Bunica avea un calendar unde ţinea toţi sfinţii, adică
aşa zicea ea, îi ţinea, şi eu îmi imaginam că în fiecare dimineaţă,
înainte de a se spăla pe faţă şi a vorbi cu familia ei,
se închina la bucata de hîrtie din bucătărie şi zicea azi îl ţinem
cu noi pe sfîntul cutare, după care sfîntul menţionat
ieşea din perete şi se aşeza transparent şi moale în poala ei
sau cîteodată mai aproape, în braţe,
şi ea îl purta de colo pînă colo toată ziulica ca într-un uter exterior
cum sînt lifturile de sticlă de pe unele clădiri,
ca într-o telegondolă pentru sfinţi, sus-jos, sus-jos pînă la sfîrşitul programului de vizitare,
cînd sfîntul sărea de la ea din poală
şi intra din nou în perete fericit şi surescitat de atîta libertate.

Pe vremea cînd trăia bunica mea toţi eram fericiţi şi de cîte ori
ne uitam la hîrtia de pe peretele din bucătărie era tipărit cu roşu calendar ortodox
nu vedeam decît un şir de aureole strălucitoare,
o listă de sfinţi aşteptînd-o în ordine
pe bunica mea.

din volumul În moalele cerului, Editura Brumar, 2012.

Foto: Cato Lein