Angajatorul eşti tu!

Valentin BURADA
12 mai 2014
Angajatorul eşti tu! jpeg

Alegerile pentru Parlamentul European sînt un moment neglijat de către publicul românesc în pofida importanţei simbolice şi politice pe care această instituţie o are, de fapt singura aleasă în mod direct de către cetăţenii europeni. Potrivit unei analize a Institutului pentru Politici Publice (IPP), la scrutinul din 2009 doar puţin peste un sfert din cetăţenii români cu drept de vot s-au prezentat la urne, faţă de media europeană de 43% în 2009.

IPP, cu sprijinul programului de finanţare Fondul pentru Inovare Civică al Fundaţiei pentru Dezvoltarea Societăţii Civile, şi-a propus să readucă în atenţia opiniei publice româneşti miza reală a alegerilor europene. IPP susţine că de modul în care va arăta configuraţia noului Parlament European depind nu doar viitorul Uniunii Europene, ci şi oportunităţile de dezvoltare ale României. Alegătorii români au posibilitatea şi responsabilitatea de a se pronunţa asupra felului în care Europa şi România vor arăta în următoarea decadă şi poate şi mai departe.

Analiza IPP bazată pe estimarea rezultatelor alegerilor în toate statele membre arată că viitorul UE va fi decis în continuare de principalele două familii europene: popularii şi social-democraţii europeni. Unul dintre aceste două grupuri va desemna pe Preşedintele Comisiei Europene, cu susţinerea liberalilor europeni şi poate a unuia sau mai multor dintre grupurile politice mai mici din Parlamentul European. În plus, este de aşteptat ca noul Parlament European să conţină o minoritate mai consistentă şi foarte vocală de populişti eurosceptici sau de-a dreptul anti-europeni. În acest moment, cel puţin la nivel declarativ, se pare că cei 32 de eurodeputaţi români vor înclina balanţa în favoarea familiilor politice care doresc continuarea proiectului european. Pornind de la această analiză, pe 28 martie IPP a organizat o dezbatere cu candidaţii principalelor partide înscrise în cursa pentru Parlamentul European în încercarea de a pune în centrul atenţiei temele europene desprinse de cacofonia luptelor politice interne.

În fapt alegerile europene sînt tratate chiar de către partidele politice ca o repetiţie pentru alegerile naţionale, fără o altă miză vizibilă: este testată capacitatea de mobilizare a maşinii de vot de partid sau se foloseşte scorul electoral obţinut pentru negocieri privind alianţele şi jocurile de putere din preajma celorlalte bătălii politice.

Această abordare nu este specifică României. Există suficientă literatură academică care pune în evidenţă acest fenomen. De altfel, privind profilul aleşilor din adunarea europeană, s-a remarcat o altă strategie a partidelor europene (deci şi a celor neaoşe): rezolvarea problemelor interne prin răsplătirea cadrelor de partid sau dimpotrivă prin exilarea colegilor incomozi la Bruxelles. Astfel, în Parlamentul European vom regăsi fie personaje politice a căror carieră naţională s-a încheiat şi sînt astfel recompensate cu o « pensie » bunicică, fie figuri publice care trec prin momente dificile pe plan intern şi au nevoie de o perioadă de reciclare sau de spălare a imaginii în lumea în general septică a instituţiilor europene, fie lupi tineri (sau mai puţin tineri) cărora li se pregăteşte un viitor în politica internă şi care sînt antrenaţi şi legitimaţi în mediul sigur al capitalei europene. Fireşte, pe lîngă aceştia sau printre ei se regăsesc atît figuri extravagante care aspiră mai uşor voturi în această competiţie care este adesea tratată atît de partide cît şi de public pe picior de egalitate cu, să zicem, Eurovisionul (sic !), cît şi cîţiva oameni bine pregătiţi, pasionaţi de jocurile politice europene şi care doresc să îşi clădească o reputaţie la Bruxelles pentru a ocupa mai apoi, de ce nu, poziţii inclusiv alte instituţii europene sau naţionale.

Date fiind aceste elemente de logică a partidelor politice, întrebarea firească este de ce ar merge totuşi la vot cetăţenii români? În primul rînd pentru că Parlamentul European decide în materie de legislaţie europeană care în prezent afectează în mod direct şi covîrşitor cam tot ce se întîmplă în România. Tot el are un cuvînt greu în alocarea bugetului UE, implicit a fondurilor de care poate beneficia România. Şi, nu în ultimul rînd, pentru că parlamentarii români gestionează de fapt o parte substanţială din imaginea şi puterea de negociere a României pentru alocarea fondurilor europene şi pentru prioritizarea acelor politici pe care ţara noastră le susţine şi care ar trebui să o avantajeze.

Cetăţenii români trebuie să trimită în Parlamentul European doar acei reprezentanţi care sînt echipaţi pentru a susţine interesele României, fără a neglija nici apărarea Uniunii Europene în faţa atacurilor forţelor anti-europene fiindcă pentru România, Uniunea este importantă. De aceea societatea civilă trebuie să continue să pună presiune asupra partidelor politice astfel încît listele de candidaţi ale acestora să conţină în primul rînd candidaţi competenţi şi integri. Iar cetăţenii trebuie să fie conştienţi că de fapt ei sînt patronii care angajează personal pentru 32 de locuri de muncă bine plătite de la Bruxelles. Rămîne de văzut dacă partidele vor trimite 32 de oameni la muncă sau într-o vacanţă all-inclusive prelungită...

anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.
Eutanasie
Cum ne-ai învățat să fim atenți

Adevarul.ro

image
„Iuda“ care i-a trădat pe luptătorii anticomuniști, plătit regește. Povestea legendarului Ogoranu care nu a putut fi prins de Securitate timp de aproape trei decenii
Banda lui Ion Gavrilă Ogoranu, din care făceau parte unii din cei mai vestiți luptători anticomuniști, a fost anihilată după au fost infiltrați trădători. Informatorii Miliției și ai Securității primeau bani grei pentru informații despre partizani.
image
Joburile de rutină cresc riscul de declin cognitiv cu 66% și de demență cu 37%, potrivit unui studiu
Conform unui nou studiu, activitatea intensă a creierului la locul de muncă ar putea da roade nu numai în ceea ce privește avansarea în carieră, ci ar putea, de asemenea, să protejeze cogniția și să contribuie la prevenirea demenței pe măsură ce înaintezi în vârstă.
image
Rujeola a început să-i ucidă și pe părinții nevaccinați. Număr record de cazuri
În România avem epidemie de rujeolă, iar situația devine din ce în ce mai gravă: săptămâna trecută s-a înregistrat un record de îmbolnăviri.

HIstoria.ro

image
Femeile din viața lui Lucrețiu Pătrășcanu
Lucrețiu Pătrășcanu a fost un personaj al deceniilor 4 și 5, controversat în timpul vieții, cat și după asasinarea sa în 1954.
image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.
image
Căderea lui Cuza și „monstruoasa coaliţie”
„Monstruoasa coaliţie“, așa cum a rămas în istorie, l-a detronat pe Alexandru Ioan Cuza prin lovitura de palat din 11 februarie.