Uneori ştim ce este mai bine de făcut, dar nu izbutim să punem în practică. Adesea, acesta este cazul deciziilor de An Nou. Le luăm deoarece ştim că ar fi mai bine pentru noi să slăbim, să ne menţinem în formă sau să petrecem mai mult timp cu copiii. Problema este că o astfel de hotărîre este, în general, mai uşor de încălcat, decît de urmat. De aceea, pînă la sfîrşitul lui ianuarie, majoritatea oamenilor şi-au abandonat deja angajamentele de An Nou. John Stuart Mill, în apărarea sa clasică a libertăţii, susţinea că fiecare individ este cel mai bun cunoscător şi protector al propriilor interese.
 
Dean Karlan – profesor de economie la Universitatea Yale – a examinat mai multe modalităţi de a ajuta o parte din populaţia filipineză cea mai săracă să-şi atingă scopurile. A descoperit că, asemeni oamenilor de pretutindeni, aveau dificultăţi în a rezista tentaţiei de a cheltui puţinul pe care îl aveau, chiar dacă au recunoscut că ar fi mai bine să economisească pentru un ţel care ar putea să facă o diferenţă substanţială în viaţa lor. Cînd li s-a oferit acces la tranzacţii bancare, au economisit o vreme, după care şi-au retras banii înainte de a-şi fi împlinit obiectivul. Însă, atunci cînd li s-a oferit un cont de economii care îi penaliza dacă retrăgeau numerar înainte de atingerea scopului pe care ei înşişi îl specificaseră, mulţi au ales acest tip de cont, chiar dacă dobînda obţinută nu era mai mare decît la un cont care le permitea să retragă bani oricînd vroiau. Folosirea contului care îi penaliza pentru retrageri înainte de termen i-a ajutat să îşi atingă obiectivele. Apoi, Karlan s-a orientat spre alte zone în care oamenilor le lipseşte autocontrolul. El a descoperit că, atunci cînd vor să se lase de fumat, oamenii au şanse mai mari de reuşită dacă aranjează să piardă bani în cazul în care nu reuşesc. În urma unui studiu, 30% dintre cei care riscau o penalizare şi-au atins obiectivul, în comparaţie cu doar 5% din grupul celor nepenalizaţi.
 
Karlan şi-a discutat cercetările cu colegii de la Yale. Ei s-au întrebat cum pot oferi oamenilor stimulente mai puternice pentru a se ţine de hotărîri şi a-şi atinge ţelurile personale. Puteţi găsi răspunsul lor pe site-ul pe care l-au iniţiat – www.stickK.com –, unde poţi completa un Contract de Angajament, care te obligă să-ţi îndeplineşti un obiectiv ales de tine. Apoi, ca stimulent pentru a-ţi duce la capăt angajamentul, poţi decide ce penalizare să primeşti dacă eşuezi.
 
Spre exemplu, o modalitate de a-ţi oferi un imbold puternic pentru atingerea ţintei este să te angajezi la a plăti cuiva bani dacă nu reuşeşti. Chiar mai bine, poţi alege să plăteşti o anumită sumă pentru o cauză pe care o deteşti. Dacă eşti un susţinător al protejării pădurilor tropicale, ai putea decide ca penalizarea să meargă spre o organizaţie care susţine dezvoltarea comercială a Amazonului.
 
Mai mult, site-ul face public angajamentul şi îţi permite să ai susţinători care să te încurajeze să-ţi atingi scopul, şi pe care îi vei dezamăgi în cazul unei nereuşite. Pînă acum, 45.000 de oameni au folosit stickK pentru astfel de Contracte de Angajament, cu o rată de succes – pentru cei care îşi oferă stimulente financiare – de peste 70%.
Cercetarea lui Karlan şi rezultatele obţinute cu stickK sugerează că majoritatea oamenilor, cînd gîndesc calm, realizează ce este în interesul lor, în schimb, atunci cînd se confruntă cu tentaţii imediate, nu reuşesc adeseori să se ţină de planurile lor. Spre exemplu, varietatea de maşini de joc electronice şi jocurile de noroc online disponibile fac dificilă oprirea „jucătorilor patologici“, chiar dacă sînt conştienţi că pierd mai mult decît îşi permit. Ca rezultat, mulţi dintre ei se ruinează financiar, cauzînd mari suferinţe familiilor. Unii decad pînă la crimă pentru a-şi plăti datoriile. Ar putea un contract de angajament să-i ajute pe aceştia să se oprească?
 
În ultimii doi ani, aproape toate jocurile de noroc din Norvegia au necesitat folosirea unui card electronic. Banii lichizi sînt interzişi. Cardul permite guvernului să impună limite zilnice şi lunare asupra sumelor pe care jucătorii le pot pierde la maşinile de joc electronice. Această abordare pare paternalistă, şi poate că aşa şi este, dar poate fi, de asemenea, susţinută din perspectiva faptului de a preveni oamenii să-şi lase copiii săraci şi să devină – într-o ţară precum Norvegia, care are un sistem de asigurare a nevoiaşilor – o povară pe umerii statului. În plus, cardul le oferă şi jucătorilor posibilitatea de a-şi stabili propriile limite. Ei pot limita cîţi bani să cheltuiască sau cît timp vor petrece la o maşină de joc. Acesta nu reprezintă paternalism, ci o încurajare de a se opri şi a reflecta.
 
Ideea de a oferi jucătorilor de noroc opţiunea de a-şi pune propriile limite înainte de începerea unei sesiuni de joc începe să se răspîndească în întreaga lume. Pe lîngă Norvegia, există – în diverse forme – în Suedia, Noua Zeelandă şi în provincia canadiană Nova Scotia.

Comisia de Productivitate a Australiei a efectuat recent un studiu al valorii unor astfel de sisteme de preangajament. A estimat costurile sociale anuale ale jucătorilor patologici din Australia la 4,7 miliarde de dolari şi a recomandat introducerea de sisteme de preangajament voluntar pentru maşinile de joc electronice. Guvernul, la presiunile unui membru independent din parlament, pe al cărui sprijin se bazează, a promis acum că va implementa recomandările principale ale Comisiei.

Procesul uman de luare a deciziilor este complex. Pe cont propriu, tendinţa noastră de a ceda în faţa tentaţiilor pe termen scurt, şi chiar a dependenţelor, poate fi prea puternică pentru planificările noastre raţionale, pe termen lung. Dar cînd tentaţiile nu sînt prezente imediat, putem ridica bariere care să facă mai puţin probabilă cedarea noastră, atunci cînd ele vor reveni. A şti că ne putem controla propriul comportament ne oferă toate şansele de a o face.

Peter Singer este profesor de bioetică la Universitatea Princeton şi profesor laureat la Universitatea Melbourne. A scris, printre altele, volumele Practical Ethics, One World şi, recent, The Life You Can Save.

Copyright: Project Syndicate, 2011
www.project-syndicate.org

traducere de Patricia MIHAIL