Sînt momente în care poți să simți fizic distanța. La fel și frica și disperarea. Acum trei ani eram la Chișinău. Nu avusesem semnal la telefon în subsolul restaurantului în care ne-am petrecut seara, după lectura de la Cenaclul Republica. Cînd m-am întors la hotel era deja tîrziu. Mi-am pus telefonul la încărcat și m-am culcat. A doua zi de dimineață am aflat despre incendiu și am început să citesc ce scriseseră oamenii pe Facebook despre tragedia din Colectiv. Simțeam că mă sufoc în hotelul cu aer comunist. Am ieșit și am tot mers pe jos, pînă am ajuns în piață. Am intrat și am încercat să mă pierd prin mulțimea de oameni, printre grămezile de ardei, de roșii și vinete, mărunțișurile vîndute de pe bordură.

Eram în hala de brînză cînd a sunat telefonul. Albul ei nesfîrșit și răceala bucăților de gresie mi le-am amintit de multe ori după aceea. Cînd afli o veste proastă, timpul glisează și spațiul se șterge. Rămîi suspendat. Înțelegi cuvintele, dar nu le poți apuca de nicăieri. Îți alunecă precum peștii printre degete. Nu accepți noua ordine, îți vine să te extragi de acolo și să spui că nu poate fi adevărat. Sigur e o greșeală. Viața ta nu poate să vireze atît de brusc în altă direcție. Atît de nouă și atît de neașteptată.

Dar, uneori, se întîmplă. Cîteva minute, pînă la următorul apel, am sperat că cineva, o voce hotărîtă, o să dezmintă știrile. Lacrimile începuseră să-mi curgă și mîinie să-mi tremure. Eram oribil de singură, într-o piață mare, în care oamenii cumpărau, se tocmeau și erau atît de departe de povestea mea. Nu-i cunoșteam, nu mă vedeau. Mi-a luat mult pînă am ieșit. Picioarele nu mă mai ascultau. Dacă aș fi putut, aș fi plecat atunci spre București. Mai vorbeam cu prieteni și mai aflam detalii. Creierul se adaptează și la veștile proaste. E ca și cînd ar secreta un fel de adrenalină, în încercarea de a merge mai departe.

Fiecare dintre noi aflăm în existențele noastre lucruri grele, ireversibile, care îngheață totul în jur.

În seara zilei de 30 octombrie 2015, un grup mare de oameni, care nu știau nimic unii despre alții înainte, au primit, pe rînd, cîte un telefon. Și au știut, din acea secundă, că viețile lor și ale celor dragi nu vor mai fi niciodată la fel.