Dacă intrați pe pagina sa de Facebook, veți descoperi cum președintele Partidului PRO România, Victor Ponta, își construiește o imagine de nostim-dezinvolt. Într-una dintre cele mai recente postări, un selfie alături de Tomac, Barna și Orban, scrie, chipurile la mișto, „Toți vor să se pozeze cu Liderul Opoziției”. De la recentul succes pe care l-a avut la europarlamentare, visurile sale de mărire sînt evidente. Vrea să fie președinte. A mai vrut o dată, dar nu i-a ieșit.

Cu toate acestea, avînd o rezistență de hopa-mitică: „Hopa Mitică, îl pui în cap și se ridică, cade-n fund și se ridică, nu se sparge, nu se strică, ăsta e Hopa Mitica”, se bazează și pe faptul că în România oamenii uită. Cu alte cuvinte, chiar dacă o dai în bară, pare că e suficient să stai o perioadă la margine, căci mai apoi poți reveni, feciorelnic și neprihănit, ca și cum nici usturoi n-ai mîncat. Și știi că e posibil să te urci din nou în șa, căci te bazezi pe faptul că „românii uită”. Să uităm însă cine este, de fapt, Victor Ponta?

Să uităm de plagiat și de cum a încercat să se tot fofileze, angrenînd un întreg sistem ca să-și acopere furtul?

Acel titlu de doctor în drept obținut la Universitatea din București (îndrumător fiindu-i Adrian Năstase) a fost contestat, pe motive de plagiat, în anul 2012 - Consiliul Academic de Validare a Titlurilor Universitare constatînd atunci că 85 din cele 307 pagini ale lucrării au fost copiate integral, fără ghilimele și fără indicarea exactă a sursei. Ponta a respins acuzația, bălmăjind ceva despre „sistemul bibliografic utilizat”. A urmat o întreagă saga, în urma căreia, în decembrie 2014, Ponta „decide” să renunțe benevol la titlul de doctor în drept. Dar, cumva, acest lucru nu s-a întîmplat. Abia în 2016, titlul i-a fost retras în mod oficial, însă, Ponta, după ce decisese să renunțe, brusc, a depus contestație – contestația fiind respinsă, titlul retras.

Nu e însă de mirare. Căci respect pentru cultura și intelectualitatea din România n-a avut niciodată. Să uităm oare dezastrul făcut de Ponta la Institutul Cultural Român?

În 2012, guvernul pe care îl conducea, a dat o ordonanță de urgență prin care Institutul Cultural Român trecea, de la Administrația Prezidențială, în subordinea Senatului. Motivul era unul clar: înlăturarea președintelui de atunci al ICR, Horia-Roman Patapievici. În ciuda protestelor oamenilor, acest fapt s-a petrecut, ceea ce a dus la schimbarea echipei de atunci, Horia-Roman Patapievici, Tania Radu și Mircea Mihăieș, o echipă care înflorise ICR-ul. Următorul președinte a fost numit Andrei Marga – cel care a declarat că un român ar fi inventat caloriferul, care, în loc să continue activitatea de bază a Institutului străinătate – promovarea culturii române peste hotare, a decis să înființeze filiale în țară, cel care, potrivit CNSAS, a fost informator al Securității în vremea comunismului.

Și, nu în ultimul rînd, să nu uităm cît de repede își poate schimba Ponta discursul. De pomană a ieșit la rampă, în 2018, după Mitingul Diasporei, atacînd PSD-ul, declarîndu-se „indignat de modul mizerabil în care niște români sînt tratați de Guvernul lor”, cînd, despre cei care au stat ore întregi la coadă să voteze în urmă cu cinci ani, la prezidențialele din 2014, a afirmat că, de fapt, nici nu erau atît de mulți, dar că se așezau de mai multe ori la coadă, „ca să se vadă la televizor”.

Să nu uităm, așadar, că acesta este Victor Ponta. Nu dezinvoltul și băiatul bun care vrea să pară. Este un om vinovat de furt intelectual, care, după cum a dovedit-o, își poate schimba oricînd discursul, și care, cînd se vede cu sacii în căruță, e în stare să taie și să spînzure.