Colonia de la Băiţa Plai

23 august 2012
Colonia de la Băiţa Plai jpeg

Apărut în Dilema veche, nr. 226, 14 iunie 2008

Nu mi-aş fi închipuit că există un astfel de loc. "Nicăieri nu se vede mai puţin cer decît la noi... uite, fîşia asta de cer n-are mai mult de un kilometru!" - îmi zice nea Puiu. O văgăună în munţi. Soarele nu ajunge aici decît la apus şi atunci totul e învăluit în acea lumină fantastică, ireală. O lumină de culoarea păpădiilor, care se cerne blînd peste ruinele fostei cantine şi peste cele ale clădirii administraţiei pe jumătate prăbuşite, dar şi peste blocurile cu două etaje, unul devastat de un incendiu în urmă cu ceva vreme. Peste versantul muntelui şi peste ce-a mai rămas din haldele de steril în care, în mod paradoxal, îşi au rădăcinile copaci chirciţi. Lumina aceea pare produsul artistic al unui director de imagine, desprinsă dintr-un film science-fiction despre zorii unei noi civilizaţii, de după sfîrşitul lumii.

La Băiţa Plai, această "civilizaţie" e reprezentată de vreo 20 de familii, în general bătrîni şi copii, de rămăşiţele unei foste colonii ridicate la gura minei de uraniu de către ruşi, cei care au exploatat iniţial zăcămîntul în anii ’50, de un magazin care este în acelaşi timp şi cîrciumă şi de o şcoală generală, într-un apartament de bloc. Mai demult exista şi o capelă, într-un alt apartament, şi un clopot care anunţa din cînd în cînd cîte o slujbă, însă mai nou aspectele spirituale ale vieţii comunităţii se rezolvă ceva mai la vale, în satul Băiţa.

Desigur, mai e şi drumul care leagă colonia de Nucet şi, mai departe, de Ştei. Două orăşele care au fost create în mod artificial tot de către ruşi şi au apărut odată cu mina. Privirile locuitorilor din Plai se îndreaptă într-o singură direcţie a drumului tehnic, cea de unde vine maşina care face aprovizionarea cîrciumii cu băuturi spirtoase incolore şi cu vin "Babanu", din care patronul n-a scos la vînzare decît trei butelci. În cealaltă parte a drumului e, pentru ei, Capătul. O barieră, o pancartă pe care scrie "Pericol de radiaţii" şi o gheretă cu doi paznici. Nimeni nu trece fără aprobare sau legitimaţie, în afară de copiii care ocolesc bariera mai sus, pe versant, căci îi trimit părinţii după leurdă, zmeură şi ciuperci. Dincolo de barieră, drumul continuă spre mina care e în curs de închidere şi se pierde în măruntaiele muntelui. Un munte ca o măsea cariată. Odinioară, cînd ruşii au descoperit că filonul de minereu era chiar muntele, au fost fascinaţi de ideea de a-l căra bucată cu bucată în URSS. Şi în mare parte au reuşit.

Poate tocmai acea pancartă a imprimat psihoza. Oamenii îşi imaginează că presupusele radiaţii nu se pot opri acolo, la barieră, şi că trec mai departe, că se insinuează în viaţa şi în casele lor.

Psihoza uraniului

Am ajuns în colonie pe la prînz. M-am gîndit că n-o să mai găsesc pe nimeni, că toţi au reuşit să se mute, să-şi găsească locuinţe într-altă parte. Şi că locul acela de la gura minei a devenit, în sfîrşit, pustiu, aşa cum ar trebui, de fapt, să fie. Însă am aflat că între timp au sosit oameni noi. S-a întors fiul lui nea Puiu de la Galaţi, şi-a cumpărat un apartament într-unul dintre blocurile ruşilor şi acum munceşte la moara 4, la Ştei. Nu mai suporta căldura, ţînţarii. "Acum nevastă-mea e fericită, îmi cere în toiul verii s-o învelesc cu plapuma" - rîde el. De ce nu şi-a luat o casă în satul Băiţa? Pentru că îi place la bloc. Dar şi dintr-un alt motiv. "E ceva cu locul ăsta... funcţionează ca un din ăla... un charger pentru telefonul mobil. Te încarcă. Eu cînd mă duc în vale mă simt vlăguit, mă îmbolnăvesc... şi cînd vin înapoi nu mai am nimic, sînt ca nou!" "Din cauză de la radiaţii!" îl completează Remus Dobra, arătîndu-şi toţi dinţii lui din argint. Nici pe el nu l-am cunoscut în urmă cu patru ani, cînd am mai fost aici. E celibatar. "Aicea la noi îs mai mulţi bărbaţi singuri decît femei. Data viitoare cînd veniţi, poate mi-aduceţi o nevastă..."

Consoarta lui Vasile Harţag, călăuza noastră din prima prospecţie, se pregăteşte să facă un grătar în spatele blocului. De două zile îl tot trimite pe Vasile după leurdă şi nu se dă dus. "O să se treacă leurda pînă merge el... nu poftiţi cu noi la masă?" Ea are un apartament la Ştei, dar nu stă acolo. Stă aici cu Vasile, la munte.

Locul de grătar e lîngă latrinele "de pe apă". Blocurile nu au canalizare. Aprinde focul lîngă un Trabant pe butuci. Deja se adună copiii ţiganilor. Ne cer bani pentru eugenii şi bomboane.

Băiţa Plai este în primul rînd un caz social. Toată povestea cu radiaţiile - care ba se văd, ba plutesc, ba se depun pe fundul paharului - se suprapune peste sărăcia vieţii de zi cu zi. Este basmul lor preferat. Pentru că nimeni nu le spune nimic şi nici dacă ar afla adevărul nu l-ar pricepe. "Pruncii noştri se joacă pe uraniu!" - declara în urmă cu patru ani Harţag, pe la ziare şi posturi de televiziune locale care descoperiseră aici "un subiect de senzaţie". "Să vină aici domnii de la Parlament, Iliescu, Năstase, ca să vadă cum ne îmbolnăvim!" În afară de cameramanii care au filmat doar cîteva cadre, de atmosferă (căci toată "senzaţia" consta în trei blocuri părăginite, două coteţe şi un porc solitar, pe uliţă), n-a venit nimeni. Li s-a promis, mai ales în preajma alegerilor, că vor fi mutaţi, că li se va repara drumul şi că li se va rezolva problema cu ţevile care deversează în subsolul blocurilor. Că întreaga zonă va primi compensaţii pentru faptul că în interiorul minei este acum un depozit de deşeuri radioactive. Nu s-a întîmplat nimic. Doar o fostă primăriţă de la Nucet a găsit aici un azil pentru familiile de ţigani de care vroia să scape.

"De ce nu vin investitorii?", "Coca-Cola trebuia să facă o fabrică şi nu s-a mai făcut...", "Au vrut să facă un telescaun pînă la satul de vacanţă de la Vîrtop... trebuia să treacă pe la noi. Dar nu l-au făcut ca să nu se iradieze turiştii..." - sînt replicile care ascund disperarea unor oameni uitaţi, închişi în celula lor în care soarele pătrunde doar după ora şapte seara.

În prezent, mina nu mai reprezintă un pericol, pentru că acel minereu de calitatea I, puternic radioactiv, a fost dus de mult. Unii spun că, de fapt, nu mai există uraniu deloc, alţii, prea puţin vorbăreţi, cum ar fi Mao, singurul miner activ care locuieşte în colonie, cred că e prea mult. Cifrele şi hărţile geologice care se referă la rezervele de minereu sînt protejate prin lege şi considerate secret de stat. O problemă ar putea fi concentraţia de radon, un gaz radioactiv provenit din dezintegrarea uraniului, mai ales în spaţiile închise, neaerisite.

De curînd, un doctorand de la Cluj a venit să facă un studiu şi să măsoare concentraţia de radon din locuinţe. Oamenii au primit nişte dispozitive ciudate, asemănătoare unor filme fotografice pe care nu îndrăznesc să le atingă, de fapt nişte detectori de urme. Li s-a spus să-i pună la loc ferit, pe dulap, cu interdicţia de a-i muta din loc. Au primit şi cîte o fişă în care să-şi treacă datele personale şi să răspundă la întrebarea de cîte ori pe săptămînă îşi aerisesc locuinţa. "1-2 ori", scrie în fişa lui Remus Dobra. Tot în fişă scrie că radonul în concentraţii mari este al doilea factor de risc pentru îmbolnăvirea de cancer pulmonar, după fumat. Nea Puiu îşi aprinde ţigara, s-a liniştit.

Oamenii din colonie mai au o legendă pe care o ştiu chiar şi copiii, "pleacă, mă, de aicea că pe tine nu te interesează poveşti din astea!" - strigă la Ionuţ bătrînul Mureşan. Cea cu ruşii care au venit ca să se stabilească aici pentru o vreme. În prima zi au făcut drumul, în a doua zi au construit blocurile, în a treia zi au angajat oameni şi i-au transformat pe localnici în mineri, în a patra zi au înălţat cantina şi le-au dat oamenilor de mîncare, în a cincea zi s-a deschis mina şi le-au împărţit minerilor bani, în a şasea zi s-au îmbătat cu toţii cu vodcă la un foc de tabără la care au prăjit sosiski şi în a şaptea zi s-au odihnit. "Uite, pe acolo trecea trenuţul cu minereul păzit de soldaţi!" - ne arată bătrînul Mureşan spre versantul muntelui. El a fost miner, soţia sa a lucrat la cantină, amîndoi i-au prins pe ruşi. Nu şi-au dat seama cînd au plecat, ca şi cum nici n-ar fi fost. Însă nu poţi muta un munte din loc fără să laşi nici o urmă. O colonie, cîteva blocuri, o comunitate.

Copiii uraniului

Ionuţ are nouă fraţi, îi numără pe degete şi îi ies doişpe. El este cel mai mic dintre băieţi, în clasa a III-a. Merge la şcoala improvizată într-un apartament de bloc. Dimineaţa iese din casă, cu ghiozdanul în spate, ocoleşte blocul în care stă şi intră în blocul vecin. În sala de clasă, cele şase bănci din sufragerie, învaţă toţi copiii pînă în clasa a IV-a, plus "grădinarii". În urmă cu patru ani aveau un învăţător de la Nucet care obişnuia să se întoarcă spre prima bancă şi să spună: "Acum clasa a II-a e atentă la mine!", apoi să se adreseze ultimei bănci: "Clasa a IV-a, voi aveţi matematică!". N-a rezistat la Băiţa Plai decît doi ani. Îl întristau copiii, nu le dădea nici o şansă. Atunci, cei mai mulţi băteau mingea în ora de sport pe drumul tehnic, se fereau de camioanele care veneau dinspre mină şi vroiau să se facă şoferi. Acum, camioanele s-au mai împuţinat şi meseria de şofer nu mai e la modă printre puşti.

Ionuţ vrea să se facă criminal. Se uită la filmele de pe Pro TV şi i se pare o meserie bună. Odată a fost cu tatăl său, Doru, pînă sus, la Piatra Grăitoare. O călătorie de şapte zile şi şapte nopţi, în care s-au întîlnit cu ursul şi au dormit în pădure. "Nu-l ascultaţi!" - intervine un frate mai mare. "Pînă la Piatra Grăitoare nu sînt mai mult de patru ore. El tot timpul minţeşte..." Ionuţ şi ceilalţi copii români nu pot să-i sufere pe copiii ţiganilor, dar se joacă cu ei, n-au ce face, altfel nu se pot forma echipe de fotbal. De obicei, joaca se sfîrşeşte cu cîte o încăierare, din care Ionuţ se alege cu păduchi. Îi pasez mingea, e cam dezumflată. "Plecaţi, nu-i aşa?" Vom pleca, la un moment dat. "Şi tata pleacă la vară în Germania ca să muncească... Mă ia cu el ca să-l ajut." "Iar minţeşteee!" - se aude vocea fratelui mai mare. Ionuţ se supără, nu mai are chef de fotbal. Visul lui de a călători se dezumflă precum mingea pe care o mai loveşte o dată cu piciorul, apoi o lasă în mijlocul drumului.

Ora cinci

Pe măsură ce trece timpul, nea Puiu devine din ce în ce mai agitat. Se uită la ceas. Singurul eveniment important din viaţa comunităţii se întîmplă la ora cinci, atunci cînd se deschide magazinul. Pe la fără un sfert, oamenii încep să iasă de prin case şi să se prelingă spre parterul ultimului bloc. Unii se aşază la o masă lungă din lemn, alţii se sprijină de o balustradă şi aşteaptă. Băutura e doar un pretext, deşi pînă la urmă cu toţii sfîrşesc prin a se îmbăta în fiecare seară. Abia la ora cinci, oamenii încep să-şi vorbească, să-şi spună lucrurile pe care şi le-au mai spus şi ieri, şi alaltăieri.

Deja s-au format două grupuri: unii stau la masă, alţii rămîn în picioare în faţa cîrciumii. Doar bătrînii stau în interior, la cele două mese. Cîţiva vecini nu-şi vorbesc şi astfel găsesc soluţii ca să se separe, atunci cînd a sosit momentul socializării de după-amiază. Totuşi, nu se pot abţine şi îşi mai aruncă două-trei vorbe peste umăr. Copiii le întrerup conversaţiile, cer bani pentru dulciuri. Încep să desfacă încet ambalajele, să şi le împartă, să le mănînce şi brusc capătă gesturi de oameni mari.

Pe drum apare un ARO cu o remorcă plină. Oamenii ştiu ce va urma şi se aşază pe băncile de lemn ca la spectacol. E zi de alocaţii şi se întorc ţiganii beţi de la Ştei. Năvălesc în magazin, mai iau de băut. "Îşi fac praf alocaţiile în două zile!" - zice cineva. Ţiganii se aşază pe o bordură, cu berile în mînă. Au adus cu ei şi un băiat orfan ca să le cînte la acordeon. "De la Spitalul de nebuni din Nucet!" - spune altcineva.

Petrecerea ţiganilor degenerează în bătaie, oamenii deja s-au plictisit şi îşi văd de ale lor. De fiecare dată se întîmplă la fel. Vecinii certaţi se împacă. Este ceasul la care apune soarele şi lumina aceea aurie se opreşte doar pentru cîteva clipe pe chipurile lor. Peste mai puţin de o oră, în văgăuna de la Băiţa Plai va fi beznă, iar Ionuţ se va posta în faţa televizorului ca să vadă un film cu asasini.

Vedeţi aici o galerie foto cu colonia de la Băiţa Plai.

anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.
Eutanasie
Cum ne-ai învățat să fim atenți

Adevarul.ro

image
Germania a arestat doi cetăţeni ruşi care ar fi conspirat să atace o bază militară americană
Doi cetățeni ruși au fost arestați în sudul Germaniei, fiind suspectați că au plănuit atacuri de sabotaj împotriva unor instalații militare americane, au anunțat joi procurorii germani.
image
O româncă se judecă de zece ani cu Elon Musk. Inițialele numelui său sunt pe acumulatorii mașinilor Tesla Model S
Brașoveanca Cristina Bălan a fost un inginer de mare viitor la Tesla, dar a fost concediată pentru că a atras atenția asupra unor defecte de fabricație. După zece ani încă se judecă cu Elon Musk
image
Cum arată interiorul „celei mai scumpe case” din lume, cu 100 de camere. Pentru ce sumă fabuloasă este scoasă la vânzare VIDEO
Castelul vast Chateau d'Armainvilliers din Seine-et-Marne, Franța, considerat a fi cea mai scumpă casă din lume, este scos la vânzare pentru 363 de milioane de lire sterline, potrivit Express.co.uk.

HIstoria.ro

image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor. 

image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.
image
Căderea lui Cuza și „monstruoasa coaliţie”
„Monstruoasa coaliţie“, așa cum a rămas în istorie, l-a detronat pe Alexandru Ioan Cuza prin lovitura de palat din 11 februarie.