Acum trei ani, pe 25 septembrie 2008, cînd criza financiară lovea din plin economia mondială, preşedintele Sarkozy a ţinut la Toulon un discurs memorabil. Acela a fost, cred, cel mai bun discurs al unui lider politic major despre criza economică actuală. Mi-am amintit de el zilele trecute, citind intervenţia pe care preşedintele francez a avut-o anul acesta, pe 31 august, în cadrul anualei Conferinţe a Ambasadorilor Franţei de la Élysée. Rămînînd convins că Sarkozy din 2008 era mult mai bun şi mai percutant decît Sarkozy din 2011, redau mai jos un fragment amplu din ceea ce preşedintele francez afirma în urmă cu trei ani. Relevanţa acestor cuvinte mi se pare neştirbită şi astăzi. Sublinierile îmi aparţin. 

„Generaţia care a învins comunismul visa la o lume în care democraţia şi piaţa rezolvă toate problemele omenirii. Visa la o globalizare fericită, care învinge sărăcia şi războiul. Acest vis începuse să devină realitate: frontierele s-au deschis, milioane de oameni au fost scoşi din mizerie, dar visul a început să fie frînt de reîntoarcerea fundamentalismelor religioase, a naţionalismelor, a revendicărilor identitare, a terorismului, a dumping-ului, a delocalizărilor, a derivei finanţelor mondiale, a riscurilor ecologice, a perspectivei epuizării resurselor naturale, a spectrului foametei. 

Un anumit fel de globalizare a fost realizat printr-un capitalism financiar care şi-a impus logica în întreaga economie şi a contribuit la pervertirea acesteia. Ideea unei pieţe atotputernice, care nu trebuie contrazisă prin nici o regulă, prin nici o intervenţie, a fost o idee proastă. Ideea că piaţa are întotdeauna dreptate este o idee proastă. Pe parcursul mai multor decenii, s-au creat condiţiile în care industria a intrat sub dominaţia logicii rentabilităţii financiare pe termen scurt. 

Am ascuns tot timpul riscurile cele mai mari pe care trebuia să le asumăm pentru a obţine randamente exorbitante. Am implementat sisteme de remuneraţie care forţează operatorii economici să asume riscuri tot mai mari. Ne-a plăcut să credem că trecerea sub tăcere a riscurilor duce la dispariţia lor. Am lăsat băncile să speculeze pe piaţă, în loc să îşi îndeplinească adevărata menire, aceea de a mobiliza economiile în beneficiul dezvoltării economice, şi să analizeze riscul creditului. Am finanţat mai degrabă speculatorii decît antreprenorii. Am lăsat fără nici un control fondurile speculative. Am obligat întreprinderile, băncile şi companiile de asigurări să înscrie activele în conturile lor la valoarea pieţei, care creşte şi scade ca urmare a speculaţiilor. Am impus băncilor reguli contabile care nu oferă nici o garanţie pentru buna gestionare a riscurilor şi care, în caz de criză, contribuie la agravarea situaţiei, şi nu la amortizarea şocului. A fost o nebunie al cărei preţ se plăteşte acum. 

Sistemul în care cel care e responsabil pentru un dezastru pleacă cu o paraşută de aur, sistemul în care un trader produce băncii sale pierderi de 5 miliarde de euro şi nimeni nu bagă de seamă, sistemul în care se cere unei întreprinderi un randament de patru sau de cinci ori mai mare decît creşterea economiei reale – acest sistem a crescut inegalităţile, a demoralizat clasa de mijloc şi a alimentat speculaţia pe piaţa imobiliară, pe piaţa materiilor prime şi pe piaţa agricolă. Dar, trebuie să o spunem clar, acest sistem nu este economie de piaţă, nu este capitalism. 

Economia de piaţă este piaţă reglementată, piaţă pusă în serviciul dezvoltării, în serviciul societăţii, în serviciul nostru, al tuturor. Piaţa nu este legea junglei, nu este profitul exorbitant al unora şi sacrificarea tuturor celorlalţi. Economia de piaţă este concurenţa care reduce preţul în beneficiul tuturor consumatorilor. Capitalismul nu este termenul scurt, ci durata lungă, acumularea de capital şi creşterea pe termen lung. Capitalismul înseamnă primatul speculatorului. Capitalismul acordă prima recompensă şi cea mai importantă poziţie antreprenorului, pentru muncă, efort şi iniţiativă. Capitalismul nu duce la diluarea proprietăţii şi la iresponsabilitate generalizată. Capitalismul este proprietate privată, responsabilitate individuală, angajament personal, este o etică, o morală şi se exprimă în instituţii. Capitalismul este ceea ce a permis dezvoltarea extraordinară a civilizaţiei occidentale în ultimele şapte secole. Actuala criză financiară nu este criza capitalismului. Este criza unui sistem care s-a îndepărtat de valorile fundamentale ale capitalismului, care a trădat spiritul capitalismului. 

Vreau să spun asta francezilor: anticapitalismul nu oferă nici o soluţie pentru criza actuală. Să ne întoarcem la colectivismul care a provocat în trecut atîtea dezastre ar fi o eroare istorică. Dar şi să nu facem nimic, să nu schimbăm nimic, să transferăm toate pierderile în seama contribuabilului şi să ne comportăm ca şi cum nu s-ar fi întîmplat nimic ar fi, iarăşi, o eroare istorică. 

Putem ieşi încă şi mai puternici din această criză dacă acceptăm să ne schimbăm felul de a gîndi şi de a ne comporta... Criza actuală trebuie să provoace o refondare a capitalismului pe etica efortului şi a muncii, a regăsirii echilibrului între libertate şi regulă, între responsabilitate colectivă şi responsabilitate individuală. Este nevoie de un nou echilibru între stat şi piaţă, acum că peste tot în lume puterea publică este obligată să intervină pentru a salva sistemul bancar. Un nou raport trebuie să se nască între economie şi politică şi trebuie gîndite noi reglementări în acest sens... Dacă vrem să construim un sistem financiar viabil, moralizarea capitalismului financiar este prioritatea. Sînt convins că răul este profund şi că trebuie să reclădim din temelii întregul sistem financiar şi monetar mondial, aşa cum am făcut la Bretton Woods, după Al Doilea Război Mondial... Nu mai putem continua să gestionăm economia secolului XXI cu instrumentele economiei secolului al XX-lea. 

Nu mai putem gîndi lumea de mîine cu ideile de ieri.“