Toba lovind, ciocănitoarea anunță timpul milos: 
așa torn untdelemn peste frasin, fag și tei, aici. 
Și norului fac semn. Și-mpodobesc veșmîntu-mi zdrențăros. 
Și-nvîrt securea de argint în vînt, în fața stelei mici.
 
Cu fire de mătase răsăriteanul cer e-mpovărat: 
numele-ți drag, a toamnei urzeală de rune era. 
Ah, inima cu pămînteasca piele de aracul ceresc mi-am legat 
și plîng, vîntul se-ntețește acum, iar tu fără vaiet prinzi a cînta?
 
Dovleacu-nsorit vine rostogolindu-se spre mine-n jos: 
timpul vindecător pe cărările cu gropi a răsunat. 
Iar cel din urmă nu-i al meu, însă-i un galben prietenos. 
Ca peste mine acel văl de ploaie, sufletu-ți s-a descărcat.
 
din Opera poetică, volumul I, traducere din limba germană de George State, cuvînt înainte de Andrei Corbea, Editura Polirom, 2015.