Vocea lui Lucian Raicu

Publicat în Dilema Veche nr. 326 din 13 - 19 mai 2010
Ángeles, triunfo y elegía jpeg

L-am ascultat zilele trecute, a nu ştiu cîta oară, pe Lucian Raicu citind primele paragrafe ale eseului său despre Bacovia, „Învingătorul“ din Calea de acces. Raicu citeşte, iar soţia sa, Sonia Larian, îl înregistrează cu ajutorul unui casetofon împrumutat de la Sorin Titel, într-o după-amiază prăfoasă din anii ’80, ultimii în care cei doi locuiau încă la Bucureşti, pe Ştefan cel Mare, la numărul 17. De-afară se aude un vacarm infernal, constant, înnebunitor, care nu perturbă însă lectura şi nici tonic-jucăuşa exclamaţie din final, out of record: „Cum e? Cum e? Cum e?“. E acolo, pe Ştefan cel Mare, o zonă a geografiei literare româneşti, iar cuplul Lucian Raicu – Sonia Larian a fost, fără îndoială, unul dintre personajele duale ale acesteia; e o zonă stranie şi obsesivă ale cărei motoare „se aud“ în această înregistrare pe care am primit-o într-o după-amiază ploioasă, la Paris, în apartamentul din Rue Bargue, unde Lucian Raicu şi Sonia Larian (autoarea acelui roman extraordinar, Bietele corpuri) au locuit în ultimii ani.

„Ora criticilor nu va bate niciodată“

Nu l-am cunoscut pe Lucian Raicu altfel decît prin cărţile sale. Poate şi de asta vocea lui, pe care am auzit-o citind, pentru RFI, multe dintre cele 100 de scrisori din Paris proaspăt publicate la Editura Cartea Românească (şi multe altele care-şi aşteaptă rîndul), mă contrariază de fiecare dată. Mă contrariază tocmai pentru că o cunosc deja de multă vreme, dar nu aşa cum o aud articulată în eter, ci ca voce interioară a unor cărţi esenţiale (nu doar pentru literatură) pe care le-am citit de-a lungul timpului. E aceeaşi voce interioară care scria-spunea: „Zadarnic, ora criticilor nu va bate niciodată, cîtă vreme vor fi scriitori care să-şi aparţină lor înşile, şi critici care să aparţină tuturor scriitorilor, cîtă vreme vor exista critici somaţi să înţeleagă totul şi adevăratele sensibilităţi scriitoriceşti, răni deschise în contact dureros cu vibraţia inevitabilă a unei mîini străine“ (Critica, formă de viaţă, 1976). Acea voce care scria sibilinic, în plin ceauşism, „laşitatea evaziunii în boală, în depresiune, în incapacitate, ascunde un curaj eroic, curajul aproape dement şi totuşi atît de bine socotit, de «planificat» şi pus la punct în toate amănuntele, curajul de a se dedica numai şi numai unei opere cu totul incerte, o neobişnuită forţă a opţiunii cu şanse vagi de realizare în domeniile scrisului“ (Scene din romanul literaturii, 1985). În fine, aceeaşi voce brusc exterioară, audibilă prin această rară înregistrare privată, în care, cu puţin timp înainte de a pleca din România, Raicu vorbeşte (introducînd lucruri „căzute“ la cenzură, de pildă un citat din Caraion, şi care căzute au rămas şi în ediţia abreviată de după 1989) despre „timidul, timoratul, neajutoratul Bacovia“, dar mai ales despre poezia sa „infinit cutezătoare, nebuneşte de curajoasă, de sfidătoare, de dispreţuitoare faţă de ce ştim şi ne imaginăm că este poezia“.


Miza criticii lui Lucian Raicu pe „lucrurile ultime“ („suferinţa, dragostea, răul fizic, răul moral, moartea, miracolul, prezenţa sau absenţa lui Dumnezeu atunci cînd ar fi mai multă nevoie, absolută nevoie de el şi de intervenţia sa“ – iată-le adunate într-o scrisoare despre Ionesco) şi exasperarea faţă de „micii demoni ai literaturii“ sînt cele două tonalităţi între care joacă vocile – interioare sau exterioare – ale criticului. Vocea pare că urmăreşte nu doar paradoxala sa gîndire redată într-o frază arborescentă, dar limpede, plină de semne şi sublinieri, ghilimele şi paranteze; vocea sa, scriind despre Bacovia, urmăreşte ceva de neprins direct, ceva nedescoperit de critică pînă la el, poate pentru că nici unul dintre criticii (mari) ai lui Bacovia nu a riscat un asemenea plonjon „împotriva evidenţelor ştiute“. O voce interiorizată, însingurată (căci nu vorbeşte doar de Bacovia, ci şi despre sine), începînd oarecum teatral, declamatoriu (ca vocea lui Bergson din alt secol) ca să se retragă într-o răguşeală retorică: „Umilul ins umileşte toată ştiinţa noastră şi îşi rîde de certitudini în felul unui aventurier ce se aruncă în necunoscut fără să-i pese de riscuri... Va mai scăpa cu viaţă din această încercare, vom mai recunoaşte în el poetul? Nu-i va plînge nimeni de milă, nu va izbucni nimeni în rîs? Primejdia există... Da, o primejdie, şi nu una oarecare, ci una de moarte, însoţeşte la mai puţin de-o jumătate de pas tentativa aceasta: este primejdia nonpoeziei. Sau a ridicolului“.

Critica-formă de viaţă pe care a practicat-o la noi, ca nimeni altul, Lucian Raicu risca şi ea – prin prea apropiata şi îndelungata coabitare cu opera altuia, prin ţinerea sub ochi a acelor mişcări imperceptibile, la limita conştiinţei, a acţiunilor interioare ale personajelor, prin acea critică admirativă devenită o a doua natură a sa – ieşirea în afara criticii literare, poate, cine ştie?, tocmai pentru a ajunge în miezul ei.

„Mă gîndesc pentru nişte bani“

Mai e însă ceva în vocea lui Lucian Raicu, un lucru pe care, cu siguranţă, mulţi cititori de acum ai scrisorilor sale pariziene ar fi vrut să îl audă cu propriile urechi: umorul său cu totul particular. Se simte cum vocea lui Raicu, citind pentru noi „Învingătorul“ într-una dintre ultimele sale după-amiezi bucureştene, vibrează ironic şi autoironic, apoi se retrage îngîndurat, dar vesel, extraordinar de vesel, reluînd ce gîndise altădată şi regîndind, pentru femeia iubită şi, printr-un noroc nesperat, şi pentru noi: „Crezi că ştii ce este poezia şi constaţi că te-ai cam înşelat: «Mă gîndesc pentru nişte bani». N-ai fi crezut, ştiind ce este poezia, că vei accepta vreodată, zguduit (s.m.), un astfel de vers“. E aceeaşi voce dintr-o tonică scrisoare despre „veselul“ Cioran, alt învingător, citită, de această dată, într-un etanş studio parizian. „Rîsul filozofilor: – spune şi scrie acest unic filozof al literaturii – nu înţelegi nimic din ei dacă nu-ţi răsună în urechi.“ Să-l ascultăm şi să-l citim şi aşa pe Lucian Raicu!

comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.
1035 17 The Smile Wall Of Eyes 4000x4000 bb30f262 thumbnail 1024 webp
Forme libere
Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.
Poster 4 copy 12 09 02 2024  jpg
Din S.U.A. la București: dirijorul Radu Paponiu la pupitrul Orchestrei Naționale Radio
În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra.
1034 16 O istorie a literaturii romane pe unde scurte jpg
„Loc de urlat”
Critica devine, astfel, şi recurs, pledînd, ca într-o instanţă, pe scena jurnalisticii politice şi a diplomaţiei europene pentru respectarea dreptului de liberă exprimare şi împotriva măsurilor abuzive ale regimului.
p 17 jpg
Impresii hibernale
Astea fiind spuse, Prin ierburi uscate nu e deloc lipsit de har – ba chiar, dat fiind efortul de a-l dibui chiar în miezul trivialității, filmul e o reușită atemporală, care s-ar putea să îmbătrînească frumos.

Adevarul.ro

image
ISIS amenință să se răzbune pe Putin pentru torturarea suspecților de terorism care au ucis 137 de oameni în sala Crocus. „Asasinii” au fost bătuți, electrocuți și mutilați
Gruparea jihadistă Stat Islamic i-a amenințat pe rușii „sălbatici“ cu „masacrul” , inclusiv pe Vladimir Putin, pentru torturarea bărbaților suspectați că au ucis 137 de persoane într-un atac terorist la o sală de concerte de lângă Moscova, vineri, 23 martie.
image
Economist șef al BNR: „Nu vă mai așteptați să vă crească nivelul de trai. Sortați plasticele, mergeți mai mult cu mijloacele de transport în comun”
Economistul șef al Băncii Naționale Române. Valentin Lazea, recomandă românilor să sorteze plasticele din gospodărie și să renunțe la zborurile cu avionul, pentru a avea un nivel de trai mai bun.
image
Surpriză de proporții în dosarul tragediei de la 2 Mai: procurorii cer strămutarea cauzei. De ce nu mai au încredere în judecători
Deși, de regulă, părțile dintr-un dosar recurg la cereri strămutarea a unui proces, sperând in sentințe favorabile, de această dată Parchetul a făcut această cerere, unul dintre motive fiind acela că se fac mari presiuni din partea opiniei publice.

HIstoria.ro

image
Wall Street-ul Bucureștiului interbelic
În perioada interbelică, pe Wall Street-ul local, existau nu mai puțin de 80 de bănci, dintre care 50 erau cu dotări la standarde moderne, desfășurându-și activitățile în adevărate opere arhitectonice, care rivalizau cu City-urile marilor capitale europene. 

image
Bacalaureatul de tip nou din 1948: „Aspecte de la un examen care nu mai seamănă cu cele din trecut“
În 1948, elevii şi cadrele didactice erau puse în faţa Bacalaureatului de tip nou.
image
Cine a fost cel mai impunător reprezentant al vechii boierimi?
Tânărul Cantacuzino va urma cursurile Facultății de Drept din Paris, unde își ia și doctoratul în 1858.