difuzoare enorme pompează o muzică orientală
cartierul răsună. blocurile flutură
ca trestia-n vînt. în context
totul ar fi posibil aş putea să apar după colţ
desculţ murdar fericit, murmurînd
obsesii vechi: mama nu m-a dorit
m-a conceput la treizeci şi şapte de ani
fericirea ei era dintr-un material subţire.

ce este mai adevărat decît mîna mea
care scrie? nimic.
aş vrea să spun adevărul. mă uit prin cameră
mă întreb ce obiect ar deveni mai prietenos
dacă i-aş rosti numele... despre disperare
aş vrea să vorbesc
dar despre ea nu se poate spune nimic
chiar nimic; aş vrea să spun adevărul dar nu pot
să-l spun: obiectele sînt indiferente
la adevăr. mă simt tot mai de carne fragilă
tot mai de nervi.

de pe balcon blocul vecin se vede
cum stă să pornească în larg.
vîntul bate-n cearşafuri. vîntul îmi răzuie
şi mie profilul şi aerul neorealist al toamnei
are un gust plăcut amărui; ochii dacă-i închid
în spate sînt ecrane în infraroşu
şi autostrăzile pustii ale nervilor optici.
vîntul între blocuri şuieră straniu. frînghii nevăzute
zbîrnîie. nacela trosneşte. dacă acum
va ceda ceva se va rupe ceva vom porni.

din volumul zoom. gaură de vierme, Casa de pariuri literare, 2013.