezi și fragmentul de mai jos).

Toate femeile sînt exponentele singurătății: mama fetei a fost părăsită de bărbat și acum se află pe moarte („mama a visat dintotdeauna la o tinerețe care nu i-a aparținut cu adevărat niciodată”), Ileana crește printre străini, înstrăinată de tată și, în curînd, orfană de mamă, Maria este o văduvă consolată doar de caii rămași de la soț („posedată de o anumită răzbunare, o aranjare a lucrurilor de mult scăpate de sub control”), iar cealaltă, nevrotică, și-a părăsit bărbatul fiind gravidă cu o fată ce acum zace bolnavă. Este o lume a femeilor singure și nefericite, cumva damnate (alte două femei, personaje pasagere în roman, mor în circumstanțe nelămurite), delăsate de viață și apăsate deopotrivă de soartă și de ploaia rece necontenită care macină, mucegăiește, inundă, dezintegrează treptat această casă Usher rusească, omorînd caii bolnavi din grajd și lăsîndu-le pe femei fără apă, fără radio, apoi fără curent și, în cele din urmă, fără provizii (situație, inclusiv stilistic, asemănătoare scenariului, de data asta cu bărbați, din filmul The Lighthouse, regia Robert Eggers).

Relatarea, uneori însoțită de elemente grafice, și în retrospectivă – nota bene! – a Ilenei („am îmbătrînit rămînînd copil”), fata abuzată de mătușile ei care „miroseau a sare iodată” și cu o încercare eșuată de a fugi din orașul izolat înainte de venirea iernii, este deopotrivă apăsătoare prin atmosfera coșmarescă și poetică prin senzorialitate și lentoare. Visele ei întunecate, în acord cu urgia potopului blînd și cu mediul rece din casa rîncedă („mirosul de mucegai se strecura chiar și în vise”), se împletesc minuțios cu amintirile vieții alături de mama ei, cu dorul față de un tată mai degrabă necunoscut și, mai ales, cu descrierile minuțioase ale peisajului lacustru și ale decorului casei cu camere înțesate de obiecte („muzeu al singurătății”). Cu simțurile încordate la maximum de tristețe și dor, precoce, cu o imaginație hrănită de revistele și cărțile pe care le citește tot timpul, Ileana se retrage din izolare și mai adînc, în lumea ei, unde vede în detaliu și visează enorm, descrierile și percepțiile ei fiind foarte vizuale și de o exactitate aproape fantastică. Pe spații mici, vocea deznădăjduit-melancolică a Ilenei este blecheriană.

Deși destule elemente și informații disparate lasă să se înțeleagă că totul se petrece într-un oraș de la marginea fostului imperiu sovietic, în deceniul de după prăbușirea comunismului, marcat de traume sociale (emigrație, sărăcie), romanul pare mai degrabă plasat într-o geografie și un timp ieșite din istorie, singurătatea, boala și ploaia necontenită fiind manifestările (blestemul?) unei lumi ieșite din matcă, ce-și continuă marșul mecanic, ispășind un păcat ancestral. Astfel, dimensiunii onirice noir a narațiunii i se adaugă și una alegorică. Orașul promis (de către mamă) este iluzie și deșertăciune, așa cum o vizitatoare a casei, comis-voiajor misterios, îi spune fetei: „ceea ce trăim acum peste ani nu va fi decît un vis, în cel mai bun caz, pentru că istoria e un vis care ne lasă răni, dar încă nu ne învață”.

Cu acest mic și straniu roman de atmosferă onirică, ambițios în premise, cu destule stîngăcii, dar și cu multe oaze de frumusețe sumbră, experimental pe alocuri, vag alegoric, poetic de la un capăt la altul, Valentina Șcerbani debutează mai mult decît promițător.


p16 jos jpg jpeg

Orașul promis (fragment)

După cîteva glume deocheate, cealaltă a pus pe masă o valiză. A desfăcut-o și a scos o mapă cu clasor și un teanc de haine. Alături, două geamantane pline cu lucruri. Maria a înșfăcat o rochie de mătase ca pielea și a pus-o pe ea. O netezea cu dosul palmei și ofta spunîndu-i celeilalte despre textura plăcută la atingere și foarte fină. Nu le văzusem niciodată atît de mulțumite. „Asta mi-o iau mie”, zise în cele din urmă Maria și punea deoparte tot felul de haine, fulare de mătase, colane și cămăși de noapte.

În tot ritualul care a urmat, cealaltă părea să-și piardă cumpătul. Maria înșfăca cele mai frumoase haine, țesăturile scumpe și accesoriile sobre, cu pietre scumpe. Deodată s-a întors spre celelalte geamantane și le-a desfăcut cu piciorul. A scos un pulover gri din mohair și i l-a arătat celeilalte. „Pe acesta îl recunoști?”, zîmbi copilărește, cealaltă îi răspunse doar „firește”. Atunci mi-am dat seama că toate lucrurile erau ale mamei. Am recunoscut fusta de lînă, puloverul din tricot, cămașa fără nasturi, sarafanul cu buzunare cargo, mănușile din piele, palonul în carouri și maleta neagră. Dintr-o traistă roz a scos cîteva perechi de chiloți și patru sutiene.

Cealaltă, cu mișcări lente și exersate, își scotea de pe picioare ciorapii de mătase ai mamei, Maria repede îi trăgea pe picioarele sale. În cel de-al doilea geamantan erau cearșafuri noi, prosoape și blănuri. Chicotind, Maria a scos o rochie neagră, cu fire lucioase, lungă, pînă în pămînt. Îi venea perfect pe corpul în formă de pară. S-a privit minute întregi în oglindă. Apoi, din același geamantan, a mai scos o pereche de pantofi eleganți din piele întoarsă cu baretă discretă ce se potriveau bine cu rochia. Cealaltă a privit-o plictisită. Recunoșteam în gesturile ei anumite trăsături ale mamei. Îmi venea să intru și să-i smulg hainele de pe ea, să le tîrăsc prin noroi sau să le tai cu foarfeca. Pe de altă parte, îmi venea să intru și să o cuprind cu toată ființa mea, ca pe-o dovadă a existenței mamei. Clocoteam în propria deznădejde. Cred că atunci mi-ai fi zis: „Ca să nu te nenorocească, nu-ți rămîne decît s-o îndrăgești”.

Fără să vreau, am crăpat ușa mai tare.

– Sînt hainele mamei.

comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.
1035 17 The Smile Wall Of Eyes 4000x4000 bb30f262 thumbnail 1024 webp
Forme libere
Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.
Poster 4 copy 12 09 02 2024  jpg
Din S.U.A. la București: dirijorul Radu Paponiu la pupitrul Orchestrei Naționale Radio
În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra.
1034 16 O istorie a literaturii romane pe unde scurte jpg
„Loc de urlat”
Critica devine, astfel, şi recurs, pledînd, ca într-o instanţă, pe scena jurnalisticii politice şi a diplomaţiei europene pentru respectarea dreptului de liberă exprimare şi împotriva măsurilor abuzive ale regimului.
p 17 jpg
Impresii hibernale
Astea fiind spuse, Prin ierburi uscate nu e deloc lipsit de har – ba chiar, dat fiind efortul de a-l dibui chiar în miezul trivialității, filmul e o reușită atemporală, care s-ar putea să îmbătrînească frumos.

Adevarul.ro

image
Cât câștigă pe zi o manichiuristă din București: „Cât faci tu într-o zi, eu fac în aproape o lună"
Sunt tot mai multe fete care încearcă să-și îmbunătățească situația financiară și încep să facă cursuri pentru a deveni manichiuriste profesioniste. Unele dintre ele au parte de noroc, ajungând să câștige mii de lei pe zi. Este și cazul Izabelei.
image
Un șef din Poliție face legea pe șosele: șoferii băuți sau drogați merg direct în arest
Şeful Poliţiei Bihor, chestorul Alin Haniş, a declarat că agenţii rutieri vor dispune reţinerea tuturor şoferilor găsiţi la volanul maşinilor, în trafic, cu alcoolemii mari sau sub influenţa substanţelor interzise.
image
Povestea legendarului apaș Geronimo, ultimul indian care s-a predat americanilor: pe urmele sale au fost trimiși 5.000 de soldați
În martie 1886, celebrul luptător apaș Geronimo s-a predat armatei americane după ce ani de zile a dus un război de gherilă cu ocupanții, care i-au ucis familia și i-au alungat de pe pământului lor străvechi.

HIstoria.ro

image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.
image
Wall Street-ul Bucureștiului interbelic
În perioada interbelică, pe Wall Street-ul local, existau nu mai puțin de 80 de bănci, dintre care 50 erau cu dotări la standarde moderne, desfășurându-și activitățile în adevărate opere arhitectonice, care rivalizau cu City-urile marilor capitale europene.