Printre nominalizările la premiile International Classical Music Awards (ICMA) 2021 se numără și un album semnat de pianista Luiza Borac, cuprinzînd integrala lucrărilor pentru pian semnate de Constantin Silvestri. La altă categorie, albumul Elgar semnat de violonista britanică Nicola Benedetti, alături de Orchestra Filarmonicii din Londra, condusă de Vladimir Jurowski, directorul artistic al Festivalului Enescu.

Silvestri cu pianista Luiza Borac

În iunie 2020, casa germană Profil Medien a lansat un dublu CD, pe care-l consider fundamental pentru cultura muzicală românească actuală: integrala lucrărilor pentru pian de Constantin Silvestri, pentru prima dată publicată pe un disc. O integrală completată de trei piese pentru pian solo de Gyorgy Kurtag, cunoscutul creator maghiar născut la Lugoj, în anul 1926, dar și singura parte finalizată de George Enescu dintr-un proiectat concert pentru pian și orchestră.

De la moartea lui Constantin Silvestri s-au împlinit, în 2019, 50 ani; a fost unul dintre marii dirijori ai secolului XX, la nivel mondial, rămînînd în memoria colectivă drept dirijorul providențial care a transformat o orchestră de provincie din Marea Britanie, Orchestra Simfonică din Bournemouth, într-unul dintre ansamblurile apreciate la nivel global. Constantin Silvestri a părăsit România comunistă în 1959 , după o carieră fulminantă desfășurată la pupitrul principalelor orchestre bucureștene: Filarmonica, Orchestra Simfonică Radio, Opera Română. S-a stabilit în Marea Britanie, unde s-a și stins prematur din viață, la 56 ani, în 1969.

Dacă poate de dirijorul Silvestri încă se mai vorbește, despre compozitorul Silvestri se știu cu atît mai puține. A împărtășit soarta altor mari nume românești, printre ele, Dinu Lipatti: aceea ca interpretul să fie cu mult mai cunoscut decît compozitorul. Dintre lucrările orchestrale, i se cîntă astăzi mai des cele Trei piese pentru orchestră de coarde, iar dintre lucrările pentru pian, Baccanala din Suita nr. 3. Însă creația sa este mult mai vastă, iar Luiza Borac face această necesară reparație morală pentru toți, de a edita, pentru prima dată, integrala lucrărilor pentru pian de Constantin Silvestri.

Descoperim, cu uimire, poate, un compozitor foarte matur, cu o gîndire de avangardă, care păstrează și filonul muzicii tradiționale românești inclus în ADN-ul său. Iar Luiza Borac înțelege atît de bine acest univers în care coexistă modernul cu ancestralul, dar și o tușă de umor, sesizat de pianistă, care vine chiar din personalitatea lui Silvestri, care, după mărturiile contemporanilor săi, ar fi cunoscut... 20.000 de glume. Și este important și faptul că Luiza Borac a lucrat alături de muzicieni care la rîndul lor au colaborat direct cu Silvestri: printre ei, Gheorghe Halmoș, cel care a interpretat în primă audiție Sonata a IV-a pentru pian de Silvestri.

Luiza Borac este recunoscută la nivel internațional pentru discurile sale multi-premiate cu muzica lui George Enescu și Dinu Lipatti. Discul apărut în iunie 2020, pe lîngă bogăția muzicii lui Silvestri, ne propune și întîlnirea cu muzica lui Enescu: puțin cunoscutul și rar abordatul concert pentru pian și orchestră. De fapt, o singură parte dintr-un proiectat concert pe care Enescu nu l-a finalizat niciodată, compus la 16 ani, în aceeași perioadă cînd adolescentul Enescu lucra și la Poema română, o lucrare încărcată de suflu romantic, purtînd însă deja marca stilistică a unui mare compozitor. Înregistrarea de disc a fost realizată în 10 mai 2019, în cadrul unui concert live ce a avut loc la Sala Radio, susținut de Luiza Borac alături de Orchestra Națională Radio, dirijor Rossen Gergov.

O mare realizare pentru Luiza Borac și un dublu album care cred că descrie atît de bine România valorilor muzicale: modernitate, dar și apelul la filonul tradiției, interpretare impecabilă, sensibilă și urmînd mereu spiritul partiturii, dăruire totală și profesionalism: o Românie pe care ne-o dorim realitate în fiecare zi, pentru fiecare dintre noi.

Albumul a fost difuzat la Radio România Muzical și poate fi reascultat, însoțit de un interviu cu Luiza Borac, aici

Selecțiuni de pe acest disc sînt programate și pe 1 ianuarie, de la ora 10.00, în cadrul emisiunii Discurile anului 2020.

Elgar cu Nicola Benedetti

Printre discurile nominalizate la premiile International Classical Music Awards 2021 se regăsește și un album difuzat de Radio România Muzical pe 10 august 2020: lucrări de Edward Elgar interpretate de Nicola Benedetti.

Discul fusese lansat pe 7 august de casa Decca, însă în versiune digitală apăruse încă din luna mai – versiune preferată de multe case de discuri anul acesta, atipic pe fondul pandemiei COVID-19.

Nicola Benedetti este violonista care în ianuarie 2020 a primit un premiu Grammy pentru discul său cu lucrări de Wynton Marsalis – la înregistrările de pe acest disc, violonista scoțiană a lucrat alături de dirijorul român Cristian Măcelaru, care astfel a primit primul premiu Grammy din cariera sa.

Scoțiana Nicola Benedetti (33 ani), născută dintr-un tată italian și o mamă scoțiană cu descendență italiană, este una dintre cele mai cunoscute și iubite muziciene britanice. Și iat-o acum, interpretînd un opus definitoriu pentru creația britanică: Concertul pentru vioară și orchestră de Edward Elgar.

După epoca lui Henry Purcell, a trebuit să treacă un secol și jumătate pînă la apariția în istoria muzicii a unui compozitor nativ englez care să aibă un cuvînt greu de spus la nivel mondial. Iar acesta a fost Edward Elgar (1857-1934), autorul Variațiunilor Enigma, al Marșurilor de pompă și circumstanță – embleme ale spiritului britanic. Dar și autor al unui concert pentru vioară și orchestră, creat în 1910, care s-a bucurat imediat de un imens succes. Concertul a fost interpretat în primă audiție de un celebru violonist al acelui timp, Fritz Kreisler, dirijor fiind chiar compozitorul. Și a fost înregistrat pentru prima dată în 1932 de un violonist care ne este foarte apropiat: Yehudi Menuhin, care atunci avea doar 16 ani și studia deja de cîțiva ani cu George Enescu.

După Al Doilea Război Mondial, muzica lui Edward Elgar a intrat pentru o perioadă într-un con de umbră, chiar și în Marea Britanie; însă nu și acest concert pentru vioară și orchestră care a continuat să fie cîntat și care, mai ales începînd cu secolul XXI, s-a bucurat și de multiple versiuni interpretative înregistrate.

Este o partitură amplă – atît ca timp, durează în jur de 50 minute – cît și ca țesătură solistică și orchestrală. Calitatea discursului orchestral este primordială aici, rolul orchestrei fiind egal cu cel al solistului, a cărui sarcină este cu atît mai dificilă. Viziunea dirijorului, în acest context, este foarte importantă, și cred că mult din calitatea înregistrării realizate de Nicola Benedetti și Orchestra Filarmonicii din Londra i se datorează  lui Vladimir Jurowski, cel pe care-l cunoaștem din ipostaza de director artistic al Festivalului Enescu.

Nicola Benedetti navighează atent în partitură; atenția asupra detaliilor, dar și a obținerii senzației de întreg unitar vine de la Jurowski, care mînuiește cu precizie o orchestră calitativă și foarte maleabilă.

Poate mai mult decît în concertul lui Elgar, pe valoroasa Nicola Benedetti o descoperim în miniaturile pentru vioară și pian de Elgar, care figurează pe același disc. Nu putea lipsi celebrul Salut d’amour, evident. Candoare, un romantism departe de a fi edulcorat sau prea agresiv: Nicola Benedetti se apleacă plină de delicatețe asupra acestor mici bijuterii interpretate alături de pianistul Petr Limonov, în versiuni de colecție pentru un imaginar colectiv romantic de care avem nevoie mai ales în acest zbuciumat și imprevizibil timp pe care-l trăim.