Acum trei ani, cînd am început cu Svetlana Cârstean să căutăm un răspuns la întrebarea: „De ce nu citesc copiii și ce i-ar putea convinge că e cool să o facă?, nu ne-am imaginat ce aventură o să înceapă.

Timp de mai bine de șapte luni, am dus Incubatorul de lectură în Școala 113 din București, prin proiectul derulat de Asociația ADO și cofinațat de AFCN.

Cu copiii de aici am aflat din nou cît de importantă și necesară e relația pe care o stabilești între text și cititor, despre intimitatea literaturii și transformările pe care le poate produce ea în oameni.

Costin ne-a zis într-o zi: „Eu nu le aveam cu literatura, la primele ateliere am venit că m-au trimis părinții, acum vin că-mi place atmosfera și ce facem aici”. De fapt, le-am propus o altă perspectivă legată de textul literar decît avuseseră pînă atunci. Pe principiul: fiecare mic cititor e un personaj care poate face lumină în propria poveste. I-am încurajat să se apropie de texte firesc, fără spaimă. Să nu se ascundă în spatele unor cuvinte frumoase și goale, care nu spun nimic. Totul în jurul nostru e narațiune. E nevoie doar să fim antrenați să o putem recunoaște.

Există atîtea feluri de a spune o poveste încît e imposibil să nu găsești unul care să nu ți se potrivească.

N-o să uit fețele copiilor de clasa a III-a, cînd le-am vorbit despre ce înseamnă contemporan. Și la mirarea lor cînd le-am spus că, în timp ce noi vorbim despre asta în clasă, un scriitor scrie undeva, la o mică distanță de noi, într-un loc din oraș.

Nici felul în care pot intra cu totul într-un text, dacă le place. De fiecare dată cînd au scris, pornind de la Metamorfoza lui Kafka, Pensionarul lui Boris Vian, poemul Elice al Simonei Popescu sau alte texte pe care am lucrat împreună, s-au dus departe.

Nu e ușor să faci teorie literară cu copiii, fără să te folosești de terminologia ei. Trebuie să repovestim totul pentru ei și ăsta e și marele nostru pariu.

Clișeele sînt niște umbrele care nu te apără de nici o ploaie. Nimeni nu are chef de ele, dar pot părea la îndemînă. În această întîlnire sinceră și adevărată dintre copii și literatură, instinctul lor de cititori e bun și e păcat să se piardă. După ce făcut conștiincioși liste de cuvinte – cu cele care pot să intre într-o poezie și cu cele pe care nu le-ar vedea acolo – le citim poeme care îi lasă cu gurile căscate, pentru că nu își imaginează că pot să existe atîtea feluri de poezie pe lume.

În Incubatorul de lectură învățăm tot timpul unii de la alții. Și, ca în orice călătorie, ne descoperim cu totul altfel decît ne-am imaginat că suntem când am pornit la drum.

Din anul ăsta ne vor rămîne, cu siguranță, întîlnirile cu prietenii noștri copii. Am citit, am scris împreună și am vorbit despre literatură. Schimbul e întotdeauna corect. Dai și primești în egală măsură. Sperăm ca în anul următor să cunoaștem și alți cititori și să continuăm această cercetare care înseamnă mai mult decît niște ateliere de citit și de scris. Pentru că a schimba ceva e nevoie de timp și de viziune. De răbdare și hotărîre.