Colega are curiozităţi simple. Îmi este colegă în sensul invocat des de Mircea Badea: arată bine, este tinerică şi habar nu am cu ce se ocupă. Mă aştept să o văd prin reviste glossy. Mă întreabă direct dacă nu cumva organismele modificate genetic îi pot declanşa celulita. O liniştesc cu vorbe simple, calde, colegiale. Este greu să presupun că va mînca salată verde modificată genetic, iar soia cea rea nu-i va ajunge direct în farfurie.

O altă cunoştinţă este convinsă că mulţi americani sînt obezi pentru că (se ştie sigur, nu-i aşa?) ei mănîncă numai „din alea“ modificate genetic. Îi povestesc mica mea aventură culinară din Statele Unite. Prin ’92, deci cu mulţi ani înainte de apariţia biotehnologiilor genetice, am reuşit contraperformanţa de a mă îngrăşa 9 kilograme în doar trei luni. Pur şi simplu, mîncarea din America este mult prea ieftină, gustoasă şi servită în porţii uriaşe. Cînd vezi pe mami şi tati – cîntărind împreună peste 300 de kilograme – cum îşi instalează odorul de 3-4 ani la restaurant în faţa unei farfurii cît roata carului, plină ochi cu cartofi prăjiţi asezonaţi cu maioneză, lîngă un burger stropit de vreo trei feluri de sosuri, îţi dai seama cam care este originea problemei. Pur şi simplu, porţiile sînt prea mari, iar mîncarea este prea ieftină. Ca şi benzina – dar ăsta este alt subiect.

De curînd, Parlamentul European a votat o rezoluţie care doreşte să „naţionalizeze“ decizia cu privire la cultivarea oricărui soi de plantă ieşită din laboratoarele care aplică biotehnologii. În acest moment, avizarea unui anumit soi se face la o organizaţie numită EFSA (European Food Safety Agency), în urma unor proceduri complicate, sofisticate, menite să protejeze Uniunea Europeană de plante dăunătoare publicului, naturii sau industriilor influente. Una dintre ele este cea chimică, producătoare de insecticide şi fungicide de care nu ar mai fi nevoie în cantităţile actuale. Alt grup expus este chiar cel al producătorilor europeni de hibrizi şi soiuri modificate genetic. Handicapul în domeniul biotehnologiei între Europa şi Statele Unite este serios, americanii sînt mult mai avansaţi, astfel încît eliminarea restricţiilor nu ar face decît să consolideze poziţia deja dominantă a firmelor de peste Ocean. Miza economică este uriaşă. Un singur exemplu: soia modificată genetic. Se foloseşte ca proteină vegetală în hrana animalelor de carne: găini, porci, vite. În UE, cultivarea ei este interzisă. Procedurile de avizare sînt pornite de ani buni, numai că decizia de undă verde la cultivare întîrzie. În atari condiţii, zootehniştii din Europa se văd nevoiţi să importe cam 40 de milioane de tone anual. Miza este în valoare de cca 12-13 miliarde de euro. Din ei, cam 3 miliarde ar putea să vină spre agricultura românească. Condiţiile de climă şi mediu ar permite României să cultive suprafeţe importante cu odioasa soia creată în laborator. Cea naturală – nemodificată – nu se produce pentru că randamentul ar fi foarte slab, din cauza buruienilor sau a costurilor „la impuse“ ale ierbicidelor, insecticidelor şi stropirilor repetate.

În urma votului din Parlamentul European, decizia de avizare a soiurilor modificate genetic va fi luată de la EFSA şi va fi trimisă spre statele membre. Probabil Consiliul European va fi de acord. Comisia va mormăi a nemulţumire, dar se va supune. Pasul următor va fi întărirea cu puteri executive a unor comisii naţionale care acum sînt mai mult decorative. O fi bine, o fi rău să se cultive şi în România plantele aflate acum sub embargo în Uniunea Europeană, dar importate din greu? Dacă e bine, de ce e bine? Dimpotrivă, dacă e rău, cît ar fi de rău să se cultive şi de ce? Provocare la dezbatere, la informare, la comunicare şi transparenţă. Pînă atunci, pînă cînd presa locală va fi interesată de subiect şi va încerca să colecteze informaţii de la cît mai multe „grupuri de cercetători britanici“, subiectul merită a fi cît mai clar definit. Ce înseamnă OMG-urile, cum se produc, de unde ar putea să apară eventualele riscuri? Deocamdată, atîta ştiu cu siguranţă: soia modificată genetic nu încurajează celulita.

Gabriel Giurgiu este realizator de emisiuni despre Uniunea Europeană la TVR.