Tot ce nu ştiaţi despre Bacovia

Publicat în Dilema Veche nr. 588 din 21-27 mai 2015
Tot ce nu ştiaţi despre Bacovia jpeg

● G. Bacovia, 111 cele mai frumoase poezii, Editura Nemira, 2015.

În familie i se spunea Iorguţ.

Numele lui real era Gheorghie Vasiliu şi a fost al cincilea copil din cei nouă (primul dintre aceştia a murit foarte mic) pe care i-au avut Dimitrie şi Zoiţa Vasiliu, un comerciant şi o casnică. La vîrsta de şapte ani, s-a îmbolnăvit de malarie, întîrziind înscrierea în clasa întîi. În convalescenţă, a fost îngrijit de bunica Paraschiva, căreia i se spunea Pachia.

Nu a fost un elev bun la învăţătură. Institutorii i-au acordat toate calificativele, de la superlativul „foarte silitor”, la îngrijorătorul „atenţie mare”. În clasele mici, a primit nota 8 la purtare, a fost corigent la limba română, geografie, istorie, elină, matematică şi ştiinţe fizico-chimice. A primit însă menţiuni şi premii pentru desen, muzică şi gimnastică. Din cauza varicelei, în clasa a patra a rămas repetent. 

Îi plăcea sportul, în special patinajul, înotul şi gimnastica. Lucra mult la bare, la paralele şi la inele. Prietenii spuneau că avea „o musculatură de atlet”.  Iubea mult porumbeii. În şcoala primară şi în liceu a crescut şi îngrijit peste două sute de porumbei din mai multe rase şi de toate culorile. Fiecăruia îi dăduse cîte un nume. Plîngea cînd vreunul se pierdea sau era mîncat de vreo pisică ori de vreun uliu.

Tot în perioada liceului s-a îmbolnăvit de zona zoster, o eczemă intratabilă derivată din malaria şi varicela netratate serios. A suferit toată viaţa din cauza acestei eczeme situate la baza nasului. „Hidoşenia ei l-a torturat pînă la nebunie pe el, care era un desăvîrşit estet”, îşi amintea un prieten.

La vîrsta de 17 ani, din dorinţa de a ajunge ofiţer, s-a înscris la Şcoala Militară din Iaşi. N-a suportat regimul de cazarmă şi, după numai două săptămîni, a evadat din internat, îmbrăcat în uniforma de cadet pe care şi-o cumpărase singur. S-a întors la liceul pe care l-a terminat după multe reexaminări, abia la vîrsta de 22 de ani, fără a-şi da bacalaureatul, obţinînd însă ca echivalent un certificat de absolvire a studiilor liceale cu media anuală de 6,43. „Anii de liceu nu mi-au părut prea fericiţi. Era prea multă asprime în şcoală şi prea puţină înţelegere”, a mărturisit poetul într-un interviu. În această perioadă dificilă din liceu, cînd era ameninţat cu repetenţia, a debutat în revista Literatorul condusă de Al. Macedonski cu o poezie semnată V. George.

La 18 ani a participat la un concurs de desen de natură patronat de Casa Regală prin Prinţesa Maria de Hohenzollern, unde i s-a acordat, în sala Atheneului din Bucureşti, premiul I cu cunună şi o medalie. Avea un talent deosebit pentru portrete şi caricaturi, din care a realizat, de-a lungul vieţii, cîteva sute pentru diverse gazete şi reviste, dar şi pentru propria sa plăcere. Culorile sale preferate, reflectate şi în poezie, erau albul, violetul, negrul, roşul („de sînge”) şi galbenul: „Pictorul întrebuinţează în meşteşugul său culorile alb, roşu, violet. Le vezi cu ochii. Eu am încercat să le redau cu inteligenţă, prin cuvinte. Fiecărui sentiment îi corespunde o culoare. Acum, în urmă, m-a obsedat galbenul, culoarea deznădejdii. Roşul e sîngele, viaţa zgomotoasă... După violet şi alb, am evoluat spre galben. Am ignorat culoarea albă, culoarea roşie. Plumbul ars e galben. Sufletul ars e galben. În manualul de fizică nu mai găsesc altă culoare. În eprubeta mea, orice reacţie chimică dă precipitat galben.”

Ca şi liceul, nici studenţia n-a fost uşoară („din viaţa de student n-aş putea spune prea multe lucruri”): a fost exmatriculat de la Facultatea de Drept din Bucureşti după şase ani în care, din cauza nefrecventării cursurilor şi a examenelor nepromovate, a reuşit să încheie doar primii trei ani. S-a înscris la Facultatea de Drept din Iaşi pe care a terminat-o cu greu şi fără a-şi da examenul de licenţă. Studenţia lui a durat de trei ori mai mult decît era termenul normal de studii în acea vreme. I s-a eliberat Cartea de avocat, dar n-a profesat niciodată. Într-un interviu de la maturitate, s-a confesat: „Îmi amintesc de ceata prietenilor mei, cu care ne adunam de multe ori într-o bojdeucă din mahalalele Iaşilor, pentru a citi versuri, a fuma ţigări şi a clădi castele, care nu s-au ridicat niciodată, nici măcar în Spania. Mulţi dintre cei care au fost odată au dispărut. Ceilalţi s-au făcut oameni cumsecade. Au ajuns avocaţi vestiţi sau profesori respectaţi.”

Ca poet, a publicat sub pseudonimele V. George şi G. Andoni. Ca publicist, a semnat cu pseudonimele A. Muste şi Gr. Mustea - Muste(a) fiind numele strămoşilor paterni ai poetului, nume a cărei primă atestare datează din vremea lui Ştefan cel Mare. Ca recenzent şi prozator, a publicat sub pseudonimele Bob, Vag şi Geo Vas. „Numele [Bacovia] eu l-am luat din dicţionarul lui Haşdeu, cum cred că va fi făcut şi Arghezi în legătură cu rîul Argeşului”, a mărturisit într-un interviu.

La vîrsta de 35 de ani, i-a apărut prima carte, volumul

sub îngrijirea lui Ion Pillat („prietenul care mi-a adunat cu de-a sila versurile”), într-un tiraj de 500 de ex. Opt ani mai tîrziu, datorită unor prieteni (printre care, cel mai important şi mai apropiat a fost vărul său Grigore Tăbăcaru), a apărut ediţia a doua a cărţii. A participat la cenacluri şi la facerea mai multor reviste literare, dar fără să se implice niciodată serios. 

În tinereţe, frecventa cafenelele, birturile, tavernele, mustăriile şi cîrciumile cu lăutari, unde îi plăcea să bea vin, niciodată bere. Era un băutor de nădejde şi un boem care nu prea dădea pe acasă. „Bacovia mai înseamnă însă şi altceva. Prescurtînd pe Bacchus în Baco, şi adăugîndu-i apoi cuvîntul latin via – calea, adică ajungi să vezi că Bacovia înfăţişează pur şi simplu Calea lui Bacchus. Pe calea aceasta am mers eu într-adevăr de foarte multe ori. De vină e şi regiunea în care m-am născut, viile de la Bacău avînd renumele lor.”

Era un bărbat scund, cu o conformaţie plăpîndă, avea ochii albaştri, iar ticul său era să-şi ciupească mustaţa. În tinereţe purtase plete blonde. Mînca puţin, bea mult şi fuma mult. Era un om timid, tăcut şi retras, „răspundea doar dacă era întrebat”, după cum şi-l amintea un cunoscut. „De obicei stau aproape toată ziua în casă. Nu mă plictisesc şi nu mă neliniştesc în singurătate. Din cauza temperamentului mi-am croit fatal o astfel de viaţă. Şi-apoi n-am fost totdeauna prea sănătos. Societatea cere mereu oameni robuşti, care să construiască cu spor pentru ea, să-i ducă mai departe rostul. Melancolia firii mele nu ar fi niciodată înţeleasă. Unii din prietenii mei îmi spun că sînt inadaptabil, că fug de oameni. Este o exagerare. Iubesc oamenii şi îi privesc cu interes prin geamul din faţa casei mele... Evit oamenii pentru că persoana mea ar aduce un fel de umbrire peste veselia lor spontană. Îi respect prea mult ca să le aduc vreo supărare.” Uneori îşi lăsa barbă (spre disperarea soţiei) şi purta mai mereu pelerină neagră. Avea o grădină destul de mare unde îi plăcea să se plimbe şi unde era vizitat de prieteni: „Cu toată satrea mea, nu sînt lipsit de prieteni. Zilnic sînt cercetat de cunoscuţi şi amici, are caută să mă distragă din apatia în care te cufundă inconştient izolarea... Cau oamenii, îmi place zgomotul lor. Ei mă cheamă, dar eu fug să nu aştern tăcere peste cheful lor”.

Scria în mijlocul naturii („deoarece operele mele sînt impresii de peisagii”), schiţînd cu creionul, pe caiete cu foi dictando, cîteva versuri pe care ulterior le relua şi le reformula, uneori vreme de mai mulţi ani, pînă ce poemul i se părea desăvîrşit. Scria greu şi, cel mai adesea, era nemulţumit. În momentele sale de depresie, voia să-şi ardă manuscrisele. Transcrierea poemelor, pe foi ministeriale, înainte de a fi trimise revistelor, o făcea cel mai adesea soţia lui. 

Nu avea o conştiinţă artistică bine definită şi considera arta „ca o recreaţie după muncă”. Într-un interviu a mărturisit: „Nu am nici un crez poetic. Scriu precum vobesc cu cineva, pentru că-mi place această îndeletnicire. Trăind izolat, neputînd comunica prea mult cu oamenii, stau de vorbă adesea cu mine însumi, fac muzică şi, cînd găsesc ceva interesant, iau note pentru a mi le reciti mai tîrziu. Nu-i vina mea dacă acest simple notiţe sînt în formă de versuri şi cîteodată par vaiete. Nu sînt decît pentru mine.” 

Nu citea foarte mult şi nu avea scriitori preferaţi: „Este interesantă atitudinea tinerilor de astăzi în căutarea formei definitive. Nu-mi place tradiţionalismul şi nici pentru modernişti n-am laude... Cît priveşte despre mine, am fost şi rămîn un poet al decadenţii, fără a pierde nici grandoarea versurilor unui Vigny. Dintre confraţi... citesc din toţi, dar nu admit pe nimeni. Deşi am citit în tinereţe pe Rimbaud, Baudelaire, Laforgue şi alţii [Verlaine, Rollinat, Jean Moréas], n-am simţit sufletul românesc vibrînd lîngă ei. Alt neam, altă vîrstă.” Comentariile criticilor literari la poemele sale i se păreau de-a dreptul fanteziste. Verbele sale favorite, conform frecvenţei din poezii, erau „plînge” şi „ninge”.

S-a căsătorit cu Agatha Grigorescu, o fată orfană de ambii părinţi încă din adolescenţă, mai tînără decît el cu 14 ani şi pe care a cunoscut-o în perioada debutului. Asta după ce în prealabil poetul avusese cu altcineva un fiu natural, nerecunoscut legal (devenit ulterior agent al Siguranţei). Biografii o descriu pe Agatha Grigorescu, absolventă a Facultăţii de Litere şi Filosofie din Bucureşti, ulterior profesoară de limba română şi ea însăşi poetă, drept o ambiţioasă fără scrupule, căsătorită cu el doar din dragoste pentru poezie. A preluat comanda familiei şi s-a ocupat de slujbele şi opera poetului, protejîndu-l şi rezolvîndu-i toate problemele. Şi-a dedicat viaţa soţului, înfiinţînd casele memoriale din Bacău şi Bucureşti, impulsionînd editarea operei sale şi organizarea unui festival care să-i poarte numele. Cei doi au avut un băiat, Gabriel, devenit ulterior custodele casei memoriale, apoi, după moartea mamei, coordonator al Cenaclului Literar „George Bacovia”. Acesta a avut la rîndul său un fiu (astăzi un medic cunoscut); a murit la un azil de bătrîni în urma unui atac cerebral. 

Îi plăcea muzica încă din şcoală, cînd făcuse parte din coruri patriotice şi învăţase să cînte la vioară. Nu era un instrumentist bun şi nici nu compunea, dar improviza melodii pe diverse texte, inclusiv pe propriile versuri: „În poezie m-a obsedat totdeauna un subiect de culoare. Pictura cuvintelor, sau audiţie colorată, cum vrei s-o iei. Îmi place mult vioara. Melodiile au avut pentru mine influenţă colorantă. Întîi am făcut muzică şi după strunele vioarei am scris versuri. Fie după note, fie după urechea sufletului, acest instrument m-a însoţit cu credinţă. Am făcut şi compoziţii pentru mine.” Cînd era singur, obişnuia să fredoneze. Privind un gramofon într-o bodegă, ar fi oftat: „Viaţa se mecanicizează mereu.” În sălile de concert ajungea rar, dar obişnuia să meargă la cinematograf şi la teatru. La împlinirea a 75 de ani, revista

i-a dedicat un număr special, conţinînd un grupaj de lieduri pe versurile sale.

A fost bolnav mai toată viaţa; eczema intratabilă i-a afectat psihicul. La vîrsta de 33 de ani a fost internat la Sanatoriul de boli nervoase din Bucureşti; la vîrsta de 47 de ani, la clinica de neuropsihiatrie Colentina, iar la 55 de ani, la clinica de neuro-psihiatrie a Spitalului Central din Bucureşti. Bolnav fiind, vreme de zece ani n-a publicat nici o poezie inedită.

De-a lungul vieţii, a avut mai multe slujbe. Din cauza boemiei sale, dar şi a bolii, îi era greu să respecte un program de lucru, cerea mereu concedii sau îşi dădea demisia. Astfel, a fost, rînd pe rînd, suplinitor şi profesor de desen şi caligrafie la Şcoala Normală/Comercială de Băieţi din Bacău, funcţionar şi ajutor de contabil la Prefectura Bacău, copist la Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice din Bucureşti (oraş în care poetul s-a mutat definitiv, împreună cu soţia sa, în anul 1933) sau şef de birou la Ministerul Muncii şi Ocrotirilor Sociale. Mărturisea într-un interviu: „De luni de zile fac anticameră şi măsor culoarele pentru un post promis de mult. Dar şi la ministerul scriitorilor şi la celelalte, locurile sînt ocupate. Ce-i aia artist, scriitor? Mi-ar conveni mai bine un post la Ministerul Ocrotirii sociale. Tot nu mă simt eu bine. Din jocul de-a poetul nu poţi ieşi niciodată teafăr. Mulţimea îşi trăieşte viaţa în felul ei, şi face bine. Cine trecee dincolo şi arde aripile, îşi scurge tot sîngele. Ce-i aceea poet? În loc de Ministerul Artelor mă îndrept spre cel al Sănătăţii. Totuna-i. Numai să fie şi acolo.” A primit, de asemenea, cîteva sinecuri: referent la Direcţia Educaţiei Poporului, bibliotecar la Ministerul Minelor şi Petrolului sau consilier la Departamentul Artelor. În a doua parte a vieţii, a fost pensionar al Societăţii Scriitorilor Români, al Casei Scriitorilor şi, în cele din urmă, al Uniunii Scriitorilor. „Nu m-am născut bogat, şi poate nu voi fi niciodată. Dacă aş avea bani mulţi, aş chema poeţii lumii în jurul meu şi am schimba astfel rostul vieţii. Pe cînd aşa, mă mulţumesc cu tăcerea.”

În timpul bombardamentelor americane asupra Bucureştiului din aprilie/iulie 1944, fiul şi soţia lui s-au refugiat în afara oraşului, la Pucioasa, dar poetul a rămas în casa familiei împreună cu o mătuşă. Nu făcuse şi nu-l interesa politica, dar începînd cu anul 1947, în plin deceniu stalinist, i s-a refuzat reeditarea operei din cauza artei sale „decadent-burgheze”. „Eu nu fac politică şi nu rîvnesc la posturi oficiale. Aş dori să fiu anarhist în domeniul esteticii, că altfel te zbuciumi în zadar.” 

În timpul vieţii a primit mai multe premii în bani - printre care şi Premiul Naţional de Poezie; ajutoare şi pensii de onoare; i s-a conferit de două ori Ordinul „Meritul cultural” pentru litere şi opere literare, acordat de Regele Carol al II-lea, ulterior şi „Ordinul muncii”, acordat de autorităţile comuniste. Numele său a apărut (la recomandarea lui Lucian Blaga, ataşat cultural al României la Berna) în ediţia din 1934 a almanahului

Opera sa a fost comentată în presă, la radio şi în cărţi de critică literară, i s-au făcut portrete, a citit în amfiteatre studenţeşti arhipline, iar poemele sale au fost traduse în antologii apărute în limbile maghiară, germană, franceză, cehă şi polonă. Spre sfîrşitul vieţii a fost reeditat şi omagiat cu fast în cadrul mai multor ceremonii şi festivităţi.

La vîrsta de 73 de ani, a înregistrat la Radio Bucureşti 28 de poezii, difuzate pe discuri de vinil (apărute în 1966 şi 1977 la Electrecord), apoi pe CD (apărut în 2005 la Editura Casa Radio, ulterior reeditat). Aceasta este singura înregistrare radiofonică a poetului - mai făcuse una cu un an mai devreme, dar banda imprimată se ştersese. Soţia sa a povestit că poetul îşi pierduse între timp dinţii şi, jenat, refuzase să mai citească. S-a lăsat, în cele din urmă, convins, dar înregistrarea (făcută acasă - pe fundalul unuia dintre poeme se aude lătratul cîinelui din curte) a decurs greu: poetul abia şi-a citit versurile, mecanic şi grăbit, extenuat (stătea rezemat de divan), cu voce slabă şi dicţie neclară. A fost dezamăgit de înregistrare: „Am dat rasol. Dar aşa o să scap mai uşor de oaspeţi. Vocea mea o să le-ajungă. Şi, trag, nădejdea, o să-i şi sperie”.

A murit la ora 8 dimineaţa, la el acasă. Diagnosticul medicului legist a fost de neoplasm vezical. A fost înmormîntat în cimitirul Şerban Vodă (Bellu), în sectorul dedicat oamenilor de artă şi de ştiinţă, iar ceremonialul funerar oficial a avut asistenţă de rang guvernamental. Comunicatul Agerpres a consemnat dispariţia „unui fruntaş al poeziei româneşti din ultimele decenii”.  În anii ce au urmat morţii sale, numele poetului a fost atribuit străzii Frăsinatului, unde se află casa memorială din Bucureşti, precum şi unei şcoli, unui liceu teoretic, unui festival de poezie şi unei universităţi, toate din Bacău.

Opera sa cuprinde şapte volume de poezie (dintre care unul postum), o carte de poeme în proză şi un mic roman „liric social” de treizeci de pagini („în proză pot să mişc membrele mai liber”). Cele mai frecvente zece cuvinte din poezia lui sînt, chiar în această ordine, următoarele: „noapte”, „mai” (cu sensul de „încă”), „toamnă”, „plînge”, „trist”, „ninge”, „veni”, „se duce”, „singur” şi „alb”.  

Pagina de autor a lui Marius Chivu aici.

***

Amurg

Trec burgheze colorate
În cupeuri de cristal –
E o veşnică plimbare,
Vălmăşag, milionar…

Şi pe publice terase
Plîng viori sentimental…
E parfum, bomboane
Şi desfrîu de lupanar…

…Dar notează-n cartea vremii
Filosoful proletar:
Greve, sînge, nebunie,
Foame,
Plînset mondial…
Pe cînd lasă-amurgul flăcări
Pe-un final ce se anunţă
Pe-un decor miliardar…

Citiţi aici un alt poem de G. Bacovia.

comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.
1035 17 The Smile Wall Of Eyes 4000x4000 bb30f262 thumbnail 1024 webp
Forme libere
Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.
Poster 4 copy 12 09 02 2024  jpg
Din S.U.A. la București: dirijorul Radu Paponiu la pupitrul Orchestrei Naționale Radio
În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra.
1034 16 O istorie a literaturii romane pe unde scurte jpg
„Loc de urlat”
Critica devine, astfel, şi recurs, pledînd, ca într-o instanţă, pe scena jurnalisticii politice şi a diplomaţiei europene pentru respectarea dreptului de liberă exprimare şi împotriva măsurilor abuzive ale regimului.
p 17 jpg
Impresii hibernale
Astea fiind spuse, Prin ierburi uscate nu e deloc lipsit de har – ba chiar, dat fiind efortul de a-l dibui chiar în miezul trivialității, filmul e o reușită atemporală, care s-ar putea să îmbătrînească frumos.

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.