Dragă Dilematix, 

Ştii că nu sîntem singurele „fiinţe“? Nu? Atunci am să-ţi povestesc pe îndelete. Există două dimensiuni: cea a oamenilor şi cea a fiinţelor nemaiîntîlnite. Cea de-a doua dimensiune este alcătuită din două mari teritorii: Insula Vată pe băţ şi Împărăţia curcubeelor. 

Insula este împînzită de piraţi-supă la plic, cranii cu flori şi scheleţi lipiţi cu gumă de mestecat. Cel care ordonă în această societate este piratul Jack cel Teribil. Dar să trecem peste asta... 

Cea mai importantă este Împărăţia curcubeelor, care este populată de îngeri păzitori. Steagul şi simbolul împărăţiei este curcubeul cu cincisprezece culori. La fiecare un milion de copii născuţi ce primesc un înger păzitor, curcubeului i se mai adaugă o culoare. 

Aici, pe strada Casinoului, numărul ##, stau îngerul meu păzitor şi soţia sa, sîcîitoarea Gertrude. Îngerul este pensionar, aşa că toată ziua joacă poker, ascultă muzică country, cîntă la tobe făcute din vată de zahăr, iar în timpul liber joacă bilele lui Karasnikopaţerka. Acesta este un joc în care înăuntrul bilelor găseşti cele mai trăsnite ingrediente cu care trebuie să pregăteşti un fel de mîncare nemaiîntîlnit. Anul trecut, Billy Bob Chopra, îngerul meu păzitor, a cîştigat Telecomanda surpriză (o prăjitură în formă de telecomandă cu nouăzeci şi nouă de feluri de ciocolată). 

Billy Bob Chopra este un bătrînel tare simpatic, pe care îl vizitez cît de des pot, iar Împărăţia curcubeelor este un loc minunat pentru vacanţe. Te invit şi pe tine, dragă Dilematix, în această lume de vis. Cine ştie, poate îţi vei găsi şi tu îngerul păzitor. 

Trebuie să închei această scrisoare deoarece Billy m-a rugat să-l ajut să facă „Estebanjulioricardosdelarosamontoiaramirez“ – cine ştie ce i-o mai fi trecut prin cap. 

P.S. E o prăjitură….   

Prietenul tău scriitor,
Călin NEDELCU

 

Într-o zi, aproape de sărbători, cînd oamenii ziceau ,,No dic mă, da’ junghe porcu’“, Dilematix a întîlnit pe stradă un înger cu mustaţă din păr de coadă de veveriţă şchioapă, cu aripa de la glezna dreaptă de pe piciorul stîng în ghips. Purta o haină de blană de dromader şi era încălţat cu pantofi ortopedici. Au făcut cunoştinţă, iar îngerul i-a spus lui Dilematix că este îngerul lui păzitor şi că-l cheamă Dile Matiz. Cum se apropia Crăciunul, Dilematix l-a întrebat dacă nu vrea să meargă pînă la magazinul Cipicelis, ca să-şi ia o pereche de cipicei ortopedici cu sistem interior de răcire. Îngerul s-a mirat, dar a acceptat şi au plecat amîndoi cu troleul spre centrul oraşului. Odată ajunşi acolo, Dilematix a observat că nu mai au mărimea 47, ci doar 46. Deodată, îngerului îi trece ceva prin cap. El auzise de la strămoşi că, dacă pui o mustaţă de înger în cipici, aceştia se fac mai mari cu un număr. Aşa a făcut şi Dile Matiz – îşi rupse mustaţa şi o puse în fiecare cipicel, pe rînd.   

Dilematix a înţeles de atunci că îngerii păzitori renunţă la orice pentru tine. 

Răzvan GHEORGHE 

 

Îngerul meu păzitor face parte din lumea aceasta, deci, pe scurt, este un înger modern. Puteţi să mă credeţi pentru că ştiu ce spun. Mă salvează dintr-o grămadă de situaţii neplăcute şi este şi sfătuitorul meu în materie de... muzică. Ca să vă conving, am să vă povestesc cea mai recentă vizită a mea în casa dublului meu îngeresc:
– Bine ai venit!

Mă aflam într-o sufragerie imensă, albă, dar, aparent, goală.
– Tu chiar n-ai nimic în casa asta? Toate camerele pe care mi le-ai arătat sînt impecabile, dar complet goale. Mă aşteptam să ai măcar un scaun, o masă...
– Bineînţeles că am!

Şi deodată căzu din tavan o masă de douăzeci de persoane cu scaunele la locul lor. 
– Cum ai...?!
– Offf... Hai să-ţi arăt casa din nou.

Şi reîncepu turul casei.
– Nu ţi-e mai uşor să-ţi ţii toate lucrurile în cameră? am întrebat eu, în timp ce el îmi arăta casa.
– Păi, la început fiecare înger are puţine lucruri, neştiind să-şi controleze puterile. Dar după cîtva timp, îţi dai seama că ai prea multe lucruri şi devine mult mai uşor aşa. (Brusc, apăru un dulap în faţa noastră.) Plus că piaţa imobiliară e din ce în ce mai inaccesibilă şi nu îmi pot cumpăra atîtea case pentru cîte obiecte am creat. 

Zicînd asta, apăru în mîinile mele ziarul Evenimentul îngerului cu titlul de pe prima pagină: „Criza de pe Pămînt ne afectează piaţa imobiliară?!“.
– Mă rog, bănuiesc că ai înţeles ce vreau să spun. Hai să-ţi arăt Centrul.

N-am apucat să întreb ce este Centrul că m-am şi trezit în mijlocul lui... o sală imensă, imaculată, desigur, cu multe scări din sticlă. La parter, se găsea multă aparatură, în special ecrane mari Sony. 
– Fiecare ecran arată viaţa unui om de pe Pămînt. A fost nevoie de o investiţie serioasă să facem minunăţia asta, dar, cu aprobarea lui Dumnezeu şi ştampila firmei de transport interpămîntean, am reuşit să acoperim costurile.
–  Înţeleg, dar tu cum ajungi atît de uşor de aici, pe Pămînt?
– A, simplu. Am o cunoştinţă la departamentul de transporturi Rai-Pămînt. Aşa o să pleci şi tu de aici.
– Mda, chiar mă întrebam cum de mi s-a permis să vin aici, viu şi nevătămat.
– Ai noroc că sînt mai mult sau mai puţin bogat. Am plătit să stai aici o oră, şaizeci de minute adică. Ştii tu, trei mii şase sute de secunde!
– Şi de cînd sînt aici? 
– De... trei mii cinci sute optzeci şi cinci de secunde. 
– Deci... am început eu trist. 
– Mda, cred că e timpul să ne luăm la revedere.

Şi deodată Raiul începu să-şi piardă conturul şi, în mai puţin de două secunde, m-am trezit din nou pe Pămînt.

Alexandru ŢÂRLEA

 

Copiii clasei a VII-a la Colegiul Naţional „B.P. Hasdeu“, Buzău, inspiraţi de  prof. Alina Dinu