Mi te-ai lipit de suflet ca timbrul de cultură

27 februarie 2015
Meseria de profesor jpeg

S-ar părea că finanţarea culturii a început să ocupe un pic din atenţia opiniei publice, măcar tot atîta cît sutienul Elenei Udrea. Legea timbrului cultural “face ştiri”, se scriu comentarii, se dezbate problema. Nu-i rău. Poate reuşim să ajungem la vreo soluţie.

După ce chestiunea timbrului cultural a încins atmosfera, a apărut şi premierul Victor Ponta cu o declaraţie: „Ministrul Culturii Ionuţ Vulpescu şi ministrul Finanţelor Darius Vîlcov vor anunţa un proiect prin care Cultura va primi 2% din încasările de la Loteria română. Putem să oferim o finanţare în plus, astfel încît un domeniu care a fost întotdeauna văduvit

”.

Foarte bună idee, dar nu e nimic nou aici: a fost o vreme cînd 2% din încasările Loteriei mergeau la Administraţia Fondului Cultural Naţional. Acolo ar trebui să meargă şi acum, căci formularea “bani pentru Cultură” e vagă. Pentru a finanţa mai eficient cultura, e nevoie nu neapărat de mai mulţi bani, ci de instituţii solide şi soluţii manageriale inteligente. O asemenea instituţie ar trebui să fie tocmai AFCN. Croită iniţial după modele existente şi în alte ţări europene, cînd tocmai începuse să funcţioneze, a fost trasă înapoi de metehnele dîmboviţene (numirea directorilor în funcţie de partidul aflat la guvernare, limitarea autonomiei în funcţionare, tăieri de fonduri etc.). Or, AFCN ar trebui să devină exact tipul de instituţie care să contribuie la gestionarea mai eficientă a fondurilor pentru cultură. Nu e nevoie să descoperim apa caldă, aşa funcţionează lucrurile şi în alte părţi: entităţile (publice sau private) din domeniul culturii depun proiecte la AFCN, acestea sînt evaluate de experţi independenţi şi finanţate clar şi transparent. Şi evaluate apoi în funcţie de performanţă. Dar pentru ca acest principiu simplu şi sănătos să poată fi aplicat, e nevoie ca AFCN să aibă o croială instituţională bună şi apoi să fie lăsată să-şi facă treaba, pe termen lung.

Or, în locul unor astfel de soluţii instituţionale, la noi se preferă încă mersul cu căciula în mînă la ministerul Culturii ori adoptarea de legi prin care se iau banii dintr-un buzunar şi se mută într-altul, fără niciun studiu de impact ori calcul de eficienţă. Legea timbrului cultural, despre care se tot vorbeşte, va fi probabil adoptată pînă la urmă, într-o formă sau alta, şi va avantaja nişte organizaţii private

, dezavantajînd alte organizaţii private (edituri, producători de spectacole şi concerte etc.) şi punînd-i pe consumatorii de cultură să scoată mai mulţi bani din buzunar.

Mai există o lege, deja adoptată, prin care Ministerul Culturii urmează să finanţeze, cu minimum 4.500 de mii de lei pe an (adică un milion de euro),

. Cine stabileşte care sînt revistele “reprezentative”? Au stabilit deja parlamentarii, aceşti fini şi devotaţi cunoscători ai culturii: reprezentative sînt revistele editate de Uniunile de Creatori, către care se direcţionează 90% din bani. Restul de 10%, scrie în lege, “va fi repartizat de Ministerul Culturii pentru finanţarea şi susţinerea editării revistelor şi publicaţiilor culturale, altele decît cele propuse de uniunile de creatori, potrivit legii”. De unde ştie Ministerul care sînt celelalte reviste reprezentative? Greu de spus. Noul ministru al Culturii, Ionuţ Vulpescu, n-a găsit în minister nicio revistă, după cum a spus într-un interviu: “Am vrut să citesc revistele culturale care sînt în minister, am constatat că nu există în ministerul Culturii nici măcar o publicaţie culturală. Nu există un singur abonament la nicio revistă culturală”.

Nu ştiu la cîte reviste culturale sînt abonaţi parlamentarii, dar uite că Parlamentul şi Ministerul ştiu mai bine ce e reprezentativ. Şi au o predilecţie pentru Uniunile de Creatori,

şi nefiind în stare să răspundă simplu la o întrebare esenţială, din care ar putea rezulta politici culturale pe termen lung: ce subvenţionăm, producţia sau consumul? Deocamdată, e preferată subvenţionarea producţiei “pe stoc”, precum industria din vremea guvernării lui Nicolae Văcăroiu. Căci altminteri nu înţeleg de ce legea timbrului cultural s-a lipit de sufletul parlamentarilor, vorba vechiului cîntec, “ca marca de scrisoare”.

Mai mulţi bani pentru cultură? N-ar strica, desigur,

. Dar dacă nu sînt direcţionaţi cum trebuie, vor fi cheltuiţi cam degeaba. Iar pentru a fi cheltuiţi eficient, e nevoie de instituţii eficiente. Ceea ce, deocamdată, nu prea avem.

Articol apărut pe

.

image png
Despre îmbătrînire și alți demoni
Cum îți ascunzi ridurile și îți antrenezi corpul să fugi de semnele timpului și cît de bine le maschezi și le cosmetizezi.
image png
Cititori din lumea largă
Apoi m-am uitat pe pozele articolului și am realizat, iarăși previzibil, că majoritare erau cititoarele și în grupul newyorkez.
WhatsApp Image 2023 10 26 at 21 47 10 jpeg
FILIT e un roman în sine... și încă un roman foarte bun
literatura le rezolvă pe toate, tot de ceea ce oamenii nu sînt capabili...
image png
Noi, cînd se ceartă Polonia cu Ucraina
Recentul schimb de vorbe tari dintre Polonia și Ucraina a fost comentat la noi cu același clișeu cu care se comentează cam orice.
index jpeg 5 webp
Putin și Occidentul Al treilea război mondial?
„Rusia este o țară cu un viitor sigur; doar trecutul ei este imprevizibil.”
AMSandu NOU jpg
Feel good - după FILIT -
FILIT-ul e cea mai bună dintre lumile posibile pentru un scriitor, fie el la început de drum sau, din contră, consacrat.
Page Cover Viitorul În constructie 768x432 jpg
Cum își văd adolescenții viitorul? - Termenul pentru înscrieri s-a prelungit până la data de 11 OCTOMBRIE
Ne interesează cum te raportezi la locul în care trăiești, înveți, cum ți-l imaginezi peste ani și unde te vezi la maturitate.
AMSandu NOU jpg
Privirea ei pierdută, de copil neajutorat
Filmele și cărțile ne vorbesc de multe ori chiar despre viețile noastre, în asta stă puterea lor.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Politețe înainte de toate!
Îmi cer scuze doamnei căreia dl Iancu i s-a adresat nepoliticos pentru faptul că am publicat formula ireverențioasă.
Conversations jpg
Călătoria nu s-a desfășurat conform planului
Poți iubi mai mulți oameni în același timp?
De la Bacalaureat la dreptul moral jpeg
A fi ortodox, astăzi
Un grup de credincioși a lansat lumii o declarație cu privire la cea mai dureroasă problemă care rănește azi sufletul ortodoxiei: invazia Rusiei asupra Ucrainei.
Eu cum pot să ajut? jpeg
Eu cum pot să ajut?
Frică. Negare. Furie. Neputință. Îngrijorare.
Trei întrebări și o sugestie pentru pacifiștii zilei jpeg
Trei întrebări și-o sugestie pentru pacifiștii zilei
Descurajarea sau chiar împiedicarea propriului guvern să apere țara cu forțe armate cînd aceasta este atacată militar este pacifism?
Făcătorii de război – Scrisoare către frații mei în credință creștin ortodoxă jpeg
Făcătorii de război – Scrisoare către frații mei în credință creștin-ortodoxă
Nu există nici un fel de dispută între oameni care să justifice uciderea semenului nostru, căci în orice ucidere de om ucidem ceva esențial din opera lui Dumnezeu.
România pitită de lîngă Ucraina eroică jpeg
România pitită de lîngă Ucraina eroică
România e în linia întîi a UE în fața nebunului sîngeros de la Kremlin, dar se comportă sub conducerea lui Iohannis ca și cum ar vrea să se tragă mai în spate.
Viețile netrăite jpeg
Poveștile de lîngă noi
Fiecare avion duce cu el atîtea istorii de viață cîte locuri are ocupate.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
COVID. Valul patru!
Am pus următorul gînd în colțul meu de rețea: „Fauci are dreptate cînd spune că, dacă vaccinările antivariolă și antipoliomielită ar fi fost însoțite de discuțiile nebunești de acum, aceste teribile boli n-ar fi fost astăzi eradicate. Recunosc, îmi e în continuare cu neputință să înțeleg atitudinile antivaccin...”
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
România analfabeților funcțional
Constatarea mea este că proporția de 44% analfabeți funcțional se verifică și în cazul adulților.
Viețile netrăite jpeg
Izolarea de după izolare
Poate că ochiul „izolatului”, ca și cel al străinului, vede mai mult și e mai cîrcotaș.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Filme în care am locuit
Am înțeles cît de adînc reacționăm la familiaritate.
Viețile netrăite jpeg
Slobod la gură. Și la minte
Doi prieteni vechi și deja bătrîni vorbesc despre New York, viață și lume, ca altădată păpușile din Muppets.
Viețile netrăite jpeg
Puterea televizorului
Nemulțumirile au săpat adînc și discursul apocaliptic de la tv le-a alimentat decenii la rînd.
Viețile netrăite jpeg
Viețile netrăite
Înăuntrul nostru sălășluiesc o multitudine de vieți neîncercate.
De la Bacalaureat la dreptul moral jpeg
În apărarea celor 12 milioane de tăcuți
Obiceiul de a-i vitupera civic pe cei care nu răspund convocării la urne este o barbarie odioasă.

Adevarul.ro

image
Reacții după ce un preot a spus că fetele frumoase, abuzate sexual, trebuie să fie trimise la închisoare. Ministrul Justiției: „Este o invitație la viol!” VIDEO
Preotul Nicolae Tănase, președintele Asociației Pro Vita consideră că fetele frumoase, care au fost victimele unei agresiuni sexuale, „nu sunt chiar nevinovate” și că ar trebui să meargă și ele la închisoare. BOR se delimitează de aceste afirmații.
image
Drogul violului, cel mai periculos, dă dependență de la a treia utilizare. Expert: „Este posibil să asistăm la drame uriaşe”
Psihologul Eduard Bondoc, specialist în medicină la Clinica de Psihiatrie din Craiova, avertizează că cel mai periculos drog este cel cunoscut ca "drogul violului", care este insipid, inodor și incolor.
image
O bătrână din Spania și-a găsit casa ocupată de un cuplu de români. „Am crezut că proprietara a abandonat-o“
Un cuplu din România a stârnit controverse în Spania. Cei doi s-au mutat într-o locuință din cartierul Lavapiés din Madrid.

HIstoria.ro

image
Cum au construit polonezii o replică a Enigmei germane
Cu toate că germanii au avut o încredere aproape totală în integritatea comunicațiilor realizate prin intermediul mașinii de criptare Enigma, în final această credință s-a dovedit eronată, în primul rând subestimării capabilităților tehnologice și ingeniozității umane ale adversarilor.
image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor. 

image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.