Andreï Makine, Viaţa unui bărbat necunoscut, traducere din limba franceză de Vlad Stroescu, Colecţia „Biblioteca Polirom“, Editura Polirom, 2010.

Makine rămîne cum îl ştiţi. O ţine pe-a lui şi bine face. Cînd vine vorba de o ea, un el şi o izbă pierdută în peisajul mamei Rusii – te-a topit. Cînd e vorba şi de alte lucruri – că doar lumea-i largă şi plină de fenomene – are grijă să umble tot cu trăiri, nerefuzînd nici fiorul romanţios, nici pe cel cutremurător, al dramelor extreme ascunse sub Istoria mare. Pe de altă parte, fraza lui ambidextră reuşeşte – la fel ca la Julian Barnes sau Kundera, alţi „francezi“ subţiri – să ţină mereu şi un deget la tîmplă, aşa încît fiorul să te scuture şi pe gîndite.


Frumos e că acum story-ul sare de unde nu te aştepţi: iniţial, potolit, dintr-o mansardă pariziană unde un scriitor (rus, 50 de ani, 20 de ani de exil francez, marginal ca notorietate) rememorează, cu tristeţi experte, destrămarea relaţiei lui cu o jună aspirantă; ulterior, cu un zvîcnet de atlet supradopat, dintr-o odaie petersburgheză unde un bătrîn (intrat cu totul accidental în cadru) preia rolul de protagonist, istorisindu-i scriitorului viaţa lui de anonim chinuit (blocada Leningradului, iubire, izbă, gulag, azil psihiatric, muţenie, „enormitatea absurdului“, „circul negru“) – o biografie (grea, strivitoare) din „funesta paranteză sovietică“, din deceniile care (uriaşă vorbă!) „au despărţit-o pe Rusia de destinul său“. Aici e şi drama: în faptul că oamenii au avut, chiar şi atunci, o soartă.