Ca întotdeauna, dincolo de valul de știri negative se petrec și lucruri bune. Trebuie doar să fim receptivi și, pe cît posibil, să contribuim.  

● Asociația Ana și Copiii și-a propus să ridice în acest an cel mai mare centru de zi pentru copiii vulnerabili din zona București-Ilfov. Campania „Clopoțelul bucuriei”, destinată construirii centrului și începută acum mai puțin de o lună, a strîns 120.000 de euro. 

● Clienții Lidl din 4 orașe au donat 16,7 tone de alimente pentru persoanele defavorizate, într-o campanie organizată de retailer, în parteneriat cu rețeaua națională a Băncilor pentru Alimente.

● Fundația Vodafone România a lansat o nouă ediție de finanțare a programului „Fondul pentru fapte bune”, suma totală alocată în 2019 fiind de 920.000 de lei. Mai multe despre cum se pot înscrie proiecte, aici.

● MOL România, împreună cu „Asociaţia Inima Copiilor”, donează Spitalului Judeţean de Urgenţă din Giurgiu echipamente medicale moderne în valoare de 110.000 de euro.

● Peste 180 de copii și 40 de tineri defavorizați își continuă educația și beneficiază de ajutor pentru integrare pe piața muncii, cu sprijinul KRUK România și al Fundației United Way.

● Fundația Terre des Hommes a oferit un training pentru 14 profesori, directori de școală și mediatori școlari, pe tema incluziunii elevilor de etnie romă.

Povestea Food Waste Combat, ONG-ul de la Cluj care educă românii privind impactul risipei de hrană.

Paul Alexandru este inginer de profesie, fotograf pasionat și pețitor de cuvinte în timpul liber.