Despre aurul de la Roșia Montană au curs tone de cerneală. Am aflat pînă acum aproape tot: cine este pentru, cine este împotrivă, ce fac românii care se opun deschiderii exploatării zăcămîntului, ce lucrează canadienii. Știm însă foarte puțin despre contractul încheiat între statul român și firma canadiană.

Care sînt argumentele pentru care  are loc o luptă acerbă intre societatea civilă și autoritățile statului de mai bine de 10 ani? Surse mai mult sau mai puțin oficiale susțin că la mijloc nu ar fi aurul, aflat în cantitate mică, ci alte metale precum wolframul, care sînt folosite în alte industrii.
 
Și totuși cum e la Roşia Montană? Cînd mergi pentru prima dată acolo ai impresia că timpul stă în loc. Localitatea înconjurată de munți pare ruptă de agitația de zi cu zi. Cum intri în comună, observi casele care sînt lipite unele de altele în valea satului. Unele stau să cadă, altele arată mai bine. Toate însă sînt construite în secolele trecute, fie de localnici, fie de căutătorii de aur care s-au așezat în zonă.
 
Ajuns în centru, remarci multe clădiri cu „bulina galbenă”, semn că acestea au fost cumpărate de către compania Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), firma care a încheiat un contract cu statul român pentru exploatarea aurului din zonă.
 
Casele „Goldului”, cum le spun localnicii, sînt numerotate, iar pe fiecare plăcuţă scrie că „relansarea mineritului în zonă poate salva această clădire, aducînd finanţarea necesară pentru reabilitare”. În piaţa din centru se află şi muzeul „Goldului", o clădire veche, de altfel singura  care a fost restaurată şi tranformată în muzeu de către Gold. În contrast cu locuinţele marcate cu bulină, observi alte clădiri, care au deasupra porţii o tabliţă pe care scrie cu litere de tipar: „Această casă NU este de vînzare”.
 
Unele dintre casele cumpărate de companie sînt încă locuite de către proprietarii lor, acum angajaţi la canadieni. La Roșia totul pare părăsit, oamenii care au mai rămas nu par fericiți, parcă ar vrea să se întoarcă în vremurile de altădată, cînd comuna era plină de viață, casele lor arătau bine și ei își trăiau viața așa cum doreau.
 
Față de situația din comuna auriferă, mai multe asociații și instituții au luat atitudine publică. Pro Patrimonio, ICOMOS România sau Asociația Arhitectura. Restaurare. Arheologie, dar și Academia Română au propus includerea localității Roșiei  Montane în circuitul UNESCO, ca alternativă la exploatarea cu cianură și la dinamitarea celor patru munți care înconjoară comuna.
  
Argumentele specialiștilor pentru intrarea în patrimoniu universal sînt legate de valoarea clădirilor și a galeriilor romane și moderne, care reprezintă de fapt istoria locului. Localitatea aurifera îndeplinește cele trei condiții puse de UNESCO. Are valoarea universală excepțională, păstrează în proporție mare toate acele elemente care caracterizează situl și conservă nealterat caracterul și substanța patrimoniului său cultural. Cu alte cuvinte, are toate elementele pentru dezvoltarea unui turism cultural de durată. Dacă va deveni sit protejat, Roșia Montană va arăta lumii întregi lucruri neștiute despre sistemele de exploatare minieră subterană datînd din epoca romană, medievală și modernă. În plus, vor mai afla că aici se găsește una dintre cele mai importante surse ale dreptului roman, prin tăblițele cerate descoperite în secolele XVIII și XIX. Intrarea în UNESCO presupune atragerea de finanțări pentru cercetări științitice, pentru logistică.

Dacă avem toate elementele pentru intrarea în circuitul turistic internațional de ce să nu facem desemersurile pentru intrarea pe lista UNESCO ? Roșia Montană și-a cîștigat deja faima după 10 ani de dezbateri.

Andreea Ofiţeru
este jurnalistă la Adevărul.

NOTA : Adevărul Holding a început o campanie despre situația de la Roșia Montană, în cadrul căreia în fiecare vineri au loc dezbateri online despre situația comunei pe site-ul adevarul.ro.