Așteptîndu-l pe Godot la Sarajevo

Cronică-interviu imaginat a filmului Asediul 

Colaj de Miruna Vlada

E un film cu vampiri?

„Ştii ce-am să fac:

am să-ți stric jucăria

numită durere.”

Miroslav Antić

sîntem nişte vampiri.

stoarcem tot ce putem din dezastrele noastre.

voi ne premiați și ne mîngîiați pe cap

noi stoarcem şi stoarcem de douăzeci de ani

de două sute de ani

sîntem un fel de muzeu în aer liber

un muzeu al dezastrelor

voi sînteți ghizii

ne arătați dezastrele noastre pe hartă

şi apoi noi aplaudăm

dar tot nu reuşim să ne mîngîiem pe cap unii pe alții

şi nimeni nu mai ştie unde a început şi unde s-a sfîrşit

filmul ăsta cu vampiri

într-o Europă cu unghiile frumos tăiate

noi sîntem bucata aia care îşi

roade unghiile pînă la sînge

care îşi roade granițele pînă la sînge

după naționalism nu ne mai rămîn decît cimitirele

unde stăm unii peste alții

„țara mea plină de glorii

țara mea mîncată de molii

țara mea născută din fobii

țara mea rămasă fără jucării” 

În film apar mai multe orașe într-unul singur. De ce? 

unele camere au un miros puternic

de mucegai.

un miros stătut

care îți intră repede pe sub piele

un miros care îți rămîne în păr

devii captiv de îndată ce ai ajuns aici

sînt camerele neaerisite ale istoriei

o țară cu granițele blocate

sîntem cei mai ospitalieri din europa

nimeni nu a mai deschis geamul aici

de zeci de ani

mă invită mereu înăuntru

„simte-te ca acasă” îmi zic

dar camerele miros uneori a molii

alteori pur şi simplu a rană

precum camera unui cuplu căsătorit de 50 de ani şi fără copii

unde fiecare obiect are locul lui

şi fiecare mişcare e gîndită ca să primească un răspuns un ecou

să îți amintească de singurătate

au fost ospitalieri

m-au invitat să intru în casa lor

unele camere miros a otravă de şoareci

am rămas aici.

între filele manualelor de istorie recentă

doar molii strivite, împăiate. 

Tu cum te-ai simțit așa, ca o străină care locuiește cîteva luni în Sarajevo, la 20 de ani după război? 

nu cunosc acest oraş

doar 3-4 cuvinte

care se duc repede ca picăturile de ploaie

nu am limbă

dar ştiu un cuvînt care le înghite pe toate celelalte

acest oraş e un basorelief

cu durere şi spaimă

o structură gramaticală de neînțeles

aceste oraş mi-a intrat în cap

şi nu-mi mai iese pe gură

Nici aici, nici dincolo

nici în cer, nici pe pămînt

sîntem aici

în inima frîntă a Europei 

Ce ți-a spus cea mai bună prietenă a ta, care a supraviețuit asediului?

Selma

„nu mă pot uita la filme de groază

cum să mai îmi plîng eu de milă după aceea

cînd văd că alții sînt terorizați pe bune?

îmi plac chestiile uşurele

chiar şi filmele cu fetişcane urîte dar bune la suflet.

cum ştii că se termină?

căci elicopterele

ONU şi ale crucii roşii

survolau

în fiecare zi

deasupra noastră

erau pauze lungi între raiduri

uneori se făcea dintr-o dată foarte linişte

nici foşnete nimic

treceau şi săptămîni fără nici un glonte

fără nici un cadavru

era ireal

aceste momente erau adevărata teroare

– să nu ştii semnele

cînd se termină,

cînd vin americanii?

erau tot felul de stegulețe

pe ajutoarele pe care le primeam

zi de zi

de unde să ştii că acum gata, pe bune

chiar se termină cu adevărat

şi vin americanii?

Bosnia. Partaj. 57

şi vom pune stegulețele lor peste tot

şi vom sufla în lumînare şi vom cînta happy birthday to you

şi ne vom pune o dorință care deja s-a împlinit” 

Cine a salvat orașul de fapt? Cine sînt eroii post-asediu? Cînd începe partea de happy end?

Elmina

„UE a venit aici să

ne dezinfecteze

nu iese fum fără foc

am pus prea multe ingrediente

s-a ars mîncarea pe foc

ați venit aici să ne spălați vasele

– gropile comune

purtați mănuși chirurgicale

după asediu

aici în oraș au rămas cam 5 - 6 femei la un bărbat

cei care n-au murit

pot să-şi aleagă de-acum cîte femei doresc

aperitiv felul principal desert

ați aşezat Bosnia în vitrină

ați pus naftalină ați pus curse de şoareci

ați făcut multe poze

pieptul mi-a rămas ca o cîrpă de şters praf

crezi că poți să pedalezi cu trei rînduri de picioare?

istoria noastră e ca o ceaşcă

ce se varsă peste granițe

curge pe covor

la televizor se aud țipete şi împuşcături

cînd osul se rupe pui o proteză

pui deasupra lui trei rînduri de frici de bandaje

ați venit să ne învățați să mergem

ne țineți de mînuță

ne dați brînci

refugiații sînt patrioții din No man’s land[1]

învață-mă din nou să merg spre tine, europa

62 Bosnia. Partaj.

deschide-ți inima către mine

ca o tabără de refugiați sub cerul înstelat

am şters granițele cu guma apoi cu lama

s-a vărsat ceaşca fix aici în dreptul nostru

am trasat apoi cu rigla

noile reguli peste noile granițe

pui o proteză şi aştepți ca osul să se lipească la loc

trupul să-şi recapete din nou echilibrul

harta trebuie să stea pe două picioare

lipeşte-mi viza pe frunte

la abator nu a sosit încă ora închiderii” 

Care e tema filmului?

amintirile ’92 - ’95

sînt ca o haită

de cîini turbați

alergînd bezmetic la 3 dimineața

vrînd să prindă o fetiță

de fundele ei roşii

de fiecare dată cînd îți aminteşti

fetița mai sîngerează o data 

Care e scopul filmului? 

Vulcanizare Balcanizare

Volim te Bosno moja! Bosna je srce Balkana! Bosna nam je jedina nada! Sarajevo ljubavi moja! Ljubav u ratnom u Sarajevu!

războiul aici e ca băutul apei sărate de mare

cu cît bei mai multă cu atît ți se face mai sete

sincer, io nu țin nici cu ăia nici cu ăia

trebuie toți duşi la vulcanizare 

Și ce legătură are filmul ăsta cu Godot? 

Păi Haris Pašović a zis că „în fiecare zi credeam că Godot al nostru va veni şi în fiecare noapte înțelegeam că nu va veni.” Pašović este regizor de teatru şi film, producător al spectacolului “Aşteptîndu-l pe Godot” de Samuel Beckett, regizat în 1993 de scriitoarea americană Susan Sontag, la Teatrul Național din Sarajevo, pus în scenă pe toată durata asediului orașului Sarajevo, în semn de protest pentru lipsa de intervenție a comunității internaționale în războiul din Bosnia. 

* Răspunsurile la aceste întrebări (formulate în aprilie 2017) sînt o selecție din poemele mele dintr-un volum publicat în 2014 (Bosnia. Partaj, ed Cartea Românească). Practic, unele răspunsuri se dau cu mult înainte să existe întrebările sau contextul. 

Regizorul filmului documentar Asediul, Rémy Ourdan, și-a început activitatea de reporter în 1992 în Sarajevo, în timpul asediului, ajungînd ulterior să documenteze conflicte și perioade post-război din întreaga lume. Filmarea și povestea pentru acest documentar au început practic înainte să existe cariera lui de regizor. Din 1992 și pînă în 2016, cînd l-a lansat public, el a lucrat în continuu la el. Uneori se întreba dacă îl va mai termina vreodată. Dar l-a dus la bun sfîrșit, pentru că e bine ca unele întrebări să aibă sfîrșit, ca să mai lase loc de răspunsuri. 

Ideea acestui colaj mi-a venit tocmai pe acest fond. După Bosnia, Ourdan a devenit corespondent de război, jurnalist la ziarul Le Monde, realizator de documentare și fondator al Fundației WARM pentru Conflicte Contemporane. După Sarajevo, a ajuns ulterior să documenteze conflicte și perioade post-război din întreaga lume. Aici am empatizat foarte mult cu propria mea experiență față de Bosnia, unde am ajuns ca din greșeală, fără să mai pot să plec.

Ce e impresionant la acest documentar de război? Faptul că nu e un documentar de război. E povestea încîlcită a unor întrebări deopotrivă existențiale și politice, decalate de răspunsurile lor. De aceea am simțit că doar un astfel de colaj ar putea să spună ceva despre film.

Ourdan nu se uită la oraș nici dinăuntru, nici din afară – el reușește un experiment interesant – plasează privitorul simultan înăuntrul suferinței și în afara ei. Ne lasă apoi pe cont propriu cu propriile întrebări decalate de răspunsurile lor. Îți reamintește permanent că ești un străin care află despre niște atrocități din scaunul său confortabil burghez, vărsînd o lacrimă ipocrită, narcisistă, ca un like strîmb din punct de vedere moral. Tu, străinul, comunitatea internațională care se uita în acele momente la bombardamente pe teve și dădea declarații flamboaiante de compasiune cu victimele. Dar te duce și pe culmile empatiei. Cel mai mare merit al filmului: face asta fără să mizeze pe victimizare și văicăreală cu poleială de superioritate occidentală.

Miza centrală e una ideatică. Vezi pe ecran Sarajevo, dar te gîndești permanent la Aleppo. Ourdan ne arată că pentru locuitorii orașului Sarajevo, rezistența în timpul asediului a devenit o artă tocmai pentru că a implicat instrumente politice, intelectuale și artistice în aceeași măsură cu fabricarea bombelor artizanale sau folosirea mijloacelor militare rudimentare pe care le aveau la îndemînă. Niște oameni ca noi ceilalți, treziți brusc în cîmp deschis. Un oraș întreg devenit poligon de trageri. Pe mine m-a emoționat cumplit filmul, deși știam pe de rost cam toate fazele conflictului. Dar filmul ne arată că dincolo de pilda unei supraviețuiri, Sarajevo a rămas demn, în picioare, timp de 4 ani de bombardamente și masacre continue, pentru a-și apăra valorile de toleranță și multi-etnicitate. Sarajevo este o pildă a co-existenței prezervată pe toate căile, dusă pînă la limitele umanului.

De ce să vezi acest film? Nu știu. Pentru că Aleppo. E 2017 și tu străinul, dai un like cinstit ororilor de la Palmyra, faci poze copiilor ciuruiți, și semnezi petiții pentru propășirea neamului. Tu, străinul, ești ok? Hai la film și la dezbatere, joi 11 mai, ora 17.30 la SNSPA. 

Miruna Vlada este scriitoare (după trei volume de poezie, are în pregătire primul roman), facilitator cultural, cercetătoare specializată pe problematica Balcanilor.

Asediul (Franța / Bosnia și Herțegovina, 2016) este programat la București pe 5 mai, ora 20:30, la Institutul Cervantes, și pe 11 mai, ora 17:30, la SNSPA.

Proiecția de la SNSPA va fi urmată de o dezbatere deschisă publicului, moderată de Miruna Vlada, membră PEN Club România, la care vor participa: Ioana Avădani, directoare Centrul de Jurnalism Independent; Caius Dobrescu, scriitor, vicepreședinte PEN Club România; Călin Neacșu, jurnalist, fost Director Agence France Press Balcani; Dan Perjovschi, grafician; Aida Šošić, cîntăreață din Bosnia Herțegovina, Alex Trăilă (director artistic FFE).

Cea de a XXI-a ediție a Festivalului Filmului European se desfășoară în București (4 – 11 mai), Iași (12 – 14 mai), Tîrgu Mureș (19 -21 mai), Gura Humorului (19 – 21 mai) și Timișoara (26 – 28 mai). Programul complet: http://ffe.ro/2017//2017/programfilme/.

Detalii suplimentare despre film: http://ffe.ro/2017/programfilme/asediul/

[1]  Film realizat de regizorul bosniac Danis Tanović, care în anul 2001 a obținut Premiul Oscar la categoria „Cel mai bun film străin”.