Să-l asculți pe Gigi Căciuleanu povestind e la fel de fascinant cu a-l vedea dansînd. Vestea că joi dimineața aveam să ne întîlnim cu el, eu și Roxana, pentru un interviu de o oră, a făcut ca ceasul să îmi stea în loc. Marți n-am mai fost în stare de nimic, pluteam și totodată tremuram de emoție – dacă voi adresa cele mai tîmpite întrebări, dacă nu mă va plăcea cît să se simtă în largul lui, dacă după întîlnirea asta n-o să îmi mai placă la fel de tare și toate celelalte...

Joi dimineața a venit prea repede, după o noapte agitată și o seară cu secvențe din dansurile lui puse pe repeat. De fapt, de Gigi Căciuleanu m-am îndrăgostit iremediabil în urmă cu vreo doi ani, cînd l-am văzut în OuiBaDa, spectacol montat la CNDB – de momentul în care recită și dansează stînd pe loc și sfidînd orice lege la care ar putea fi supus corpul nostru, de vocea lui incredibil de clară și limpede, de expresia feței și mișcările brațelor ca ale unor aripi de pescăruș.

Mai sînt zece minute pînă la întîlnire – stabilim ordinea întrebărilor și ne hlizim cu emoții gîtuite. Brusc, mi-e teamă de cuvinte și, în așteptare, le înghit în pauze de respirație.

La ora stabilită vine spre noi cu un zîmbet larg pe față. Poartă o cămașă în carouri, prinsă în capse mici, o pereche de pantaloni închiși la culoare, încălțăminte sport. Singurul accesoriu este un ceas lat, care pare o jucărie pentru copii. Mîna îi e caldă, ne pupăm pe obraji în sens franțuzesc și apoi ne spune că e pregătit, să începem.

Cu ce să începi? Ordinea e acolo, pe hîrtie, dar parcă nu ne vine decît să îl privim, ca pe o sculptură de Bernini, singurele obiecte de artă la privirea cărora mi s-a activat sindromul Stendhal. Începem totuși – el în fiecare zi, dansul, Miriam („unul dintre cele mai frumoase animale dansante pe care le-am cunoscut”), Pina, Brîncuși („a cizelat pasărea pînă nu a mai rămas o pană din ea; a rămas doar zborul”), muzica, matematica lui Bach, Miriam din nou, dansul mereu, Maya („materie de stea, materia aia misterioasă pe care nu o are orișicine”), Miorița, silent disco, glumele din fiecare dans, Maria Tănase, teatrul pe limba dansului. În tot acest timp, gesticulează cu mîinile ca niște aripi, ar fi cea mai grațioasă pasăre dacă ar putea zbura, de fapt zboară pe orice scenă pe care pune piciorul; rîde cu poftă și explică orice lucru cu o precizie care te face să crezi că dacă mîine vrei să te apuci de dans, știi ce și cum trebuie să faci ca să fie perfect.

Din ora petrecută ascultîndu-l pe Gigi Căciuleanu, voi trăi plutind toată luna septembrie. Duminică și luni, la TNB, în cadrul Festivalului Internațional George Enescu, El Banch, Baletul Național din Chile, al cărui director artistic este, dansează pe ritm de Bach, în coregrafia sa.

Interviul care stă la baza întîlnirii va putea fi citit și vizionat de luni, 5 septembrie, pe gingergroup.ro.

Cătălina Miciu scrie despre întîlniri dătătoare de plutire și spectacole care îți taie respirația pe gingergroup.ro