Despre libertatea de exprimare

Iuliana GALEŞ
14 ianuarie 2015
Despre libertatea de exprimare jpeg

Nu poți avea așteptări de la cineva care a demonstrat în repetate rînduri că nu se poate schimba sau nu vrea să se schimbe. Orgoliul și goana după bani au dus la devierea jurnalismului de la obiectivele inițiale la spectacolul mizeriei umane. Limbajul limitat și în același timp agresiv prin elementele argotice devenite standard, urletul și arțagul, superioritatea răcnită față de toți ceilalți în numele libertății presei, au devenit din păcate trăsăturile multora dintre cei care își arogă calitatea de om de presă. 

Principiul libertății de exprimare este foarte generos, dar a devenit abuziv. Dacă în viața cotidiană comunitatea mai reacționează încă la deviațiile unora, presa a ajuns în ultima vreme, tocmai în virtutea dreptului de exprimare și informare, să scoată în evidență tocmai anormalitățile, excepțiile, aberațiile, sau, prin limbajul folosit, să agraveze și/sau să deturneze complet semnificația unui eveniment. Jurnaliștii pretind că acționează în numele nostru, al tuturor, răspund nevoii de informare, respectiv vorbesc în numele unora dintre noi. Dar oare chiar simțim nevoia să aflăm toate non-informațiile, toate abjecțiile, mizeriile, ciudățeniile din viața unor concetățeni care doresc să devină, fie și pentru scurt timp, „vedete”? Ni se spune să nu citim, să nu ascultăm, să nu ne uităm la acele fapte de presă care nu ne convin, dar problema este că nu avem alternative. Presa scrisă are avantajul că agresează mai puțin auzul și poți fi mai selectiv, dar aceleași lucruri sînt preluate de toți jurnaliștii, în același timp, diferența fiind insignifiantă, doar stilistică. Audio-vizualul a devenit un urlet continuu, o repetate de la an la an, zilnică, de la oră la oră, a acelorași scandaluri, evenimente fără relevanță pentru majoritatea cetățenilor. 

Revenind la cazul de la care au pornit aceste întrebări, se poate răspunde la întrebarea „Vreți ca jurnaliștii pe care îi urmăriți să facă un pas în spate sau să continue să spună ce au de spus?” cu o alta: „Ce au de spus acei jurnaliști?” Ce aveau de spus acei caricaturiști francezi? O satiră la adresa islamului? Am văzut acum, pe internet, cîteva caricaturi. Erau mizerii, nu ironii, nu umor. Mă îndoiesc că aveau un scop social, de atenționare asupra unor extremisme sau situații incompatibile cu societatea. Sigur mesajul se adresa unui grup din societatea franceză, un grup care împărtășea aceste idei, dar ajungea și la alții care, chiar dacă nu erau de acord cu el, au tăcut pentru că nu erau implicați direct, pentru că nu doreau să se implice într-o dispută în care ar fi devenit ei înșiși victimele „libertății de exprimare”. În ultimele zile am auzit tot felul de discuții despre situația musulmanilor în Franța și în Europa, despre integrare, despre problema minorităților și a dreptului lor de exprmare etc. Ce pare evident este că Franța, ca toate țările occidentale care se consideră apărătoare ale drepturilor omului și mentore pentru alte țări, a ignorat problema din curtea proprie.

O minoritate musulmană mare, în continuă creștere, cu pregătire profesională mai slabă, deci rămînînd în zona socială inferioară, marginală, a mai avut episoade de revoltă și în trecut. Se vorbește despre tendința de autoizolare a acestei comunități, dar este probabil, într-o oarecare măsură, și o reacție la izolarea impusă de către ceilalți, căci discursul public tolerant nu este neapărat însoțit de comportament pe măsură. În condiții de marginalizare, grupurile aderă la acele valori care le asigură identitatea, care dau sens existenței, iar valorile religioase sînt cele mai puternice. De aceea ironia, luarea în derîdere a simbolurilor religioase, este nu doar o lipsă de respect la adresa celuilalt, ci și o întărîtare a acestuia, care o percepe ca o agresiune față de esența ființei lui. S-a spus, de asemenea, că au fost caricaturizați și Moise, și Iisus, iar creștinii și evreii nu au avut o asemenea reacție. În afara unui alt grad de civilizație, cred că este vorba și despre „rușinea” francezului creștin sau evreu, bine integrat într-o comunitate modernă, de a fi etichetat drept habotnic, de a nu fi „cool”. A devenit „corect politic”, dezirabil, să accepți presiunea grupului zgomotos, evidențiat tot de presă. A devenit inacceptabil să fii o persoană cu un comportament normal, banal, care respectă niște reguli de conviețuire și de politețe. Și iarăși am ajuns la libertatea presei! 

Scoaterea în evidență a unor comportamente necivilizate, a unor tentative clare de șantajare emoțională a publicului pentru a obține diverse beneficii, duce la adoptarea acelui comportament și de către alții. Amenințarea cu „Chem televiziunea!” apare în situații banale, ușor corigibile, dar începe să fie un argument suprem al multora. Ei au văzut că se poate obține cîștig de cauză mizîndu-se pe teama de scandal, de terfelire în public a unor persoane, a unui grup. În lipsă de argumente sau de capacitatea de a gestiona o situație, mulți recurg la presă ca la un instrument de reparare, rezolvare, a problemelor. Titlurile știrilor sînt toate la superlativ: „Atac la..”, ”Șoc” etc, cu repetarea obsesivă pe ecrane, însoțite de un fond sonor din filmele de groază, pentru ca știrea în sine să fie despre un incident minor sau nici măcar atît. Urmează uneori „dezbateri” aprinse cu diverși„ specialiști” care se pronunță fără să știe cazul și se ajunge la „condamnarea” cuiva. Aceiași jurnaliști nu se mai interesează și a doua zi să repare greșeala și să șteargă cuvintele grele spuse despre cineva. Cazul „catastrofal” a fost imediat înlocuit cu altele. Cei care au apelat la ajutorul presei sînt abandonați la foarte scurt timp și își dau seama, unii, că au fost doar minutele de umplutură pentru programele de știri. În viața de zi cu zi comunitățile mai mari sau mai mici penalizează abaterile, nu le oferă ca model. Diferitele grupuri constituite pe tot felul de criterii nu pun stăpînire pe un întreg cartier, sat, oraș, cerîndu-le adeziunea, ci își văd de treabă. Grupurile gospodinelor, al sportivilor, al grădinarilor etc se întrunesc periodic, dar nu simt nevoia să aibă spectatori, să-și facă publice discuțiile și conflictele. Presa răstoarnă criteriile, insistînd asupra grupului minoritar zgomotos, inducînd fie ideea că „toată lumea face așa” (La noi este acel caragialesc „Rrrromânii...”, astfel încît afli de la televizor că, în calitate de român, ai făcut tot felul de lucruri „cum se cuvine”, că ai fost „șocat” de diverse situații de care nu ai avut habar etc.), fie inducînd un soi de vinovăție că nu ești și tu minoritar, că nu faci lucrurile așa cum ți se arată că le face lumea modernă.

A treia întrebare propusă este legată de atitudinea jurnaliștilor. Prin presă sînt tot felul de persoane care se consideră sau sînt asimilate cu jurnalismul. Avem analiștii de toate felurile, specialiștii pe toate domeniile, deși nu au nici pregătire, nici nu au lucrat în domeniul în care își dau cu părerea, avem oameni care au ajuns „specialiști” datorită unui accident biografic și sînt chemați să se pronunțe (vezi foștii condamnați la închisoare care sînt chemați să comenteze situația actualilor condamnați din postura de „cunoscători ai sistemului penitenciar”), tot felul de persoane, feminine mai ales, care au devenit „ziariste” înălțînd bîrfa de cartier la statutul de jurnalism, băieți simpatici care au transferat umorul de cîrciumă în „libertate de expresie”. Deci, despre ce jurnaliști, despre ce libertate de expresie, despre ce atitudine vorbim? Cred că jurnalismul presupune o pregătire bună în domeniu despre care vrei să vorbești, o empatie și o cunoaștere deosebit de fină a oamenilor ca indivizi și ca grupuri sociale și mai ales o responsabilitate maximă asupra a ceea ce exprimi public. Dacă jignirea, batjocura, injuria, agresivitatea etc sînt indezirabile în viața cotidiană, atunci cu atît mai puțin în mass-media. 

Foto: Vlad Eftenie

image png
Despre îmbătrînire și alți demoni
Cum îți ascunzi ridurile și îți antrenezi corpul să fugi de semnele timpului și cît de bine le maschezi și le cosmetizezi.
image png
Cititori din lumea largă
Apoi m-am uitat pe pozele articolului și am realizat, iarăși previzibil, că majoritare erau cititoarele și în grupul newyorkez.
WhatsApp Image 2023 10 26 at 21 47 10 jpeg
FILIT e un roman în sine... și încă un roman foarte bun
literatura le rezolvă pe toate, tot de ceea ce oamenii nu sînt capabili...
image png
Noi, cînd se ceartă Polonia cu Ucraina
Recentul schimb de vorbe tari dintre Polonia și Ucraina a fost comentat la noi cu același clișeu cu care se comentează cam orice.
index jpeg 5 webp
Putin și Occidentul Al treilea război mondial?
„Rusia este o țară cu un viitor sigur; doar trecutul ei este imprevizibil.”
AMSandu NOU jpg
Feel good - după FILIT -
FILIT-ul e cea mai bună dintre lumile posibile pentru un scriitor, fie el la început de drum sau, din contră, consacrat.
Page Cover Viitorul În constructie 768x432 jpg
Cum își văd adolescenții viitorul? - Termenul pentru înscrieri s-a prelungit până la data de 11 OCTOMBRIE
Ne interesează cum te raportezi la locul în care trăiești, înveți, cum ți-l imaginezi peste ani și unde te vezi la maturitate.
AMSandu NOU jpg
Privirea ei pierdută, de copil neajutorat
Filmele și cărțile ne vorbesc de multe ori chiar despre viețile noastre, în asta stă puterea lor.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Politețe înainte de toate!
Îmi cer scuze doamnei căreia dl Iancu i s-a adresat nepoliticos pentru faptul că am publicat formula ireverențioasă.
Conversations jpg
Călătoria nu s-a desfășurat conform planului
Poți iubi mai mulți oameni în același timp?
De la Bacalaureat la dreptul moral jpeg
A fi ortodox, astăzi
Un grup de credincioși a lansat lumii o declarație cu privire la cea mai dureroasă problemă care rănește azi sufletul ortodoxiei: invazia Rusiei asupra Ucrainei.
Eu cum pot să ajut? jpeg
Eu cum pot să ajut?
Frică. Negare. Furie. Neputință. Îngrijorare.
Trei întrebări și o sugestie pentru pacifiștii zilei jpeg
Trei întrebări și-o sugestie pentru pacifiștii zilei
Descurajarea sau chiar împiedicarea propriului guvern să apere țara cu forțe armate cînd aceasta este atacată militar este pacifism?
Făcătorii de război – Scrisoare către frații mei în credință creștin ortodoxă jpeg
Făcătorii de război – Scrisoare către frații mei în credință creștin-ortodoxă
Nu există nici un fel de dispută între oameni care să justifice uciderea semenului nostru, căci în orice ucidere de om ucidem ceva esențial din opera lui Dumnezeu.
România pitită de lîngă Ucraina eroică jpeg
România pitită de lîngă Ucraina eroică
România e în linia întîi a UE în fața nebunului sîngeros de la Kremlin, dar se comportă sub conducerea lui Iohannis ca și cum ar vrea să se tragă mai în spate.
Viețile netrăite jpeg
Poveștile de lîngă noi
Fiecare avion duce cu el atîtea istorii de viață cîte locuri are ocupate.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
COVID. Valul patru!
Am pus următorul gînd în colțul meu de rețea: „Fauci are dreptate cînd spune că, dacă vaccinările antivariolă și antipoliomielită ar fi fost însoțite de discuțiile nebunești de acum, aceste teribile boli n-ar fi fost astăzi eradicate. Recunosc, îmi e în continuare cu neputință să înțeleg atitudinile antivaccin...”
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
România analfabeților funcțional
Constatarea mea este că proporția de 44% analfabeți funcțional se verifică și în cazul adulților.
Viețile netrăite jpeg
Izolarea de după izolare
Poate că ochiul „izolatului”, ca și cel al străinului, vede mai mult și e mai cîrcotaș.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Filme în care am locuit
Am înțeles cît de adînc reacționăm la familiaritate.
Viețile netrăite jpeg
Slobod la gură. Și la minte
Doi prieteni vechi și deja bătrîni vorbesc despre New York, viață și lume, ca altădată păpușile din Muppets.
Viețile netrăite jpeg
Puterea televizorului
Nemulțumirile au săpat adînc și discursul apocaliptic de la tv le-a alimentat decenii la rînd.
Viețile netrăite jpeg
Viețile netrăite
Înăuntrul nostru sălășluiesc o multitudine de vieți neîncercate.
De la Bacalaureat la dreptul moral jpeg
În apărarea celor 12 milioane de tăcuți
Obiceiul de a-i vitupera civic pe cei care nu răspund convocării la urne este o barbarie odioasă.

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.