Undeva, către finalul volumului Declaraţie de iubire, Gabriel Liiceanu - preluînd un gînd de-al lui Noica - face o scurtă radiografie a motivelor care dau consistenţă actului de a citi. Asfel, printre nenumăratele motive, care ar putea întemeia îndeletnicirea lecturii, se numără şi o anume "igienă în ordinea spiritului". Nu numai trupul, ci şi spiritul poate fi nespălat, puturos, fetid. Aşa cum corpul nostru fizic trebuie hrănit şi curăţat într-un algoritm care să-i confere o sănătate constantă, tot aşa, spiritul trebuie supus unei toalete zilnice. Cartea devine astfel un element central în igiena mentală, iar practicarea lecturii, o dietă care face spiritul să arate după cum îl hrănim.S-a întîmplat să-mi aduc aminte de acest pasaj urmărind un soi de reclamă pe Antena 1 în care Giovani Becali, vărul notoriu al eternului şi fascinantului Gigi, îşi expunea, de-a lungul unei analize cauzale, motivele care l-au determinat să-şi cumpere, pe rînd: o vilă, un Rolls-Royce, un ceas Rolex şi-un costum Armani."Întîi, mi-am luat o vilă. Apoi, am realizat că nu poţi avea o vilă fără o maşină tare. Şi mi-am luat un Rolls-Royce. Apoi, am realizat că nu poţi avea o maşină de lux fără să ai şi un ceas pe măsură. Şi mi-am luat un Rolex. Apoi, am realizat că nu poţi avea un Rolls-Royce şi un ceas scump, fără un costum de firmă. Şi mi-am luat un Armani... Apoi, am realizat că, deşi am toate astea, sînt cam nespălat în ordinea spiritului. Şi mi-am luat o ediţie princeps din Kant."E drept, ultima frază n-a fost rostită niciodată. Celelalte, da! Necesitatea şi caracterul imperativ al lucrurilor de preţ, care proclamă alte lucruri de preţ, s-a oprit, în discursul domnului Becali, la costumul Armani. Restul e, ca în Kierkegaard, putinţă de a fi. Cel puţin în reclama de pe Antena 1.Ideea e că, de ani de zile, cu sau fără voia mea, s-a întîmplat să-i urmăresc pe aceşti oameni "recenţi" pe toate posturile TV. Să le ascult inepţiile, să mă amuz, să mă irit, să mă intoxic regulat cu poncifele lor, să le suport cu stoicism logica primitivă. Îi văd deseori la emisiuni gen Big Brother, la emisiuni de high-life, trîmbiţîndu-şi poveştile succesului, epatînd agramaţi şi plini de ei, cu aerul lor bolovănos şi ecumenic. Îi văd în Parlament, pe terenul de fotbal, în tribune oficiale, manifestîndu-şi grosier bucuria, înconjuraţi de lingăi anonimi cu constituţii porcine care îi pupă bălos la fiecare gol al echipei favorite, în secvenţe unsuroase şi lungi, rupte parcă din Ferma animalelor. Şi-mi pun o singură întrebare: De ce oamenii ăştia, care au cîştigat bătălia cu materialul, nu găsesc de cuviinţă să investească în ei înşişi şi altfel?Altfel decît cumpărîndu-şi încă o maşină nouă, încă un costum Armani sau încă o pereche de pantofi.De ce nu-şi fac - vorba lui Noica - la capătul îmbălsămării lor trupeşti, la capătul festinului corporal, şi o elementară "igienă în ordinea spiritului"?Toate lucrurile astea i le-am spus aproape cu ciudă amicului meu poet, undeva, pe o terasă din Ştefan cel Mare. Se însera. Mai comandasem o bere la halbă şi ospătăriţa întîrzia să apară, rătăcită printre zeci de lăzi, înalte ca nişte turnuri. Prietenul meu mi-a răspuns într-un tîrziu, privindu-mă cu ochi orbi, fără să mă vadă: "În definitiv, dragul meu, nu contează cît de mult citeşti, ci cum faci faţă realităţii".Şi aproape brusc, am urlat amîndoi, la unison, ca nişte fiare, după ospătăriţă!