Celebrations Of The Spirit

10 septembrie 2014
Celebrations Of The Spirit jpeg

Green Hours Itinerant, cu sprijinul Ambasadei Statelor Unite ale Americii la București, prezintă premiera mondială a proiectului Celebrations Of The Spirit. Purtînd dubla semnătură a Teodorei Enache – Aisha, una dintre cele mai apreciate voci ale României, și a super-premiatului basist american Benny Rietveld – director muzical și basist al lui Santana și colaborator constant al altor mari muzicieni ai lumii, printre care Miles Davis – proiectul pune în scenă o creație muzicală prin care artiștii demonstrează potența spirituală a muzicii ca limbaj universal.

Spectacolul va fi prezentat publicului din România, în premieră mondială, în cadrul unui mini-turneu care va include două concerte: pe 17 septembrie, ora 19,30, în Brașov – Centrul Cultural Reduta, în parteneriat cu Depoul de Artă Urbană și pe 19 septembrie, ora 20, în București – TNB: Sala Studio, în parteneriat cu Teatrul Național București „I.L. Caragiale”, în cadrul programului TNB  / PARATEATRAL – Muzică.

Teodora Enache – Aisha, Benny Rietveld și cvintetul său îi vor provoca pe spectatori la un inedit itinerariu muzical în care compozițiile originale ale celor doi protagonişti se vor integra cu ritmuri tradițional românești și standarde jazz. În concepţia artistică şi sub direcţia muzicală ale lui Benny Rietveld, spectacolul e menit să demonstreze cum muzica poate depăși bariere – culturale, lingvistice, geografice etc. – într-o inspirată celebrare a spiritualului.

Teodora Enache – Aisha este cotată drept una dintre interpretele din prima ligă a jazz-ului românesc. Cu o carieră muzicală de peste 20 ani, ea a susținut concerte împreună cu muzicieni de top de pe toate continentele lumii, precum Curtis Fuller, Les Paul, Stanley Jordan, Lars Danielsson, Xavier Desandre Navarre, Ricardo Scale, Darius Brubeck, Burton Greene, Theodosii Spassov și nu în ultimul rînd, Johnny Răducanu. A susținut numeroase turnee, concerte de sine stătătoare sau în cadrul unor festivaluri internaționale prestigioase în România, SUA, Canada și întreaga Europă. Este cîștigătoare a Premiului de Excelență pentru cea mai importantă contribuţie internaţională a unui muzician român de jazz, acordat de Societatea Română de Radiodifuziune. 

Anul 2013 – an concertistic pe care Teodora l-a încheiat cu un turneu în Germania și România, alături de Stanley Jordan – i-a adus și întîlnirea cu Benny Rietveld, unul dintre cei mai prolifici basiști internaționali, posesor al unui palmares impresionant; întîlnire care avea să pună bazele proiectului Celebrations Of The Spirit.

BENNY RIETVELD, renumit muzician, compozitor de muzică de film și producător muzical, posesor a 9 Premii Grammy, basist și director muzical al lui Carlos Santana, a concertat și înregistrat alături de Miles Davis, Michel Legrand, Marilyn Mazur, Sheila E., John Lee Hooker, Eric Clapton ș.a.

Din cvintet-ul pe care îl va prezenta în România, fac parte muzicieni excelenţi precum pianistul Manu Koch, activ pe scena de jazz newyorkeză, versatilul saxofonist Allen Won, percuţionistul Ray Yslas (a colaborat, printre mulţi alţii, cu Chris Isaak şi Luz Casal) şi tînăra violistă Ren Martin-Doike, o recentă revelaţie a scenei muzicale americane.

anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.
Eutanasie
Cum ne-ai învățat să fim atenți

Adevarul.ro

image
„Tobol”, arma secretă a lui Putin care bruiază semnalul GPS . Unde este plasată?
O arma secretă a Rusiei ar bruia sistemul GPS de navigație prin satelit al avioanelor și navelor comerciale, în regiunile din Marea Baltică, Marea Neagră și estul Mării Mediterane, potrivit The Sun.
image
Marea Britanie este „pe picior de război”. Ce anunț a făcut premierul Rishi Sunak din Polonia | VIDEO
Aflat într-o vizită oficială în Polonia, premierul britanic Rishi Sunak a declarat marţi că va creşte bugetul pentru apărare până la 2,5% din PIB. Sunak a subliniat că Marea Britanie „nu se află în pragul războiului”, ci „pe picior de război”.
image
Republica Moldova, urmǎtoarea țintǎ a Rusiei. Cine sunt trimișii lui Putin ANALIZǍ
Federaţia Rusă devine tot mai prezentǎ în Republica Moldova, în contextul în care Ilan Şor, omul Kremlinului, a anunţat înființarea platformei Victoria, menitǎ sǎ adune opoziția pro-rusǎ

HIstoria.ro

image
Momentul abdicării lui Cuza: „În ochii lui n-am văzut niciun regret, nicio lacrimă”
Nae Orăşanu, om de încredere la Palat, îi comunicase principelui A.I. Cuza că „se pregătea ceva”.
image
Măcelul din Lupeni. Cea mai sângeroasă grevă a minerilor din Valea Jiului
Greva minerilor din 1929 a rămas în istoria României ca unul dintre cele mai sângeroase conflicte de muncă din ultimul secol. Peste 20 de oameni au murit răpuşi de gloanţele militarilor chemaţi să îi împrăştie pe protestatari, iar alte peste 150 de persoane au fost rănite în confruntări.
image
Cuceritorii din Normandia
Normandia – locul în care în iunie acum 80 de ani, în așa-numita D-Day, aproximativ 160.000 de Aliați au deschis drumul spre Paris și, implicit, spre distrugerea Germaniei naziste.